Mărunțișuri de mare preț. Sacul cu înțelepciune

Nu știu alții cum sunt, dar eu când citesc am lângă mine un instrument de scris cu care îmi marchez pe marginea cărții pasajele sau frazele la care aș vrea să revin sau pe care aș dori să mi le notez. Cam așa s-a născut volumul Mărunțișuri de mare preț, publicat în colecția „Cărțile lui Doru Gălbenuș”.

Sunt și persoane care nu îndrăgesc antologiile de citate și le respect gusturile și opinia. Eu sunt însă din categoria cealaltă, a celor care găsesc că e plăcut să poți trece rapid prin vorbele de spirit ale altora, unele pe care, poate, nu le-ai întâlni altfel din cauză că, oricât de mult timp am petrece citind, cu siguranță nu vom putea citi tot ce s-a scris vreodată.

După cum se poate vedea pe coperta 1, cartea este o „antologie de citate despre Dumnezeu, credință și viață”, având un pronunțat caracter creștin. Cu toate acestea, subliniez că nu este vorba despre o carte „religioasă”. După câteva capitole de la început în care veți găsi citate despre Dumnezeu, credință, Biblie etc., urmează capitole cu citate pe teme dintre cele mai diverse: timp, viață, moarte, bine, rău, adevăr, minciună, dragoste, fericire, bani, muzică, idei, cărți, sfaturi ș.a.m.d. O minunată diversitate, care face volumul atrăgător unui public larg!

Fiind vorba despre o antologie, mă gândesc că cea mai bună recomandare ar fi o mostră din citatele incluse. Așa că iată…

„Să asculți muzică în timpul mesei este o insultă și pentru bucătar, și pentru violonist.” (G.K. Chesterton)

„Nu ești bătrân până în ziua în care ai hotărât că ești.” (Jean Anouilh)

„Dacă n-am avea biblioteci, mulți oameni însetați de cunoaștere s-ar deshidrata.” (Megan Jo Tetrik)

„Credința mea este pur și simplu mâna goală cu care accept darul lui Dumnezeu.” (Francis A. Schaeffer)

„Citații”, adică cei citați, nu sunt doar scriitori, ci și lideri religioși, artiști, oameni politici, personalități din diverse domenii de activitate și cunoaștere. Pe unii îi veți recunoaște cu ușurință. Alții, poate, vă vor fi necunoscuți. N-are a face… Important este că au avut ceva de spus și că au spus-o frumos.

Mărunțișuri de mare preț este un sac plin ochi cu înțelepciune adunată din cele patru zări și, deși plin, poate fi cărat cu ușurință, deoarece ne folosim mintea. Cartea a fost publicată de Editura Viață și Sănătate, în colecția menționată mai sus, are 184 de pagini și, cred eu, poate fi un cadou frumos pentru cei cărora am dori să le oferim o carte și pentru noi înșine.

autentifică-te pentru a adăuga comentarii