Dicţionarul explicativ al limbii române defineşte gelozia ca fiind:
1. Grijă obsedantă de a păstra numai pentru sine ceva iubit cu pasiune.
2. Sentiment chinuitor și obsedant pe care îl provoacă în sufletul cuiva bănuiala sau certitudinea că ființa iubită îi este necredincioasă.
După cum reiese din această definiţie, problema geloziei se aglomerează în sufletul celui care este gelos, bănuitor, dând naştere unei serii de scenarii imaginare disproporţionate care contaminează însăși nucleul iubirii, încrederea necondiţionată. 

"Să ai lucrul cel mai important din lume fără a-l poseda"
Citind una din cărţile lui Paolo Coelho am remarcat acest citat, care rezumă în doar câteva simple cuvinte întreaga esenţă a iubirii. Adesea facem din partenerul nostru proprietatea noastră privată, având pretenţia de-a-i poseda, controla, manipula şi supraveghea orice activitate externă. Ori tocmai încrederea autentică este cea care întăreşte o relaţie. Oferindu-i încredere partenerului, acesta va face tot ce îi stă în putinţă să nu dezamăgească, să nu înşele acea credinţă în iubire. În dragoste nu există teamă, iar gelozia tocmai acest lucru surprinde – teama de a rămâne singuri, de a fi abandonaţi, părăsiţi. Cu cât strîngem cercul în jurul partenerului mai mult, cu atât mai avid va căuta o cale de scăpare, pentru că ceea ce ar trebui să fie armonie, încredere şi libertate se tranformă în obsesie, susceptibilitate şi captivitate emoţională. 

"Gelozia este pur şi simplu teama că nu ai valoare"
Gelozia pare în primă instanţă direct corelată cu partenerul "infidel"; în realitate însă, gelozia scoate la suprafaţă propria vulnerabilitate şi teamă – teamă că nu eşti suficient de bun, teama că intri într-o competiţie pe care deja ai pierdut-o şi în mod inconştient te plasezi pe o treaptă inferioară. Gelozia este declaraţia mută a inferioritaţii, şi nimic nu este mai puţin atractiv decât o persoană care îşi plânge de milă fără temei adevărat.  Adesea, ceea ce este cu adevărat atractiv la o persoană, pe lângă anumite calităţi ale personalităţii sau fizicului, este încrederea de sine care îi este cimentată în fiecare mişcare. Încrederea în sine înseamnă că te consideri valoros cu sau fără complimentele, cuvintele dulci şi adjective decorative ce hrănesc egoul. Încrederea în sine este opusul geloziei şi această încredere se răspândeşte şi asupra partenerului. 

Şi dacă totuşi…
Şi dacă totuşi te înşeală, cel mai bine este să ai o discuţie directă în acest sens. Uneori imaginaţia depăşeşte teritoriul realităţii, şi capătă proporţii colosale, care deformează faptele şi transformă realaţia într-un adevărat coşmar. Tu vei şti dacă el te minte sau nu! În timp poți ajunge la acest grad de cunoaştere a celuilalt, iar dacă te înşeală cu adevărat nu înseamnă că tu nu ai valoare, nu înseamnă că eşti mai puţin atractiv, că eşti mai puţin special. Din păcate gelozia are nefericita capacitate de a ne face să ne anulăm orice credem bun despre noi. Dar nu, nu este cazul! O persoană care alege să înşele este necredincioasă ei înşişi şi alegerii pe care în mod deliberat a făcut-o. 

Ca sarea-n bucate
Gelozia este exact sa sarea în bucate! Puţină gelozie dă uneori gust relaţiei, o face să îşi piardă cumva din monotonie, dar, ca orice lucru dus la extrem, gelozia poate deveni distructivă şi obsesivă. O gelozie excesivă duce aproape întotdeauna la nefericire, control excesiv şi o iubire bolnavă care se hrăneşte nu din sentimente pure şi sincere, ci din toate superstiţiile, bănuielile şi reproşurile adresate celuilalt. O astfel de gelozie este asemeni unui cancer malign care aduce curând sfârşitul relaţiei. 
La sfârşitul acestui articol vreau să îţi las un ultim gînd esenţial – iubeşte fără dorinţa de a poseda, aceasta este singura iubire autentică, care va supravieţui oricăror intemperii emoţionale !