Walt Mueller critică modul de formare a identității acestei generații, scriind următoarele: " ...pentru nativii digitali care își trăiesc viața în lumea online, opțiunile de identitate din care pot alege sunt în mod virtual nelimitate. Oamenii se pot exprima în prezent prin intermediul numeroaselor rețele sociale existente, alegând cu grijă cuvintele pe care le postează (adevărate și false), și prin intermediul imaginilor stilizate care nu se apropie nici pe departe de cine sunt ei în realitate. Așa cum a observat Quentin Schultze, critic media, «Lumea digitală sufocă virtutea, permițându-ne o libertate neîngrădită să fim toate lucrurile pentru toți oamenii și să ne oferim celui care licitează cel mai mult."
În consecință, avem o generație de tineri și adulți care își aleg constant, până la epuizare, elementele care le definesc identitatea. Mueller continuă: " ...revizuim constant și șlefuim ceea ce înseamnă persoana noastră. Ca efect, facem tot ceea ce este necesar, incluzând sacrificarea identității noastre reale și a persoanei noastre, pentru a capta atenția mulțimii. Ne alegem cu grijă îmbrăcămintea, cuvintele, pozele, mâncarea, locurile unde mergem, cum ne petrecem timpul - aproape orice în încercarea de a ne stiliza identitatea în cel mai bun mod posibil."
Dar "realitatea virtuală" este mai virtuală decât ne-am imaginat, probabil, la început. Michael Horton, în cartea sa "Sustainable faith in a radical, restless world," citează un psihiatru, Keith Ablow, care, pe baza unor studii recente, avertizează împotriva "impactului psihologic toxic pe care media și tehnologia îl au asupra copiilor, adolescenților și tinerilor adulți, în special în privința faptului că îi transformă în celebrități false - echivalentul actorilor în rol principal în povestea vieții lor fictive. Pe Facebook, tinerii se pot păcăli singuri și pot ajunge să creadă că au sute și mii de "prieteni." Pot șterge comentariile care nu flatează. Pot bloca pe oricine nu este de acord cu ei sau care le dezumflă stima lor de sine supradimensionată.
Vacile au obiceiul să întoarcă spatele direcției din care bate vântul. Curând, în mod ciudat, toate vitele se aliniază. Oamenii nu sunt foarte diferiți. Ne aliniem turmei, liniștindu-ne cu gândul că simțim respirația caldă a celor care privesc în aceeași direcție ca și noi. Apoi, mugim și aruncăm priviri disprețuitoare către cei care privesc în direcția "greșită." Probabil nu există ceva mai convingător în formarea identității decât sprâncenele ridicate în semn de dispreț și buzele încovoiate a dezgust ale mulțimii. Ele țintesc cuvintele, îmbrăcămintea, aspectul fizic, nivelul de "coolness."
Este mult mai ușor să te conformezi turmei sau mulțimii, pentru că vrei ca sentimentul ciudat de rușine să dispară.
Însă creștinii sunt chemați să fie "uncool." Pentru a-și găsi identitatea, creștinul trebuie să accepte inevitabilitatea "rușinii." Acțiunile lui vor decurge mai degrabă din exegeza Scripturilor decât dintr-o atmosferă creată de grup într-o cafenea.
În eforturile epuizante de a evita rușinea și a ne creea o identitate perfectă, am uitat că, probabil, avem de beneficiat de pe urma unei doze de rușine cauzată de privirile turmei, supărată pentru că nu ne conformăm. Creștinul este sau ar trebui să devină imun la sprâncenele ridicate în semn de dispreț și la presiunea de a fi "cool".
Rușinea este ușor de găsit. Tot ceea ce trebuie să facem este să încetăm să ne ascundem. Nu trebuie decât să ne amintim că avem deja câțiva prieteni "uncool" - Moise, Pavel, Isus. Dacă e să ne întoarcem în vreo direcție, ea ar trebui să fie direcția Adevărului, nu a gloatei. Acolo își va găsi creștinul identitatea și își va găsi în cele din urmă și pacea.
