Înainte ca Premiul Nobel pentru Literatură să îl aducă în lumina reflectoarelor, în 2017, pe Kazuo Ishiguro, acesta era deja un scriitor titrat, cu multe opere publicate. Romanele lui s-au bucurat și se bucură de o largă circulație, fiind traduse în multe limbi, iar aceasta datorită abilității sale de a surprinde în tușe cât mai largi temeri și speranțe specifice sufletului uman.

Un artist al lumii trecătoare este o astfel de carte. Regăsim în ea mai multe dintre procedeele literare preferate de Ishiguro, precum și multe dintre temele pe care le regăsim și în alte romane ale sale, împachetate aici într-o poveste care prinde viață și ține cititorul interesat până la final.

Fundalul poveștii este plasat după sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial, când Japonia avea statutul de țară învinsă, în curs de reconstrucție. A fost o renaștere din cenușă, care a adus însă multă suferință. Noul a eliminat și a măturat din calea sa Vechiul, adică tot ce a avut de-a face cu teribilul conflict, iar asta a însemnat adeseori și ființe umane.

Personajul principal este un pictor pensionar, Ono Matsuji, confruntat cu umbrele trecutului, dar preocupat totodată de întemeierea unui viitor prin intermediul mezinei sale, Noriko, a cărei căsătorie aranjată este periclitată de rolul jucat de tatăl său în timpul războiului. Matsuji lucrase în propagandă, susținând prin operele sale efortul militar al niponilor. Romanul este o rememorare a vieții, activității și întâlnirilor cu diferite persoane cu care pictorul s-a intersectat la un moment dat.

Un artist al lumii trecătoare este un roman care curge, așteptând să fie descusut. Cititorul nu poate trece grăbit prin paginile lui. Narațiunea este la persoana I, prin intermediul personajului principal, deși Ishiguro folosește o tehnică intrigantă, oferindu-le cititorilor un narator compromis, nesiguranța plutind permanent asupra veridicității celor povestite. Cu toate acestea, romanul își conduce cititorii spre meditație prin temele pe care le impune. O temă este conflictul dintre generații, amplificat de drama războiului. Apoi, autorul evidențiază relațiile de familie și nevoia de a te împăca cu trecutul, cu ceea ce a rămas în urmă.

Ca și în cazul altor cărți ale lui Ishiguro, și aceasta este străbătută de un fior nostalgic, de dorul după zile mai bune. Totuși cartea se încheie într-o notă de speranță.

Răspunsul lui Matsuji stă în recunoașterea faptului că tot ceea ce au făcut el și alții, în timpul războiului, au făcut din convingere. El se aplaudă pe sine însuși pentru că nu a ajuns în situația altor artiști și nu numai, care au rămas blocați în propriile temeri și în mediocritatea lor, fără a cunoaște plăcerea ascensiunii spre vârful unei cariere strălucite. Făcând abstracție de contextul pictorului, aceasta este o idee asupra căreia se poate medita profund.

Un artist al lumii trecătoare este o carte bună, elegantă și, într-un anumit sens, tăcută. Nu este un roman pentru cei care caută ingrediente precum conflictul și acțiunea. Dar este o carte care i-ar putea captiva chiar și pe aceștia, dacă s-ar înarma cu răbdarea necesară. La urma urmei, e nevoie de câte o gură de aer proaspăt în viața oricărui cititor. Iar textul lui Kazuo Ishiguro poate fi exact cartea potrivită.

Romanul a fost republicat în 2017, în cadrul colecției „Biblioteca Polirom”, de Editura Polirom, traducerea din limba engleză fiind semnată de Rodica Ștefan.