E duminică seara și în timp ce cobor scările spre bucătărie îi rog pe David și Samuel să vină să mă ajute să facem clătite. E o tradiție pe care am promis să o păstrăm în fiecare săptămână și de care băieții se bucură enom.

În timp ce pregătesc aluatul pentru clătite, adăugând făina, încep să vorbesc cu Samuel:
 - Ce ați făcut aseară după ce eu am plecat? Ați mai stat mult de vorbă?
 - Nu, eu și mami am început să ne uităm la un film. Ne-am uitat doar puțin la început și apoi am plecat să dorm, mi-era prea somn.
 - La ce film v-ați uitat?
 - Nici nu mai știu cum se numea. Era vorba despre un băiețel care s-a împreietenit cu un copil dintr-un lagăr de concentrare, cu mult timp în urmă, în timpul războiului mondial. Și băiețelul din lagăr i-a spus prietenului lui care era dincolo de gard că nu poate intra la ei în tabără dacă nu poartă pijămălțe în dungi. Așa că prietenul lui s-a dus să își caute pijamale ca ale lui, ca apoi să pătrundă dincolo de gard și să se poată juca împreună. Dup câteva zile a venit înapoi, așa cum a promis, îmbrăcat în uniforma lui dungată. Au săpat amândoi un tunel pe sub gard și astfel băiețelul din afară a putut să pătrundă în lagăr și să se joace cu prietenul lui.

Băiețelul care a intrat în mod clandestin într-un lagăr unde evreii erau ținuți ostatici nu era nimeni altul decât copilul unuia din soldații care supraveghea taberele de concentrare. Văzând că băiețelul lui nu este de găsit, bărbatul a început să-l caute peste tot, mergând pe urmele lui prin pădure până a ajuns la gaura săpată în pământ de cei doi băieței.

Tatăl lui însă a ajuns prea târziu. Grupul de evrei fusăseră deja exterminați și printre ei se afla și clandestinul în pijămăluțe dungate care a vrut doar să se joace cu prietenul lui, fără niciun fel de impedimente, dincolo de gardul de sârmă.
 -Cam asta a fost povestea, dar ți-am spus, nu am stat să mă uit la tot filmul.
 - Este o poveste atât de frumoasă și impresionantă, Sam.
Am început să pun clătitele în tigaie, în timp ce în mintea mea se rula filmul pe care nu-l văzusem, dar pe care mi-l imaginasem în întregime în timp ce Samuel mi-l istorisea.

Povestea băiețelului în pijamale dungate este plină de un adevăr simplu și impresionant: copii percep lumea în același fel, iar ura nu își poate găsi loc în inimile lor inocente. Este o lecție pe care adulții încă trebuie să o învețe, mai ales acum când lumea, cu toate pretențiile ei de-a se considera unită, tindă să se despartă odată în plus.

Dragostea noastră trebuie să fie ca a lor - dezinteresată, onestă și sinceră. Dacă oamenii și-ar găsi mai mult timp să fie ca niște copilași, probabil că trecutul nu s-ar mai repeta niciodată într-o formă negativă.