Iată câteva coordonate care ne guvernează propria creştere:
1. Trebuie să vrei să creşti pentru ca acest lucru să se întâmple
Dezvoltarea nu apare pur şi simplu de la sine. E nevoie de voinţă pentru a creşte. Nimeni nu s-a dezvoltat vreodată din întâmplare. Există desigur factori demotivanţi pe care îi cunoaştem cu toţii, dar pe care e nevoie să îi combatem: mi-e teamă să nu greşesc, nu e momentul acum, nu ştiu cum să fac să mă dezvolt, înainte să încep trebuie să fiu convins că e cea mai bună cale, nu sunt la fel de bun ca ceilalţi, ce vor zice alţii dacă nu îmi iese.
Vă sună cunoscut? Nu e simplu, însă atâta vreme cât VREI să produci o schimbare la TINE, ai făcut primul pas.
2. Fă-ţi propria analiză SWOT (Strengths, Weaknesses, Opportunities, Threats)
Tu eşti obiectul propriei tale afaceri. Înainte de a face ceva cu tine, e nevoie să ştii ce anume să faci. Cunoaşte-te pe tine însuţi. Pune pe hârtie următoarele puncte:
● Care sunt punctele mele tari?
● Ce puncte slabe am?
● Ce oportunităţi de dezvoltare am?
● Ce mă împiedică să mă dezvolt?
Pentru a te cunoaşte, trebuie să ştii unde te afli. Seneca spunea: „Dacă nu ştii în ce port vrei să ajungi, niciun curent nu este favorabil.”
3. Stabileşte-ţi planul de acţiune
Odată ce îţi cunoşti destinaţia, împarte în paşi mărunţi acţiunile pe care le poţi face în 2016 pentru ca tu să îţi îmbunătăţești punctele slabe identificate.
Începe pe rând! Stabileşte-ţi paşii în cel mai mic detaliu de spaţiu şi timp. Ancorează-ţi paşii în timp. Notează în ce perioadă de timp, zi, săptămână, lună vei face ceea ce ţi-ai propus şi aminteşte-ţi să te verifici.
4. Fii consecvent
Păstrează-ţi motivaţia, întoarce-te în mod constant la notiţe, vezi unde te afli, sărbătoreşte cât ai realizat şi vei fi entuziasmat să mergi mai departe. Consecvenţa în ceea ce faci are rezultate de care te bucuri, pe care le vezi, le simţi, le percepi, le măsori. Disciplina îţi formează un obicei, acela de a avea succes.
5. Omul din greşeli învaţă
Cu condiţia să nu facem aceeaşi greşeală de două ori. E important să acceptăm că nu perfecţiunea ne conduce către obiectivul nostru, ci asiduitatea, drumul nostru neîntrerupt, căzăturile şi mai ales ridicările; mişcarea continuă este calea spre progres. Drumul către succes este însă pe alocuri în construcţie! Cel mai important este să învăţăm din tot ceea ce ni se întâmplă, iar învăţarea aceasta trebuie să fie un proces continuu.
6. Este în regulă să nu te simţi confortabil
În noul an propune-ţi să ieși din zona de confort. Orice dezvoltare presupune o schimbare de stare. Schimbarea e un stimul pentru zona noastră de confort. Reacţia la schimbare este adesea asemanată cu pantofii noi ce jenează. Alegem şi în viaţă să rămânem de multe ori cu pantofii vechi, uzaţi şi mai comozi. Însă în rutină dezvoltarea nu există.
Încetăm să ne dezvoltăm în momentul în care ne simţim confortabili. Confortul este plafonare, stagnare şi în cele din urmă, regres. Vorbim despre progres, susţinem tehnologia modernă, ne bucurăm de noile instrumente performante ce se lansează pe piaţă; de ce nu ne-am bucura şi de noile noastre persoane? Împlinite, mereu altele, mereu eficiente!
Fă din 2016 anul tău! Dacă nu ai încă un plan de dezvoltare personală, este un moment bun să ţi-l faci. Doar de tine depinde. Tu decizi cum o să îţi fie în anul 2016! Nu uita însă că „planurile sunt doar intenţii bune dacă nu se transformă imediat în muncă.”
Bibliografie: www.planetofsuccess.com | www.csid.ro | en.wikipedia.org