De-a lungul timpului, rasa umană a făcut progrese uimitoare în domenii la care generațiile de mult apuse nici nu se gândeau. Însă probabil cea mai mare realizare pe care o simțim pe pielea noastră este respectarea unui set de reguli, principii și drepturi, menit să-l facă pe om o ființă onorabilă. Suntem feriți de abuz, discriminare, pedepse capitale, sau alte neplăceri care ar diminua statutul social și moral cu care ne-am obișnuit. Însă roadele luptei pentru egalitate nu sunt prezente în societate de mult timp.

Ingeborg Rapoport este în vârsta de 102 ani, iar în luna iunie a acestui an a trecut mult așteptatul examen de doctorat. Ea este acum cea mai vârstincă deținătoare a unei diplome de doctorat din Germania, depășind recordul unui co-cetățean în vârstă de 97 de ani. Dar ce a împiedicat-o să-și prezinte lucrarea până acum?

Ingeborg și-a terminat lucrarea de doctorat acum 77 de ani, la agera vârstă de 25 de ani, pe când era studentă la Universitatea din Hamburg. Lucrarea ei reprezenta un studiu complex și foarte bine documentat pe tema difteriei, o boală ce afectase la vremea aceea Germania, răspândindu-se cu o repeziciune alarmantă și nevând un tratament eficient. Coordonatorul lucrarii, profesorul Rudolf Degkwitz, a rămas impresionant de amploarea cercetărilor cuprinse în lucrare și a încurajat-o pe Ingeborg să se înscrie la examen. Însă cererea ei a fost respinsă pe motiv că mama ei era evreică.

Anul 1938 a reprezentat începutul ascensiunii la putere a lui Hitler, evreii fiind discriminați și excluși din societate. Regimul nazist și politicile anti-semitiste i-au obligat să își închidă afacerile, să nu mai frecventeze școli, să nu se căsătorească cu persoane de altă naționalitate, iar în final, i-au exterminat pe cât mai mulți dintre ei în lagărele de concentrare.

Pe fondul situației dificile și sensibile din Germania, Ingeborg fuge în Statele Unite. Aici ea se înscrie la 48 de facultăți de medicină dar nu este acceptată decât la una dintre ele, pe care o termină cu succes, oferindu-i-se astfel posibilitatea să lucreze ca medic pediatru în orașul Cincinnati. Tot în America îl întâlnește și pe viitorul ei soț Samuel Rapoport, un medic evreu austriac, cu care se va căsători și va avea trei copii.

Împins de suspiciunile guvernului cum că ar fi simpatizanți ai regimului comunist, cuplul se întoarce în Germania, stabilindu-se în Berlinul de est. Cei doi își continuă activitatea medicală, Samuel punând bazele unui institut biochimic iar Ingeborg înființând prima clinică de neonatologie din țară. Însă gândul că doctoratul a rămas neterminat nu îi dădea pace.

În urma unei vizite recente înfăptuite la Universitatea din Hamburg de către fiul său, Tom Raporport, profesor la Facultatea de Medicină de la Universitatea Harvard, decanului i-a fost prezentată povestea doctoratului lui Ingeborg. Înfruntând birocrația, decanul Uwe Koch-Gromus a decis ca o echipă alcătuită din trei profesori universitari să îi facă o vizită mamei lui Tom, evalundu-i lucrarea de doctorat printr-un examen oral.

Deși prezentarea lucării urma să aibă loc pe aceeași temă abordată acum 77 de ani, progresele medicale intervenite descalificau conținutul ei ca fiind unul de actualitate. De asemenea, Ingeborg nu mai putea citi sau folosi calculatorul din cauza vederii slabe ce se instalase pe parcursul deceniilor ce au trecut peste ea. Astfel că și-a rugat prietenii să caute informații actuale cu privire la progresele medicale din ultimii 80 din domeniul difteriei și ale tratamentelor actuale ale bolii, aceștia urmând să o sune și să-i povestească ce citiseră.

La începutul lunii iunie, comisia profesorală s-a întrunit în sufrageria apartamentului lui Ingeborg din Berlin, unde a avut loc un examen oral de 45 de minute al cărui rezultat a fost unul așteptat de multă vreme: admis! Unul dintre profesorii prezenți a declarat: „A fost un examen excelent. Doamna Rapoport a acumulat cunoștințe impresionante în ceea ce privește progresul bolii și medicina actuală. A fost nemaipomenită, în special pentru vârsta pe care o are.”

De asemenea, Ingeborg a declarat în discursul de acceptare a diplomei următoarele: „Universitatea a dorit să corecteze nedreptatea pe care mi-a făcut-o. Au fost foarte răbdatori cu mine și le mulțumesc pentru aceasta. Am vrut să prezint lucrarea de doctorat dintr-un pincipiu bine stabilit. Nu am vrut să o prezint doar de dragul meu. Până la urmă, la cei 102 ani ai mei nu mi-a fost foarte ușor. Însă am făcut-o în memoria tuturor victimelor regimului nazist.”

Ingeborg Rapoport este un exemplu de tenacitate, voință și perseverență. În ciuda îngrădirii sociale și rasiale, ea a permis minții ei să se dezvolte, ajungand la performanțe psihice și fizice rar întâlnite. Nu s-a dat bătută și nu s-a descurajat, ajungând într-un final să ajute la îmbunățirea tării care o dezamăgise în tinerețe.