Imediat după ce am terminat clasa I, străbunica m-a chemat în camera din față a casei, unde ținea tot felul de chestii minunate (ștergare, chibrituri, fuse, batiste etc.), într-o ladă de lemn (ca lăzile de zestre din povești), a scos niște bani și mi-a zis: „Uite, bani să-ți iei ceas. Ți-am zis că-ți dau bani de ceas dacă treci clasa.”

Și așa mi-am cumpărat primul ceas. Pe care l-am pierdut destul de repede (eu suspectez că mi-a fost furat).

„Dacă treci clasa…” Pentru buna și draga mea străbunică, a trece clasa însemna ceva. Era o realizare. Ea a copilărit în alte vremuri, când să știi să citești (și să treci clasa) însemna o culme de atins.

Aș vrea să fac o distincție între a ști să citești și a ști să citești. Primul „a ști să citești” se referă la capacitatea dobândită de a desluși semnele grafice de pe hârtie. Ma – ma. Mama! Al doilea „a ști să citești” are în vedere o capacitate, tot dobândită, dar mult mai complexă, de a „citi” ideea, sensul, mesajul, adică de a înțelege ce citești.

Asta îmi amintește de o întâmplare din Noul Testament. Un mare politician etiopian se întorcea de la Ierusalim și citea din cartea profetului Isaia. Un om al lui Dumnezeu, auzindu-l, l-a întrebat dacă înțelege ce citește. Politicianul, etiopian fiind și având alte apucături decât cei de prin părțile noastre, nu s-a supărat pe omul lui Dumnezeu, nici n-a asmuțit bodyguarzii asupra lui, ci i-a permis acestuia să îi explice sensul textului sacru. De unde se vede că a citi nu înseamnă automat a înțelege.

Uite un alt exemplu, ca să fie limpede ce vreau să spun.

Cu niște ani în urmă, dădeam meditații la matematică. OK, OK! Am băgat asta aici ca să mă dau mare că meditam copii la matematică. Bun, acum, că m-am dat mare, să trecem mai departe. Unul dintre băieții pe care îi meditam citea greoi, silabisind pe alocuri, și, când ajungea la finalul frazei, al cerinței, al textului problemei, nu era în stare să reproducă, în propriile cuvinte, esența a ceea ce citise.

Nimeni nu se naște cititor. Să fim înțelegători unii cu alții. Arta cititului se deprinde. Iar scopul cititorului trebuie să fie înțelegerea celor citite.

Îmi permit să ofer câteva sugestii, contra cost desigur. O să îți dau la un moment dat contul în care să-mi virezi banii.

Deci, când citești…

* Nu te grăbi! Nu mă refer la situații generale, ci la actul de a citi. Nu citi în grabă! Este acum o viroză care îi afectează pe mulți. Îi auzi: „Eu am citit, în 2016, 50 de cărți și mi-am propus, pentru 2017, o creștere cu 12% a numărului de titluri citite.” Unora ca aceștia le-aș recomanda în special cărțile scurte. Ar putea crește cu 18%. Tu citește într-un ritm care să-ți permită înțelegerea în profunzime a cărții.

** Discută cartea citită cu o altă persoană care a citit-o sau care o citește. Vei avea două câștiguri. Primul, le vei face cunoscut altora că și tu citești. Al doilea, vei descoperi că textul citit de tine poate fi privit din unghiuri la care nu te-ai gândit, că are înțelesuri care ție ți-au scăpat.

*** Caută semnificația de dincolo de informație! Îmi aduc aminte de o persoană care vorbea numai în citate din cărți și care la fiecare pas îți servea o „pastilă” de cultură generală. Sunt invidios, de-aia o și amintesc aici. Dar, dincolo de asta, rămâne un fapt valabil că scopul cititului nu este doar să aduni informații, ci și să descoperi un sens mai profund în acestea, să îți dezvolți capacitatea de a gândi critic și să îți lărgești orizonturile.

**** Nu te da bătut, chiar dacă nu înțelegi tot. Ce, crezi că ești primul sau singurul care nu înțelege? Se întâmplă și la case mai mari. Mie, de exemplu! Sunt cărți scrise de autori care folosesc un limbaj atât de elevat sau străin de cel cotidian, încât textul lor pare scris în păsărească. Dar asta nu înseamnă că acele cărți nu merită citite sau că autorii lor n-au nimic de zis. Nici că eu trebuie să mă limitez doar la cele al căror limbaj îl pot înțelege.

***** Cititul trebuie să fie și o activitate de destindere, chiar și atunci când textul e mai greu decât în mod obișnuit, mai dificil decât cel dintr-o carte de rețete, de exemplu. E ca atunci când te duci o cofetărie (vorba vine, că nu se mai numesc cofetăriile „cofetării”) și te așezi în fața unei prăjituri. Fă din citit o activitate plăcută!

Mă opresc aici. Mi s-a terminat pasta Word-ului. Ah, și mai aveam ceva de scris. Rămâne pe altădată. E un An Nou. Lectură plăcută!