Care este diferența între libertatea pe care ne-o oferă Dumnezeu și cea pe care noi, oamenii, o impunem? De multe ori luăm dreptatea în mâinile noastre, crezând că procedăm corect, fără să vedem însă imaginea de ansamblu, fără să percepem realitatea concludentă. Ne grăbim să aruncăm cu pietre ale învinuirii asupra celor din jurul nostru fără să vedem că noi înșine suntem demni de a fi condamnați.

Cazul Soraya M.

Soraya M. este legată de mâini în timp ce este condusă spre groapa săpată în afara satului. Ea poartă o rochie albă ce simbolizează culoarea doliului. Este așezată în groapă în timp ce mai mulți bărbați aruncă pământul cu lopețile în jurul ei. Este acoperită până la brâu, fără posibilitatea de a se mișca, de a se apăra.

În jurul ei s-au strâns toți bărbații din sat, gata să o lapideze. În frunte se află conducătorul satului și soțul ei care a acuzat-o pe nedrept de adulter, doar din dorința egosită de a se căsători cu o femeie mai tânără. Alături de ei se află o grămadă de pietre. Fiecare se înarmează cu câte una și începe să o lovească fără milă. Ea nu se poate apăra astăzi, cum nu s-a putut apăra deunăzi în fața judecătorului. Nu și-a putut dovedi nevinovăția cu fapte concrete, după cum cere legea islamică, așa că a fost condamnată.

Poate că această poveste îți va părea un scenariu ireal, însă aceasta a fost povestea adevărată a unei femei din Iran ce a fost ucisă cu pietre pe nedrept, doar pentru că a refuzat să divorțeze de soțul care voia o altă soție, mai tânără. Oamenii nu știau de ce aruncă cu pietre, dar continuau să arunce.

Femeia prinsă în adulter

Isus stă în templu dis-de-dimineață, înainte de a merge pe Muntele Măslinilor, vorbind poporului. Cărturarii și fariseii îi aduc în față o femeie prinsă în preacurvie, cerând să fie omorâtă cu pietre. Isus se apleacă la pământ nu pentru a lua o piatră, ci pentru a scrie pe nisip. Ceea ce a scris i-a determinat pe bărbați să lase pietrele și să plece, unul câte unul.

Femeia nu își tăgăduiește fapta însă. Cu toate că este vinovată, Isus o iartă, o apără, o salvează. Privind în jur, Isus o întreabă: „Femeie, unde sunt pârâșii tăi? Nimeni nu te-a osândit?ˮ „Nimeni, Doamneˮ, a răspuns ea. Plin de blândețe, El îi spune: „Nici eu nu te osândesc.ˮ

* * * * *

Am vrut să dau aceste două exemple pentru a ilustra mai bine felul nostru grăbit de a-i judeca pe cei din jurul nostru fără să avem întotdeauna certitudinea vinovăției. Și chiar dacă ar fi vinovați, suntem noi în măsură să-i judecăm? Prin exemplul Său, Isus ne arată că trebuie să iertăm și să iubim înainte de a arunca cu pietre. Dacă El poate ierta o femeie prinsă în adulter care era condamnată la moarte, cu atât mai mult noi, care avem de asemenea greșeli, ar trebui să iertăm. Înainte de a învinui și a scoate paiul din ochiul celui de lângă noi, ar trebui să vedem bârna din ochiul nostru.

Soraya M. și femeia prinsă în adulter sunt doar două exemple care înfățișează realitatea lumii, atât cea cotidiană, cât și cea istorică. Se pare că unele trăsături de caracter ale umanității sunt moștenite de-a lungul secolelor, chiar dacă ele suferă unele transformări superficiale. Înainte să judeci, înainte să condamni, înainte să arunci cu piatra, amintește-ți să ierți, să iubești și să privești la exemplul lui Isus. El a introdus o nouă lege, cea a iertării: „Nici eu nu te osândescˮ, pentru că Dumnezeu nu aruncă cu pietre!