Snobismul. O chestiune de caracter

Cărțile de la Baroque Books & Arts sunt, înainte de toate, cărți-obiect sau cărți-bibelou. Hârtia de foarte bună calitate, cartonul pe care sunt tipărite copertele, ilustrațiile originale și fonturile folosite se îmbină toate pentru a crea cărți frumoase, dintr-acelea pe care le păstrezi la vedere, ca să te aprecieze musafirii. Dar uite că mă trădez deja ca snob…

Despre snobism este și cartea pe care v-o prezint, o carte gândită sub forma unui lung interviu luat de Adèle Van Reeth filosofului francez Raphaël Enthoven (un filosof prezent în presa de mondenități suficient de mult încât să poată fi suspectat de snobism).

Snobismul. O chestiune de caracter este o carte de mici dimensiuni, doar 144 de pagini, dar consistentă, atât de consistentă, încât simți adeseori nevoia de a zăbovi asupra unei fraze pentru a-i prinde sensul. Van Reeth și Enthoven discută despre snobism, dar nu oricum, ci metodic, abordând și nuanțând subiectul pe măsură ce îl filtrează prin perspectiva unor gânditori și filosofi celebri: Marcel Proust, Oscar Wilde, Blaise Pascal, Immanuel Kant, Albert Camus și alții. Fiecare capitol este construit în jurul ideilor (și al conexiunilor dintre acestea și realitate) unuia sau mai multor cugetători, idei însoțite uneori de citate din opera lor, iar alteori, de exemple din viața lor, din implicarea lor în frământarea socială.

Capitolul meu preferat este cel intitulat „Arta contemporană (snobismul pentru toți)”, poate singurul capitol în care Van Reeth este într-un dezacord evident cu Enthoven, acesta din urmă fiind de părere că găsește mai puțină frumusețe în arta din zilele noastre decât în altă parte, opinie căreia sunt nevoit să îi subscriu, fără însă a generaliza, căci orice pădure are și verziturile ei.

A te relaxa în carte, cufundându-te în lectură ca într-o piscină sub razele fierbinți ale soarelui, e cam greu, iar asta deoarece înțelegerea facilă a celor citite ar presupune o bogată cultură filosofică și literară, o cultură care se poate forma în ani. Enthoven face bogate referiri la romanul lui Proust În căutarea timpului pierdut (nici nu-i de mirare, întrucât a scris și a publicat, împreună cu tatăl său, volumul Dictionnaire amoureux de Marcel Proust), dar și la alte cărți, filme etc. Or, fără a avea background-ul necesar (folosirea anglicismelor este, desigur, snobism asumat), citirea cărții Snobismul. O chestiune de caracter este o provocare dificilă. Nu însă imposibilă. Până la finalul cărții, ajungi la concluzia că, într-un fel sau altul, cam toți avem accentele și puseurile noastre de snobism. Rămâne de văzut dacă avem și tăria de a ne recunoaște snobismul, această boală incurabilă care îi afectează deopotrivă și pe cei culți, educați, cu bani, și pe cei din categoriile opuse lor, fiind — după cum o spune titlul — „o chestiune de caracter”, nu de statut social.

N-am să divulg multiplele fațete ale snobismului pe care cititorul le va găsi în carte, dar aș „ciupi” câteva fragmente din definiția snobului, așa cum se conturează ea în paginile tipărite. Carevasăzică, snobul e acela care are senzația că spune adevărul, deși știe că bate câmpii; „snobul știe că e snob, dar nu vrea să știe” (p. 19); snobul este acela „care nu-și asumă faptul că preferă Matrix filmului Al șaptelea sigiliu” pentru că „vrea să facă parte dintre cei care preferă Al șaptelea sigiliu” (p. 92).

Autorii în dialog sunt onești. Nu încearcă să-i „vândă” cititorului cure care nu dau rezultate ori rețete în 7 până la 10 pași pentru rezolvarea problemei, ci, cel mult, caută să-l trezească și să-l ajute să facă față snobului din el, să-l învețe să supraviețuiască purtând în însuși trupul său gena snobismului. Râzi de tine însuți, spun autorii. „Cine nu râde de sine însuși nu e serios” (p. 128).

Volumul Snobismul. O chestiune de caracter face parte colecția de carte Savoir-Vivre și a fost tradus din limba franceză de Luminița Corneanu.

 

Cu drag, Florin Bică, „decât” un snob

 

autentifică-te pentru a adăuga comentarii