Te citești sau îl citești? Dilemele unui cititor avid

Încă de când am terminat de citit Cum îți poate schimba Proust viața am rămas cu o frământare care a continuat să îmi dea târcoale și pentru care, poate, încă nu pot oferi o soluție finală. La un moment dat, Alain de Botton, autorul cărții, argumentează că a citi cărți este folositor pentru că, făcând asta, te înțelegi mai bine pe tine însuți.

Mai pe larg, el susține că un autor dispune, prin talentul său, de abilitatea complexă de a pune pe hârtie situații de viață cu care suntem confruntați, dar pe care noi înșine, cititorii, nu le-am putea descrie atât de bine. În plus, de Botton mai spune și că în cărți sau în personaje poți regăsi unele dintre persoanele apropiate ție – e la fel ca portretul vreunui duce, realizat de un pictor renascentist, care pare copia fidelă a vânzătorului de la supermarketul pe care îl frecventezi adesea.

Nu pot să nu-i dau dreptate lui de Botton și să neg posibilitatea de a întâlni, în cărți, scene și figuri familiare. Nu o dată mi s-a întâmplat să citesc o carte și să simt că rezonez deplin cu sentimentele și trăirile eroului principal sau, poate, ale vreunui personaj secundar. E în natura umană să sesizăm astfel de congruențe și, recunoscându-le, să ne integrăm noi înșine în tabloul narativ, găsind astfel sprijin emoțional și un sentiment de apartenență și de legătură ce transcende hotarele obișnuitului.

N-aș limita totuși cărțile și rostul lor doar la atât. În opinia mea și, cu siguranță, nu doar a mea, cartea nu este o simplă și banală oglindă, o versiune îmbunătățită a propriei vieți sau o cale de a regăsi tiparul existenței într-un alt mediu, într-o altă categorie de personaje.

Un roman sau un alt gen de carte are întâi de toate scopul de a educa. Asta înseamnă să îți descopere ceva nou sau să-ți lărgească limitele a ceea ce crezi că poți face. O carte bună este o experiență care zguduie. Atunci când închizi o carte și ideile acesteia te însoțesc, te pun pe gânduri mai departe și poate chiar te determină să iei în considerare anumite schimbări în viața ta, nu putem vorbi despre o simplă repetare a unor experiențe anterioare.

Cartea este o șansă la schimbare, o ușă spre necunoscut, atât de frumos creionată în ușa deschisă a șifonierului care duce direct în tărâmul Narniei. Este posibilitatea de a descoperi, de a crește, de a aprofunda marile domenii ale lumii, dar și măruntele ei detalii, indiferent de subiectul cărții în sine.

Se poate găsi un echilibru? Nu am negat ceea ce spunea de Botton și, într-un anumit sens, cred că este adevărat. Suntem tentați să vedem în paginile cărții ceea ce ne este familiar și să extragem din ele validarea emoțională sau chiar intelectuală. Tocmai de aceea unele personaje ne sunt apropiate, iar anumite situații par copii ale propriilor noastre eșecuri sau izbânzi. Dar asta nu e tot...

Lectura e o ușă deschisă spre un univers mai larg, spre o lume în care găsim mai mult decât pe noi înșine și din care n-ar trebui să ieșim la fel. Totul e să învățăm să le dăm târcoale literelor, să ne citim pe noi înșine, dar nu oricum, ci într-o versiune mereu mai bună.