Nu sunt un fan al jurnalismului narativ, dar nu pentru că n-ar avea valoare și utilitate, ci pentru că nu reușesc să țin pasul cu cărțile pe care aș dori să le citesc. Cred totuși că, din când în când, merită să experimentăm și astfel de texte. Tocmai de aceea vă recomand numărul de toamnă (2018) al Decât o revistă (DOR).

Poate că n-aș fi scris această recomandare dacă n-aș fi găsit în ediția de toamnă un articol care mi-a dat un imbold, ajutându-mă să fac o faptă bună. Imboldul și reacția m-au pus pe gânduri și mi-am spus că, uite, uneori, chiar și o revistă îi poate oferi cititorului povești reale, din proximitate, născând în mintea lui idei convertibile în acțiuni concrete.

Nu, n-o să vă povestesc despre fapta bună, deși ați vrea voi. Dar voi nota câteva observații despre cel mai recent număr al DOR-ului de toamnă, care, by the way, poate fi găsit cu patru variante de copertă.

Întâi, am observat efortul editorilor și jurnaliștilor de a arăta partea bună a Teleormanului, județ care, prin asociere cu anumite figuri politice și realități damnabile, suferă o formă de discriminare, locuitorii săi fiind ținta multor ironii. DOR-iștii încearcă să combată această discriminare, evidențiind două proiecte cu potențialul de a schimba mentalități, înscriindu-se în linia unui „hai, că se poate”. Primul e un ziar local, Liber în Teleorman, care asigură o opoziție minimă într-un județ în care lucrurile sunt aranjate, clare și incontestabile. Al doilea, un festival de teatru, anual, desfășurat în Alexandria, adună tineri liceeni din colțuri de țară.

Textele „O radiografie a frustrărilor Moldovei, prin ochii unui designer urban” și „Istoria unui cartier pe care credeai că îl cunoști” (Drumul Taberei, adică) vin cumva la pachet, reliefând anumite probleme ale mediului urban românesc, unele dintre ele având rădăcini adânci, dincolo de momentul istoric „Decembrie 1989”. Se scurge din ele un firicel de nostalgie (sau DOR), de neputință, de resemnare, dar și de drag pentru locurile unde unii au crescut și și-au trăit partea cea mai bună a vieții. 

Or să vă placă și reportajele despre parapantistul Toma Coconea și despre deja foarte cunoscutul proiect Magicamp. Primul, pentru că e despre un spirit liber, care își trăiește visul, în ciuda riscurilor și incertitudinilor. Al doilea, pentru că aduce dovada că binele este viu, trăiește și îi atinge pe unii dintre cei loviți de soartă.

În cazul fiecărei povești din acest număr, cititorii vor vedea provocările cu care se confruntă diverși oameni, ca indivizi ori în echipă, dar și insistența cu care își urmăresc ideile, proiectele și, la urma urmei, visurile. Aș spune că revista are un potențial motivator. Prea des ne concentrăm atenția asupra lucrurilor care nu merg, pierzându-le din vedere pe cele care funcționează sau încearcă să se pună pe picioare.