Una dintre greșelile pe care le facem noi, cititorii, este să tratăm cărțile după mărime. De multe ori, numărul de pagini ar putea să ne lipsească de întâlnirea cu o operă care să se lipească de sufletul nostru, care să vorbească direct minții noastre. Aș vrea să aduc sub reflector o astfel de operă (și provocare) literară.

Romanul Muntele vrăjit, publicat în anul 1924, de marele scriitor german Thomas Mann, este, fără îndoială, o capodoperă recunoscută internațional, dar și o carte ușor de criticat din cauza temerității sale. De la început, autorul a fost hotărât să-i adauge cărții un anumit nivel de ambiguitate pentru a trezi un efect mai profund în sufletul cititorului.

Cartea a fost începută în anul 1912 și trebuia să aibă un ton mai umoristic. Internarea soției autorului, Katia, într-un sanatoriu din zona Davos, a îndreptat imaginația autorului spre această nouă versiune, mai voluminoasă. În același timp, izbucnirea Primului Război Mondial, în 1914, a pus capăt muncii pentru roman, constituind totodată un factor esențial în rescrierea și reinterpretarea marilor teme.

Povestea romanului este destul de ușor de urmărit. Tânărul Hans Castorp merge la un sanatoriu din munții Alpi pentru a-și vizita verișorul bolnav de tuberculoză, aflat acolo la tratament. Ceea ce trebuia să fie o scurtă vizită de curtoazie ajunge să se prelungească treptat într-o ședere permanentă, odată ce simptomele bolii se regăsesc și la Castorp.

Șederea tânărului la sanatoriu deschide șirul unor întâlniri cu personaje extrem de diverse, venite din diferite medii și având diverse aspirații. Trei sunt personajele care îl vor influența cel mai mult.

Primul este Lodovico Settembrini, un umanist italian, cuprins de visul măreț al unui proiect enciclopedic irealizabil, dar și de marile valori ale civilizației europene. El îi va deveni învățător lui Castorp, încercând să-l scoată din moleșeala tipic burgheză a epocii sale și îndemnându-l să trăiască o viață plină de acțiune și implicare.

Al doilea, Leo Naphta, este un evreu iezuit, inteligent, viclean, propagatorul unor idei ce oscilează pe marginea ereziei. Între el și Settembrini începe o aprigă luptă intelectuală pentru mintea tânărului Castorp.

Nu în ultimul rând, un personaj cu greutate în maturizarea tânărului este rusoaica Clavdia Chauchat, seducătoarea supremă, ispita permanentă înspre tărâmul material al vieții, dar și o educatoare în domeniul dragostei pentru deloc experimentatul Castorp.

Romanul poartă supranumele de „marele roman în care nu se întâmplă nimic”, o formulă care are o sămânță de adevăr, însă aceasta conferă cărții o mai mare valoare. Multe capitole se repetă, creând o monotonie ce îl aduce pe cititor mai aproape de timpul experimentat pe Muntele vrăjit. În cele din urmă are loc o ieșire din timpul normal și o trăire a vieții în cadența impusă de către medici.

Mann se folosește de carte pentru a face o analiză detaliată a Europei antebelice, personajele care se perindă prin sanatoriu reprezentând fațete ale continentului aflat în degringoladă. De la savanți la șarlatani, de la credincioși la sceptici, pustnici și hedoniști, puritani și dezmățați, toți au un loc în acest tablou tulburător. Finalul cărții indică dezamăgirea și pierderea scopului care s-au făcut simțite la sfârșitul conflictului mondial.

Ca personaj principal, Castorp se află în centrul atenției și are parte de cea mai profundă transformare pe baza interacțiunilor cu diferiții pacienți care se perindă prin sanatoriu. Face cunoștință cu cotloane ale vieții pe care le-a ignorat și se maturizează, devenind un bărbat capabil să își stabilească propriul destin, cel puțin până în deznodământul cărții.

Sunt foarte multe de spus despre Muntele vrăjit. Evident, numai de bine. Doar o citire superficială poate conduce la o opinie negativă despre cartea lui Mann. Singura cale de a decide dacă este un roman bun este să îl citim, ba, mai mult, chiar să ne afundăm în el. Este o experiență pur și simplu diferită, Mann reușind să creeze impresia intrării propriu-zise în ritmul vieții de la sanatoriu. O citire în adâncime ne revelează și straturi simbolice ascunse unei lecturi superficiale. Muntele vrăjit este o recomandare solidă, iar cei care au dubii ar trebui să urmeze sfatul lui Mann și să-l mai citească o dată.