Povestea mult îndrăgitei Alice a început cu mai bine de un veac și jumătate în urmă, într-o după-amiază de vară, vineri, 4 iulie 1862. Atunci, fetița care i-a servit autorului ca muză, Alice Pleasance Liddell (1852-1934), în vârstă de 10 ani, împreună cu două dintre surorile sale – Lorina (8 ani) și Edith (13 ani) – au făcut o plimbare pe Tamisa până la Godstow.

Fetițele au fost conduse de Charles Lutwidge Dodgson (1832-1898), matematician, lector la Oxford University și un amic al acestuia, reverendul Robinson Duckworth. În drumul lor către picnic, fetițele plictisite l-au rugat pe Dodgson să le spună o poveste. Acesta a născocit pe loc istorioara unei copile care adoarme pe o pajiște aflată la marginea unei păduri și visează un iepure alb, dichisit și grăitor, pe care, curioasă se hotărăște să îl urmărească. Din neatenție, micuța Alice (numită așa spre entuziasmul adevăratei Alice, care asculta cu înflăcărare) cade în vizuina acestuia. După o îndelungată și anostă cădere, ea descoperă o lume magică, stăpânită de creaturi bizare, în care ia parte la tot felul de experiențe fabuloase și transformări neașteptate, care sfidează logica.

Adevărata Alice a fost atât de fermecată de poveste, încât i-a cerut lui Dodgson să o scrie pentru ea. Astfel, doi ani mai târziu, fetița a primit Alice’s Adventures Under Ground (Aventurile lui Alice sub Pământ) – pe 26 noiembrie 1964, ca dar de Crăciun. Frumosul manuscris conținea 37 de ilustrații, pe care autorul le realizase singur, însă prea puțin asemănătoare cu micuța Alice Liddell, care își purta părul negru tuns bob, cu fruntea acoperită de un breton scurt. Cu toate acestea, eroina narațiunii avea aceeași dată de naștere ca Alice (4 mai), iar personajul numit Regina Roșie împrumuta câteva dintre metehnele guvernantei sale.

 

Alice Pleasance Liddell, fotografiată de Charles Lutwidge Dodgson, în 1858.

 

În vara următoare, Macmillan & Co a publicat Alice’s Adventures in Wonderland (Aventurile lui Alice în Țara Minunilor), într-un tiraj de 2.000 de exemplare, cartea fiind semnată de Dodgson cu pseudonimul Lewis Carroll. Povestea a fost ilustrată de Sir John Tenniel (un renumit caricaturist al revistei politice Punch), care a dat viață fantasticelor întâmplări în 34 de gravuri desăvârșite, imaginând-o pe Alice ca pe o fetiță cu părul bogat și blond. La scurt timp, stocul s-a epuizat, cartea devenind o senzație printre cititorii Epocii Victoriene, păstrându-și farmecul oricare ar fi fost vârsta acestora.

Mânat de succesul repurtat, Dodgson a scris o continuare, publicată în 1871: Alice Through the Looking-Glass (Alice în Țara din Oglindă).

După o jumătate de secol, cu ocazia centenarului nașterii lui Lewis Carroll, Alice Pleasance Hargreaves („micuța” Liddell, ajunsă la vârsta de 80 de ani) a primit un doctorat onorific din partea Columbia University pentru meritul de a fi inspirat una dintre cele mai celebre povești pentru copii ale tuturor timpurilor. Din nefericire, bătrâna doamnă Hargreaves nu se mai afla în posesia manuscrisului original, întrucât, constrânsă de împrejurările financiare nefavorabile cauzate de decesul soțului său în 1926, fusese nevoită să îl vândă. Scos la licitație la Sotheby’s London, în 1928, și descris drept „cel mai atractiv manuscris literar oferit vreodată spre vânzare”, acesta a fost adjudecat cu 15.400 de lire sterline, fapt ce a reprezentat un record la vremea aceea.

Tradus în peste 125 de limbi, acest fenomen literar a fost interpretat de-a lungul timpului de sute de ilustratori, în diverse maniere. Ilustrațiile sunt vitale pentru narațiuni, în special pentru cele destinate copiilor, ele reprezentând mai mult decât un suport vizual al textului, având rolul de a capta atenția și de a susține imaginația cititorilor. De altfel, la începutul poveștii, însăși Alice atrage atenția asupra importanței imaginilor dintr-o carte: „Ce rost o fi având o carte fără poze şi fără dialog?”

Imaginea „clasică” a lui Alice, care apare instantaneu în mintea oricui, este aceea a unei fetițe blonde, cu o rochiță bleu, cu șorț și ciorapi de culoare albă. Această portretizare a protagonistei datează din 1903 și a apărut în ediția publicată în acel an de Macmillan Publishers. De atunci, reprezentările sale au oscilat, fiecare reflectând spiritul timpului în care a fost creată: Arthur Rackham (1907); Peter Newell (1911); Willy Pogany (1929); Leonard Weisgard (1949); Graham Ovenden (1969); Tove Jansson (1977); Helen Oxenbury (1999). Aceștia au încercat să o re-creeze pe Alice, unii dovedindu-se mai inspirați decât alții, multe dintre desenele lor fiind foarte reușite, dar fără să facă proba unor detalii memorabile.

De asemenea, o serie de artiști plastici au ilustrat-o pe Alice, alături de restul personajelor concepute de Lewis Carroll (Iepurașul Alb, Omida care fumează din narghilea, vicleana Pisică-Cheshire, Pălărierul cel Nebun, tiranica Regină Roșie, simpatica pasăre Dodo și plângăcioasa Falsă Broască-Țestoasă). Imaginile care au rezultat din mintea acestor creatori (care au lucrat în vremuri, stiluri, medii și curente artistice diverse) variază de la cele iscusite și agreabile până la cele stranii și grotești, fiecare lăsându-și amprenta personală asupra reprezentărilor vizuale realizate, reușind să revitalizeze povestea și să o transforme într-o extensie a propriei opere.

 

Mervyn Peake

Mervyn Peake (1911-1968) a lucrat în timpul celui de-al Doilea Război Mondial în calitate de jurnalist, fiind corespondent pe fronturile din Germania. Dezastrele la care a fost martor au avut un efect profund asupra stilului și artei sale. Nu este de mirare că ilustrațiile realizate de el pentru povestea lui Lewis Carroll, între 1943 și 1945, trec drept niște creații întunecate, în care personajele par dezbinate, chipurile lor trădând intenții perfide. Se distinge mai ales Alice, prezentată asemenea unei fecioare pierdute într-o lume malefică, pe care nu o poate compensa cu propria candoare. Desenele lui Peake, particularizate prin tușele fluide și contrastele dintre lumină și umbră, au fost publicate în ediția din 1946 a cărții editate de Zephyr Books.

 

Charles Blackman

Charles Blackman (n. 1928) a luat contact cu textul lui Carroll prin intermediul unei casete audio, împrumutată de soția sa, Barbara Patterson, care suferea de atrofie avansată a nervului optic. Cele 46 de picturi realizate de acesta în decursul a nouă luni (pe durata sarcinii soției), între 1956 și 1957, se concentrează în jurul a două personaje – Alice și Iepurașul Alb –, două alter ego-uri pentru Barbara și pentru el. Ochii negri, mari și triști ai protagonistei, alături de concepția dezorganizată a spațiului reflectă agravarea bolii Barbarei și dificultatea acesteia de a se orienta. Reprezentările, în egală măsură tulburătoare și nostime, au fost imprimate în catalogul expoziției dedicate poveștii lui Alice.

 

Joseph McHugh

Joseph McHugh (n. 1939) a creat, către sfârșitul anilor ’60, o serie de litografii în culori neon, dedicată aventurilor fantastice ale lui Alice în Țara Minunilor. Posterele au un aspect hipnotic, fiind realizate din reprezentări specifice poveștii (Alice, Domnul Omidă, Iepurașul Alb, Pisica-Cheshire, Pălărierul cel Nebun) suprapuse peste fundaluri caleidoscopice. Cu cât privitorul este mai implicat în procesul de observație, cu atât detaliile devin mai vizibile. Cel mai încărcat poster al seriei îl ilustrează pe Iepurașul Alb în fața unui decupaj dreptunghiular, o reprezentare a abisului vizuinii în care a căzut Alice. Podeaua spațiului surprins este alcătuită din caroiajul unei table de șah, pe care sunt prezentate, rând pe rând, obiecte reprezentative: sticluța din care a băut Alice, jocul de cărți și ciuperca din care a mâncat aceasta.

 

Salvador Dalí

Salvador Dalí (1904-1989) a realizat, în 1969, ocolecție de 12 heliogravuri (câte una pentru fiecare capitol al poveștii) care îi surprind viziunea originală asupra Țării Minunilor. Geniul suprarealist a dat naștere unei lumi învăluite în mister, unde contururile se dizolvă, iar raportul dintre personaje amuză. Aici, Alice este ilustrată ca participant secundar la acțiune, apărând în toate reprezentările într-o postură similară, rolul său în economia narațiunii fiind, mai degrabă, cel al unui martor omniprezent. Pot fi observate elemente recurente ale artei lui Dalí: Alice împrumută aspectul personajului din „Fată cu coardă” (1936), iar în una dintre imagini, un copac străpunge un ceas care se topește precum cele din celebra lucrare „Persistența memoriei” (1934). Maecenas Press a publicat cartea într-un tiraj restrâns, de numai 2.500 de copii, aceasta fiind până de curând (septembrie 2015), când a fost republicată, o piesă prețioasă și mult râvnită de colecționari.

 

Sir Peter Blake

Sir Peter Blake (n. 1932), unul dintre cei mai reprezentativi artiști Pop Art britanici, a creat, la începutul anilor ’70, opt ilustrații în tehnica acuarelei, menite să ilustreze isprăvile lui Alice în Țara din Oglindă. Blake a avut-o ca model pentru eroina literară pe artista Celia Wanless. Din frumoasele sale ilustrații se desprinde o atmosferă medievală, în oponență cu stilul caracteristic artistului. Cele opt imagini au fost publicate inițial ca printuri în serie limitată, în 1970, fiind incluse ulterior și în cartea editată de Merrell (în 2006).

 

Ralph Steadman

Ralph Steadman (n. 1936), al cărui nume este indivizibil legat de volumul lui Hunter S. Thompson Spaimă și scârbă în Las Vegas, pe care l-a ilustrat în 1971, a făurit și desenele care însoțesc textul lui Carroll, publicat de Clarkson N. Potter la doi ani distanță. Steadman propune o viziune ironică asupra întâmplărilor din Alice în Țara Minunilor, realizată într-un stil caricatural și totuși elegant. Desenele în cerneală descriu un univers haotic, însă plin de dinamism, surprinzând atenția avidă a artistului pentru detalii. Figurile personajelor sunt veritabile portrete psihologice, din care se desprind sentimente precum anxietate, furie, melancolie, spaimă, infatuare, alienare și apatie. Un aspect deosebit îl reprezintă chiar reprezentarea lui Alice, care apare atât ca o tânără frustrată, ce asistă neputincioasă la evenimente, cât și ca una rebelă, care ia atitudine în fața celor petrecute.

 

Nicole Claveloux

Nicole Claveloux (n. 1940) este cunoscută în special pentru benzile desenate realizate, deși a ilustrat cu succes și numeroase cărți pentru copii publicate în Franța. Între 1968 și 1973 a creat afișe pentru piese de teatru, reclame și albume muzicale. Odată cu imaginile pentru Alice în Țara Minunilor, publicată de Éditions Grasset Jeunesse în 1974, artista aduce în fața cititorului un univers vizual atractiv și fantezist, marcat de o tentă jucăușă, chiar feminină, și de culori care se armonizează într-un chip foarte plăcut. Ilustrațiile se disting prin vitalitate și narativitate, împrumutate din tehnica benzilor desenate. Tot așa se explică și faptul că Alice este reprezentată de mai multe ori în cadrul unei singure ilustrații.

 

Barry Moser

Barry Moser (n. 1940) a ales o perspectivă inedită când a creat gravurile pentru Aventurile lui Alice în Țara Minunilor, carte publicată în 350 de exemplare de Pennyroyal Press în 1982, laureată cu American Book Award pentru ilustrație în anul următor. Artistul prezintă spațiul și evenimentele petrecute prin ochii protagonistei, pentru care a folosit-o ca model chiar pe fiica sa, Maddy, întrucât aceasta avea ceva din alura lui Alice Pleasance Liddell. Dincolo de aceste aspecte, povestea este redată în mod brutal, personajele fiind monstruoase și sinistre, motiv pentru care cartea se remarcă, între edițiile cărții, ca una dintre cele mai radicale viziuni asupra poveștii victoriene.

 

Kiki Smith

Kiki Smith (n. 1954) este autoarea unei serii de gravuri de mari dimensiuni, colorate manual cu acuarele (realizate în intervalul 2001-2003), inspirate de cele două povești scrise de Lewis Carroll. În viziunea evidențiată prin onirism și sensibilitatea lui Smith, Alice este o fetiță inocentă și melancolică, care înoată împreună cu animalele în lacul creat de lacrimile sale, încercând să rămână la suprafață. Creațiile artistei impresionează plăcut prin minimalismul cromatic utilizat, când pastelat și pufos, când întunecat și șters. Smith a mers chiar mai departe, realizând și o sculptură din porțelan, intitulată „Alice II” (în 2005).

 

Yayoi Kusama

Yayoi Kusama (n. 1929), care se descrie drept o „Alice în Țara Minunilor modernă”, este una dintre cele mai cunoscute, active şi longevive artiste din Japonia. Arta sa îi prezintă percepția halucinantă, ce amestecă imaginația cu mania. Săpând în istoricul artistei, se adeverește rapid că povestea în sine este reprezentativă pentru ea, iar spusele sale au o bază reală, întrucât Kusama a experimentat, de la o vârstă fragedă, experiențe tulburătoare, manifestate prin suprapunerea de mici pete colorate peste orice privea. Ilustrațiile apărute în cartea publicată de Penguin Books în 2012 sunt realizate în stilul său specific, plin de culori puternice și texturi bine definite. Pe lângă carte, Kusama a produs, în colaborare cu Louis Vuitton, și un portofoliu, apărut în ediție limitată.