Prima editură verde din România (un interviu cu Anastasia Staicu)

Primele cărți publicate de editura Seneca Lucius Annaeus mi-au atras atenția imediat. Arătau foarte bine. Recomand oricui citește rândurile acestea ca, la prima vizită într-o librărie, să caute sau să întrebe de cărțile de la Seneca și să le răsfoiască. Simpla răsfoire poate fi o delectare în sine. Însă calitatea cărților nu se mărginește la hârtie, carton, tipar și ilustrații, ci este dată și de conținut, de texte în sine. Pentru a afla mai multe despre cărțile de la Seneca și despre misiunea nobilă pe care și-a asumat-o această editură tânără, i-am pus câteva întrebări doamnei Anastasia Staicu, una dintre persoanele care se află în spatele proiectului.

 

Spuneți-ne câteva cuvinte despre începuturile editurii Seneca Lucius Annaeus. Cum s-a născut ideea sau proiectul unei edituri care să poarte numele faimosului filosof roman, editură al cărei plan editorial să includă, în primă fază, publicarea operelor acestuia? Întreb deoarece, în România, chiar și editurile mari încearcă să vină în întâmpinarea publicului cititor cu o varietate cât mai mare de titluri, în timp ce „nișa Seneca” pare destul de îngustă pentru supraviețuirea unei edituri într-o țară în care cititul nu este încă o preocupare largă.

Am vrut doar să-l facem pe Seneca auzit… Și am creat un audiobook. Ideea s-a materializat prin 3 oameni: Ioana Costa, care a tradus textele, Victor Rebengiuc, care le-a însuflețit prin vocea sa, și o puștoaică de 15 ani, care a „tradus” textul în grafică.

În timpul înregistrării, artistul a spus cuvintele care mi-au devenit un îndemn: „Hai să citim noi mai bine!” Acest „Să citim noi mai bine!” a fost, pentru mine, începutul activității editoriale. M-am hotărât să încerc să amenajez spațiul cărții în așa fel încât textul antic să poată fi citit mai bine, iar cititorul să nu rateze întâlnirea cu autorul.

Ați vorbit de o nișă îngustă… Poate. O carte bine făcută este precum o casă în care te simți bine, iar casele mici pot oferi destul spațiu pentru a te regăsi în ele.

 

Editura Seneca se prezintă publicului ca „prima editură verde din România”. Vă rog să detaliați puțin. Ce înseamnă editură verde? Ce presupune identitatea aceasta? De ce „verde” pe hârtie și nu exclusiv în diverse formate digitale?

Considerăm că impactul pe care o carte îl are asupra mediului este la fel de important ca impactul ei asupra spiritului. Mereu este vorba de materie atunci când vorbim despre obiecte culturale, despre materialul pe care îl folosim pentru a ne exprima ideile. O editură folosește hârtie. Noi alegem cu grijă materia primă și procesele de producție ale unei cărți. Suntem membrii rețelei internaționale The Environmental Paper Network și respectăm niște reguli stricte. În primul rând, tipărim pe carton și hârtie reciclate, certificate FSC [Forest Stewardship Council]. Apoi, apelăm la tipografii certificate Imprim’Vert si FSC. Nu în ultimul rând, pentru compensarea emisiilor de dioxid de carbon, plantăm copaci pentru fiecare carte editată.

De ce nu exclusiv în formate digitale? Dar ce presupune un format digital? Digital înseamnă că produsul a fost realizat utilizând în mare parte resurse neregenerabile; energia, de exemplu. Iar din altă perspectivă…, toate dispozitivele folosite sunt deșeuri periculoase.

 

Mărturisesc că, în primă fază, văzând că editura publică scrierile filosofului stoic, m-am întrebat ce se va întâmpla atunci când opera lui Seneca va fi acoperită în întregime. Apoi au apărut alte cărți, care mă trimit cu gândul la subiecte ca folosirea responsabilă a resurselor și protejarea planetei. Cum s-a făcut saltul de la stoicism spre eco-responsabilitate? Ce conexiuni sunt între cele două?

Este o conexiune directă. Face parte din filosofia stoică ideea de a fi responsabil față de tine, față de semeni și față de mediu. Iar „binele nu este niciodată împotriva naturii”, zice Seneca.

 

Care au fost cele mai solicitate titluri?

Cel mai solicitat titlu nu este editat încă. Însă cel mai prietenos cu publicul este Atlas 2038. Cartea aceasta nu a fost scrisă de Seneca, dar ar fi putut fi. Lui îi aparțin cuvintele: „A pierit acea măsură firească prin care dorințelor li se puneau hotarele nevoilor; acum este semn de grosolănie și de sărăcie să vrei numai cât îți este de ajuns.”

Decizia de a ne mulțumi de-abia cu confortul, și nu cu sensul, este a oamenilor, nu a timpurilor. La 2000 de ani de la Roma antică, noi, oamenii, am luat proporții, la fel ca și nevoile noastre, iar hotarele nu prea mai există.

Ca orice atlas, cartea Atlas 2038 te așază deasupra lumii, ca să o poți vedea de la înălțimea bolții celeste. Cititorul are ocazia de a explora lucrurile de acolo de unde se văd mai bine, departe de prejudecăți și de vechile obiceiuri.

 

Ce credeți că are de învățat publicul din 2018, mai cu seamă cel tânăr, de la un filosof care a trăit cu două milenii în urmă? Mai poate fi considerată „verde” viziunea lui Seneca?

Depinde de ce anume considerați ca fiind o viziune verde. Editura Seneca i-a ales pe filosofii stoici pentru că răspund la întrebări pe care ni le punem astăzi. Cărțile noastre te îndeamnă să modelezi propria persoană, fiecare om fiind singurul responsabil pentru Universul și Timpul său.

Pentru noi, „verde”  înseamnă responsabil, ieșit din comportamentul compulsiv, prezent în propria viață. La Editura Seneca am decis să petrecem timpul făcând cărți care te ajută să te simți bine exact acolo unde ești acum.

 

Îmi imaginez că, în timp ce multe dintre cărțile publicate la noi sunt traduse din engleză, franceză, germană, japoneză etc., este o provocare să găsești traducători buni din latină, din greaca veche… Sau mă înșel?

Am avut un adevărat noroc de a lucra de la început cu Ioana Costa, un profesionist – filolog clasic, profesor doctor la Catedra de Filologie Clasică, președintă a Societății de Studii Clasice, un om dedicat filologiei clasice, care respectă cititorii şi, nu mai puțin, editurile şi termenele de predare. Lucrează de două decenii cu tineri filologi şi, în consecință, putem spune că există un nucleu format la Universitatea din București, așa cum sunt clasiciști şi în jurul celorlalte mari universități din Cluj, Iași...

 

Ceea ce „mi-a agățat” ochiul prima oară la cărțile de (la) Seneca a fost aspectul fizic. Formatul ceva mai mare decât tradiționalul A5, cartonul special folosit pentru coperte, hârtia galbenă (de bună calitate), ilustrațiile originale, fonturile alese cu gust… Vorbiți-ne despre standardele editurii la capitolul grafică/design/aspect fizic al cărții!

Credem în puterea frumosului și în puterea lucrurilor făcute cinstit. Nu toate cărțile ies așa cum am fi vrut. Încă învățăm. Ne străduim. De la început ne gândim cum va simți un cititor în mână cartea la care lucrăm. Așezăm cu grijă textele antice lângă ilustrațiile moderne. Cred că se simt bine împreună. Seneca este ilustrat de elevi și de studenți de la Arte.

 

Am văzut la Salonul de Carte „Bookfest” din 2018, în oferta editurii Seneca, și un titlu pentru copii, Îndrăznește și Bucătărește! Este o mică excepție sau…?

Îndrăznește și bucătărește! este o carte deghizată într-o carte de copii. Cât timp am lucrat la ea mi-am îmbogățit vocabularul culinar și cunoștințele generale. Cine să fi știut la începutul proiectului că o carte aparent destinată copiilor va avea o influență atât de mare asupra dietei unei mulțimi de adulți și mă refer aici, întâi de toate, la echipa noastră.  

 

Cine vizitează site-ul editurii Seneca citește un gând din scrierile filosofului Seneca: „Fără țintă, viața e o rătăcire.” Care este ținta imediată a editurii?

Antidepresiv la purtător, manualul lui Epictet, în format de buzunar, care să ajungă la o sută de mii de români pe care să-i facă fericiți.

 

Care sunt proiectele editoriale în curs de finalizare?

O serie de volume de Tragedii ale lui Seneca, ilustrate de elevi de la Liceul de Arte Plastice „Nicolae Tonitza” și de studenți de la UNARTE; un Ghid filozofic al crizei vârstei de mijlocMidlife – și o poveste-manual, Familia Zero Deșeuri, o carte ilustrată, cu lucruri practice de realizat acasă, de fiecare, cu ușurință.

 

Dar țintele pe termen mai lung?

Ghiduri practice pentru unități școlare și companii de reducere a amprentei ecologice. Le vom scrie noi, în baza Atelierelor de mediu pe care le susținem în prezent în școli și companii.

 

Impresia pe care o lasă proiectele editurii Seneca este că principalul scop constă în educarea publicului, în formarea unor deprinderi bune și a unor gusturi alese. Ce schimbare sau ce schimbări doriți să aduceți prin Seneca (filosoful și editura)? Ce v-ați dori să vedeți la cei atinși de proiect?

O schimbare la nivel de percepție. Am dori ca Responsabilitatea personală să fie percepută ca împlinire, nu ca obligație, iar ea să-i aducă bucurie celui care își asumă decizii.

 

Interviu realizat de Florin Bică

 

autentifică-te pentru a adăuga comentarii