Compozitorul Carl Maria von Weber spunea: „Muzica este singurul grai fără cuvinte pe care îl înţeleg toate popoarele. Este adevărata limbă universală.” Putem spune fără îndoială, că cel mai complex dintre sistemele de comunicare nonverbală elaborate de om, rămâne arta sunetelor. Orice iubitor de muzică simte că sunetele comunică ceva, deşi nu putem traduce în cuvinte ce, pentru că, mesajul e decodificat doar într-o zonă profundă a fiinţei noastre. Mai mult decât orice altă manifestare estetică umană, muzica ne în-cântă, ne învăluie, ne atrage în interiorul  lumii pe care o creează, obligându-ne să o judecăm dinăuntru, fără raportări la o realitate exterioară străină de ea. Muzica face parte din natura noastră.

Ascultând muzica unor compozitori avem acces la personalitatea lor şi putem să-i înţelegem, să-i cunoaştem şi să ne regăsim în mesajul transmis. Asemenea lichidului ce ia forma vasului în care e păstrat, opera muzicală conservă şi transmite configuraţia reală a profilului interior al compozitorului, iar valoarea ei este cu atât mai ridicată cu cât omul e mai complex şi personalitatea sa mai puternică şi fascinantă.  Muzica poate crea o lume a sentimentelor pure, tocmai pentru că este o artă a nuanţelor, muzica reuşeşte să atingă un grad de relaţionare emoţională între creator şi destinatar la care nici un al limbaj uman nu poate aspira. E minunat cum muzica compusă de altcineva ajunge să se contopească în sufletul nostru de parcă ne-ar aparţine. Ne identificăm uneori, aproape organic cu muzica şi devine un sinequanon al existenţei.

Muzica se leagă de cultură, neam şi mentalitate. Muzica unui popor poate grăi mai mult decât orice carte de istorie. Este o modalitate de identificare, un element de apartenenţă, e reprezentativă pentru o naţie sau, la scară redusă, şi pentru individ. În cântecul popular rusesc şi cel mexican regăsim exprimată întreaga diferenţă de structură psihică, mentalitate dintre lumea slavă, cu abisurile ei sufleteşti neliniştitoare, şi cea latino-americană, poate mai superficială, dar cuceritoare prin vitalitate şi exuberanţă. Un sirtaki sau un ceardaş ne învaţă despre ce înseamnă să fii grec sau ungur mai mult decât un raft de cărţi dedicate studiului comparativ al celor două popoare. De la bocete, la muzica de petrecere, de la coralul protestant, la concertele pop-rock, arta sunetelor îşi reconfirmă permanent calitatea de liant afectiv pentru ca o comunitate umană să fie pe aceeaşi lungime de undă.

Muzica ne poate determina diferite stări, fie de bucurie şi să dansăm sau să mărşăluim, fie de tristeţe şi izbucnim în lacrimi, ori ne dă o stare de linişte, de înălţare, de laudă – muzica sacră, ori ne irită sau ne îndeamnă la violenţă, astfel de reacţii sunt întâlnite la concertele unor formaţii rock. Cred că multora ni s-a întâmplat să simţim efectele liniştitoare şi relaxante ale muzicii, de multe ori folosită ca instrument terapeutic, dar şi puterea cântecelor de leagăn.

S-au făcut diverse studii de compatibilitate a muzicii cu medicina. Se vorbeşte de efectele benefice ale muzicii clasice în tratarea unor boli psihice. Unii chirurgi operează doar pe un fond muzical capabil să-i relaxeze. Dar mai e şi reversul medaliei, atunci când ni se demonstrează că nu suntem singurii pe această lume, şi se întâmplă să fim supuşi unui bruiaj teribil, fie suntem obligaţi să ascultăm decibelii unui gen de muzică care nu-i pe placul nostru, fie suntem deranjaţi de muzica ascultată de alţii la ore nepotrivite. „Tinitus-ul (ţiuiturile) reprezintă o formă de deficienţă auditivă datorată zgomotului  ocupaţional, dar apare în ultima vreme tot mai frecvent la adolescenţii care frecventează concerte rock şi discoteci, precum şi la cei care ascultă timp îndelungat muzica la căşti. Tinitus-ul poate fi temporar, după o expunere de scurtă durată, sau permanent, după o expunere prelungită.

S-a făcut un studiu despre efectul muzicii asupra plantelor şi s-a constatat că pe o muzică alertă gen tehno, pop, rock plantele fie au stagnat, fie s-au ofilit, iar pe muzică clasică au crescut armonios.

E adevărat că lucrurile în materie de muzică, în vremea de acum s-au schimbat, uneori, muzica clasică, de suflet, pierde teren, noile tehnici componistice care s-au dezvoltat şi aparatura electronică, după părerea mea au sărăcit mesajul, au denaturat puterea limbajului  muzical.

Este într-adevăr greu de transpus în cuvinte mesajul muzical, dar această intraductibilitate nu este o piedică, o dovedeşte faptul că în lăuntrul nostru există acel ceva, o zonă sensibilă capabilă să decodifice şi să înţeleagă mesajul. Toţi avem o zonă, un gol în formă de muzică, ce nu poate fi umplut decât prin arta sunetelor.

Un articol scris de: Alina Savu Mîndreanu