Graham Greene a știut mai bine ca orice alt scriitor să-și poarte cititorii în lumea unor indivizi mărunți, neînsemnați, cu vieți în care moleșeala morală și aspirația nobilă își găsesc deopotrivă loc, încurcându-se reciproc. Romanul Miezul lucrurilor (The Heart of the Matter) nu face excepție, oferindu-ne, prin eroii săi, o incursiune în psihologia omului care pierde treptat cârma propriei vieți.

Maiorul Henry Scobie lucrează ca polițist într-o colonie de pe coasta de vest a Africii, în Sierra Leone, în timpul celui de-al Doilea Război Mondial – Greene însuși a petrecut 3 ani acolo, lucrând pentru serviciile secrete. Viața lui Scobie se scurge între rutina zilnică și sentimentele amestecate față de soția sa, Louise, pe care nu o mai iubește, dar față de care se simte responsabil și căreia ar vrea să-i asigure fericirea cu orice preț.

Scobie e genul de om care, lucrând și în poliție, se crede subtil, fără să-și dea seama că, în realitate, este asemenea unei cărți deschise, pe care oricine o poate citi cu ușurință. El seamănă destul de mult în privința pendulării sale între țeluri înalte și decizii greșite cu eroul principal dintr-un alt roman al lui Greene, mă refer la preotul din Puterea și gloria. Găsim și în maiorul Scobie un portret al omului nefericit din pricina propriei incapacități de a înțelege că așa-zisa lui afecțiune pentru cei din jur, amalgamată cu incapacitatea de a se ridica la înălțimea standardelor morale pe care le susține, este de fapt ceea ce îl rănește, în cele din urmă, pe acesta.

Miezul lucrurilor reflectă preocupările scriitorului pentru relația credincios-Divinitate. Cât poate omul să înțeleagă din ceea ce îi cere Dumnezeu? Și cu ce îl ajută îndeplinirea ritualului bisericesc? Deși are o conștiință religioasă vie, puternică, Scobie nu reușește să țină pasul cu așteptările lui Dumnezeu de la el, cauza fiind, eventual, propria lașitate. În cele din urmă, el va cădea victimă propriilor interpretări ale religiei sale, fiind incapabil să înțeleagă că dragostea față de semeni, filtrată prin dragostea de Dumnezeu, nu e totuna cu dragostea față de semeni, lipsită de dragostea de Dumnezeu.

În lumina acestei relații dintre om și Dumnezeu apare, în romanul lui Greene, și tema suferinței celui nevinovat, în cazul de față, a copiilor. Scobie a pierdut o fiică și, chiar dacă nu i-a fost dat să vadă moartea ei, maiorul trăiește o durere substitutivă prin faptul că asistă la încetarea din viață a unei alte fete, ce a supraviețuit unui naufragiu, ajungând în colonie după 40 de zile de agonie într-o barcă ce a plutit în derivă.

Analizând indescifrabilele relații interumane, Greene ne arată cât de ușor este să ajungi să nu mai știi cine îți este inamic și cine îți este prieten, și cât de tragică este miopia aceasta, mai ales când, dincolo de relațiile profesionale sau circumstanțiale, se manifestă și la nivelul celor mai intime legături – cele conjugale.

În timp ce lumea piere din cauza unei conflagrații mondiale, Scobie intră el însuși într-o fundătură spirituală și morală, din cauza războiului din propriul suflet. Romanul lui Greene își atrage cititorii într-o poveste complexă despre vinovăție, minciună, conștiință, dragoste și compasiune.

Miezul lucrurilor a fost publicat de editura Litera în colecția „Carte Pentru Toți”, traducerea din limba engleză fiind semnată de Liana Dobrescu.