În România, romanul grafic nu are o tradiție. Iar dacă a existat vreo tradiție a benzii desenate, asta trebuie să fi fost demult, „pe când se băteau urșii în coade”. Tocmai de aceea, romanul grafic scris, „regizat” și desenat de Maria Surducan merită toată atenția. Mă refer, desigur, la Prâslea cel Voinic și merele de aur.

Romanul, după cum lesne poate citi toată lumea pe pagina de titlu, se inspiră nu dintr-unul, ci din 3 basme culese de Petre Ispirescu, pe lângă cel cu Prâslea fiind și Pasărea Măiastră și Lupul cel Năzdrăvan. De fapt, după cum veți vedea din carte, sursele Mariei Surducan n-au fost doar basmele, povestea romanului grafic trecând din tărâmul celălalt, adică al basmelor, în tărâmul real, al nostru, al celor care trăim în orașe mari, afectate de smogul industrial.

Ilustratoarea a reinterpretat cele 3 basme amintite, adăugându-le nuanțe noi. Paginile 70, 71, 73 vă vor lămuri în acest sens, mutând povestea într-un alt spațiu, aproape SF, cu avioane de luptă și roboți care trag cu arme laser, ca în vechile seriale animate de la Hanna și Barbera.  

Neuitând faptul că povestea își are izvorul în vechile basme și legende românești, ar trebui spus că Prâslea cel Voinic și merele de aur – romanul, nu basmul – este un produs sută la sută M. Surducan, adică și textul, și ilustrația îi aparțin autoarei-ilustrator (sau ilustratoarei-autor). Textul pare totuși să aibă rol secundar între mijloacele de spunere a poveștii. Paginile 12-17 sunt ilustrative pentru ceea ce spun. La fel și 27, 49-53, 66, 84-88. Pentru comparație, puteți reciti o bandă desenată de-a lui Puiu Manu.

Povestea își poartă eroul prin mai multe episoade – tentativa de capturare a hoțului care fură merele de aur ale lui Alb Împărat; incursiunea lui Prâslea la curtea lui Jumătate de Om; aventura în orașul lui Negru Împărat; căutarea apei vii și a apei moarte; întoarcerea pe traseul parcurs deja ș.a.m.d. –, fiecare dintre acestea distingându-se de celelalte printr-o cromatică specială.

Sunt multe lucruri care să vă placă la acest roman grafic. Vă spun câteva dintre cele care mi-au prins ochiul mie… Primul cadru al poveștii, larg de-o pagină, folosit doar pentru a ne introduce în spațiul acela rupt parcă din împrejurimile unei mănăstiri românești, cu cuvintele: „A fost odată ca niciodată…” Apoi, am remarcat, ici-colo, subtile tonuri ironice. Eroul principal e mai realist decât Feții-Frumoși cu care ne-au obișnuit basmele românești, cu o figură feciorelnică și nu tocmai invincibil, cum sunt astăzi mulți dintre supereroii mușchiuloși de la Marvel și DC. Apoi, trebuie spus că prezența personajelor feminine, Pasărea Măiastră și Ileana, echilibrează povestea, scoțând fata/femeia din rolul de element de decor.

Sunt faine și anumite derapaje de la cursul tradițional al basmului: ei, da, costumele nu sunt tradiționale românești; n-o să-i vedeți pe eroii cărții înveșmântați în ie înflorită, ițari și opinci. Dimpotrivă, aceștia reflectă spații îndepărtate și, poate, chiar universuri mitice diferite. Frații lui Prâslea, după cum a mărturisit ilustratoarea într-un interviu, sunt îmbrăcați ca de la casele de modă din Austria (ăl mare) și Țarigrad (mijlociul). Negru Împărat amintește de Mister Freeze, dintr-o clasică poveste cu Batman. Jumătate de Om arată ca un pirat, cu picior de lemn și cârlig în loc de mână, iar Lupul Năzdrăvan este o curioasă combinație de elf și vulcanian cu haină mioritică.

Mi-a plăcut finalul rămas deschis unor noi posibilități, lăsându-ne să ne întrebăm, de exemplu, ce s-o fi întâmplat cu frații mai mari și ce le va rezerva viitorul lui Prâslea și Ilenei. Această divagare de la sfârșitul consacrat al basmelor românești („Și au împărățit fericiți și au trăit până la adânci bătrâneți”) este binevenită, este ca-n filmele acelea în care eroii, după ce au scăpat basma curată, se îndepărtează în viteză, cu mașina, pe Route 66, fără să știi încotro și ce vor face mai departe.

Romanul trece însă un pic cam repede peste anumite momente ale poveștii, lăsându-i cititorului impresia că ar fi trebuit insistat pe ceea ce s-a întâmplat între anumite cadre. Personal, într-o poveste cu atâtea influențe extramioritice, n-aș fi optat pentru graiul ardelenesc, dar lucrul acesta nu este o piatră de poticnire.

Susținut prin crowdfunding și publicat inițial într-un tiraj limitat, proiectul Prâslea cel Voinic și merele de aur a fost preluat și publicat de Editura Vellant, apărând pe piața românească de carte în 2014. Cele 96 de pagini au fost tipărite pe hârtie de bună calitate, volumul este cusut, iar copertele au clapete. Probabil că volumul se găsește încă prin librării, așa că… why not give it a try? La urma urmei, este unul dintre puținele romane grafice de pe la noi și încă unul bine făcut, care ar putea însemna piatra de temelie pentru noul val al acestui gen (în România, desigur).

Maria Surducan lucrează ca ilustrator de carte, autor de bandă desenată și grafic designer. Printre cărțile ilustrate de ea se numără: The Usborne Complete Shakespeare. Stories from all the plays; Usborne Illustrated Canterbury Tales; Tinerețe fără bătrânețe și viață fără de moarte; David și puiul de întuneric; Eroii Bibliei. A publicat și Karel Líman. Arhitect; Foire de Nuit. Puteți afla mai multe despre ea de pe site-ul personal: mariasurducan.com