Cu joben și baston prin librăriile bucureștene

În inima Bucureștiului, iubitorii sau interesații de carte pot găsi un număr de librării despre care nu știu dacă să zic că e mare sau mic. Depinde de termenul de comparație. Am vizitat o parte dintre ele ca să văd în ce condițiune sunt și ce oferă. Minunatul periplu, făcut fără joben și baston (acelea sunt doar imaginare, ca să dea bine în titlu), mi-a solicitat vreo 3 ore. Vă invit să mă însoțiți chiar și numai online, prin intermediul acestui text.

Ar fi cinstit să vă spun că scopul meu inițial a fost să văd ce librării faine v-aș putea recomanda dintre cele care nu fac parte din lanțuri foarte cunoscute ca Librarium, Cărturești (am pus Cărtureștii pe locul 2 doar ca să evit cacofonia) sau CLB (Compania de Librării București). Mă tem că librăriile independente sunt prea puține, tinzând spre deloc. Așa că am făcut o reconfigurare a traseului.

 

Librăria Kyralina

De la Piață Romană, dacă intrați pe strada Biserica Amzei, treceți pe lângă Liceul George Călinescu și, imediat după biserică, într-un gang, la numărul 10 fix, găsiți intrarea în Kyralina – librairie française à Bucarest, o librărie generalistă. Nu trebuie să vă sfiiți prea mult în fața ușii albastre, cu geamuri – dincolo de ea este librăria Kyralina, care pune la dispoziția cititorilor cărți în limba franceză. Intrați și veți fi întâmpinați de cărți frumoase, așezate pe rafturi și pe mese în cele trei încăperi ale librăriei. Autori francezi, autori celebri traduși în franceză, autori români traduși în franceză (Mihail Sebastian, George Arion, Lucian Boia, Panait Istrati, Liviu Rebreanu, Mircea Eliade, Mircea Cărtărescu ș.m.a., aka „și mulți alții”), cărți ilustrate pentru copii, albume de bandă desenată, cărți poștale – oferta e variată și atrăgătoare. Ar merita să știți că, prin librăria Kyralina, puteți comanda cărți din Franța, care vă vor fi aduse în București. Tot ce trebuie să faceți este să vă adresați prin e-mail celor de la Kyralina și să le spuneți ce titluri vă interesează (apropo, librăria are și site: kyralina.ro/ro/). Partea faină este că nici nu trebuie să vorbiți franceză ca să vizitați librăria.  

 

Librăria Papirus

Revenind în bulevardul Magheru, lângă răposatul cinematograf Studio, intru în librăria Papirus (din CLB). Aici mă întâmpină iconițe și rechizite în dreapta și cărți în stânga. Este o librărie ca toate librăriile. Nimic deosebit. O iau la pas spre Universitate. Pe partea stângă salut, scoțându-mi jobenul imaginar, anticariatul Târgul Cărții și librăria Cărturești Verona, și ele plasate în proximitatea unui cinematograf trecut în neființă – Patria. (Este interesant că cinematografele au dispărut, iar librăriile au supraviețuit, nu-i așa?)

 

Librăria Nemira

De fapt, librăria Nemira nu mai e. Ole? Ole? Dimpotrivă. E păcat că această micuță librărie, aflată undeva între fostul cinematograf Patria și alt fost cinematograf, Scala, a fost închisă. Fanii editurii Nemira găseau aici exclusiv cărțile acestei edituri (al cărei istoric l-am scris și publicat tot pe platforma aceasta, nu demult). Se pare că pentru librăriile mici este greu să reziste într-o capitală cu „atât de mulți” cititori.

 

Librăria Humanitas cu Takumi

Trec de intersecția bulevardului Magheru cu C.A. Rosetti și mă opresc la una dintre librăriile pe care brandul Humanitas le-a înghesuit în centrul capitalei. Partea interesantă a acestei librării e de fapt magazinul cu profil japonez Takumi, care o însoțește în același spațiu – asta dacă ești interesat de obiecte decorative sau de diverse obiecte made in Japan. Librăria în sine înghesuie cărți din oferta editorială a Humanitas și a altor edituri. Aș zice că e mai degrabă o librărie nereușită. Poate că ar trebui spus că include și o mică secțiune de foreign books.

 

Librăria Pavesiana

Am tot auzit de librăria italiană Pavesiana, dar n-am vizitat-o niciodată până acum. De fapt, nici în ocazia aceasta, grăbit fiind, nu i-am dat de urmă. Rămâne pentru o altă ocazie. Legenda spune c-ar fi situată pe lângă Biblioteca Centrală Universitară.

 

Librăria Café Humanitas Kretzulescu

Traversez de la Biblioteca Centrală Universitară pe partea cu Muzeul Național de Artă al României și mă îndrept, printre clase de elevi și pe lângă turiști străini cu aparate de fotografiat ațintite în toate părțile, spre cea mai veche librărie Humanitas pe care o știu, dar unde n-am mai ajuns de cel puțin doi ani: librăria café Kretzulescu. Intru. E tot așa cum o știam: un spațiu generos alocat cărților editurii Humanitas și destule cărți de pe la alte edituri. Găsesc Americanul liniștit de Graham Greene, ediția publicată de Litera, o plătesc și ies. Concluzia? Humanitas Kretzulescu e mai ok decât Humanitas-Takumi, însă nu i-ar fi stricat un refresh total în ce privește designul interior.

 

Cărturești Modul

De la Kretzulescu îmi trebuie doar câteva minute să ajung pe strada Academiei unde, la parterul Universității de Arhitectură și Urbanism Ion Mincu, lanțul Cărturești a deschis de ceva timp o librărie nouă – Modul. Librăria aceasta chiar e o surpriză plăcută. Are multe cărți în engleză (de exemplu, celebra serie A Very Short Introduction), cărți din domeniile arhitectură, artă, pictură, design, fotografie etc., adică tot ce poate fi pe gustul sufletelor sensibile la Frumos. Pe unele cărți, librarii au pus mici note cu recomandări scrise de mână.

 

Cărturești and friends

Foarte aproape de Modul, pe Edgar Quinet, la numărul 9, mai e un Cărturești, unul mic-mic-mic, cu literatură în limba engleză. Îl recomand mai ales celor care caută cărți faine pentru copii, cu condiția să citească în engleză. Tot aici sunt disponibile și ilustrații originale, semnate de artiști români și înrămate.

 

Librăria Mihail Sadoveanu

Chiar vizavi de Cărturești and friends, la intersecția străzii Academiei cu Edgar Quinet, e librăria Mihail Sadoveanu (tot din CLB). Imediat ce pășești pragul acesteia simți că librăresele țin cărțile în ordine desăvârșită. Bravo lor! În rest, nimic diferit. Tot librărie generalistă. Tot aceleași cărți puse în față, ca urmare a contractelor cu editurile care stau bine financiar. Cărțile sunt aranjate fie în funcție de editură (am apreciat că, la raftul cu cărți de la Baroque Books & Arts, librăresele au pus și exemplare scoase din țiplă pentru fiecare titlu, ca să poată fi răsfoite), fie după domeniu.

 

Librăria Mihai Eminescu

Ies din Sadoveanu doar ca să pășesc în Eminescu, librăria situată pe bulevardul Regina Elisabeta, colț cu Academiei. Aici veți găsi cărțile la subsol. Nu e cine știe ce atmosferă. O mulțime de cărți înghesuite. Recomand librăria mai ales celor aflați în căutare de diverse manuale școlare. Totuși, ca să nu o nedreptățesc, vă spun că puteți găsi și cărți de istorie, economie, filosofie, medicină, psihologie, pentru copii ș.a.m.d. Însă cel mai simplu e să consultați catalogul online ori să întrebați direct una dintre librărese despre cartea care vă interesează.

 

Bookoteca

Vizavi de Universitatea din București, dincolo de statui, pe colțul străzii Toma Caragiu, găsiți Bookoteca, un spațiu plin de cărți în limba engleză, care stau pe rafturi sub titlurile Hardcover, Paperback, Coffee Table, Children’s Books. Adevărul gol-goluț e că bucoteca nu m-a agățat cu nimic. Plus că e mai degrabă anticariat decât librărie, cărțile fiind uzate.

 

Diverta Lipscani

Nu știu dacă amatorii de haine au plâns la închiderea magazinului H&M de pe strada Lipscani, dar ce vă pot spune sigur este că spațiul a fost preluat de Diverta. Găsiți aici cam tot ce găsiți în orice „Divertă”, cu precizarea că, pe Lipscani, librăria este destul de aerisită. Poți circula liber printre mesele cu cărți, fără a te confrunta cu senzația de sufocare din unele librării, unde ai mereu impresia că rafturile pline de cărți se vor arcui, ca-n Inception, și se vor prăvăli peste tine. Cărțile sunt aranjate pe categorii (am zăbovit un pic la masa cu memorii, jurnale și biografii). Am apreciat că librăria are amenajate spații cu cele mai vândute cărți de nonficțiune și cu cele mai vândute cărți de ficțiune, deși n-aș putea spune că am apreciat în egală măsură și unele dintre aceste bestselleruri. Însă cine sunt eu să judec gusturile Marelui Public Cumpărător-Cititor?

 

Cărturești Carusel

La câțiva pași de Diverta, tot pe Lipscani, e faimoasa librărie Carusel a lanțului Cărturești. N-am mai intrat și aici. Dar vă spun din experiența vizitelor anterioare că este o librărie vizitată de mulți turiști, în care observi mai mereu domnițe pozând cu buzele țuguiate, pe scările în spirală. E de apreciat că s-a găsit loc și pentru o librărie (de fapt, două de-acum) în Centrul Vechi al capitalei, însă Caruselul e mai degrabă un loc unde să caști gura la mărunțișuri (ceaiuri, căni, pahare, brelocuri, agende Moleskine, ciocolată, condimente etc.) cu prețuri de ți se face părul măciucă. Din păcate, cărțile, aranjate pe cele două laturi lungi ale clădirii, pe mai multe niveluri, sunt cam înghesuite. Oricum, dacă n-ați ajuns aici niciodată, nu strică o vizită.

 

Librăria Pauline

Ieșind de pe Lipscani, am trecut prin pasaj și am coborât spre Magazinul Cocor, am făcut stânga pe strada Bărăției și am intrat în librăria Pauline, în care, iarăși, nu mai ajunsesem de vreun an, doi sau cine știe de când, că n-am ținut socoteala. Nimic nou. Toate sunt așa cum le știam. Bănuiesc că, ținând cont de nișa librăriei, nici nu ar fi nevoie de vreo ajustare. Publicul ei vine aici pentru un anumit gen de cărți, respectiv diverse variante de traducere a Bibliei sau doar a Noului Testament, comentarii biblice, enciclopedii biblice, literatură catolică, lucrări de filosofie și de spiritualitate creștină, și nu are alte așteptări decât să găsească volumele dorite și „pa!”.

 

Antic Exlibris

În drum spre Universitate, am zărit pe partea cealaltă a bulevardului, între restaurantul vietnamez Li Wu și magazinul Merconi, una dintre cele două librării Antic Exlibris. Am făcut un semn de salut, cu bastonul imaginar, și m-am îndreptat spre strada Doamnei, unde am găsit cea de-a doua librărie Antic Exlibris. Nici nu știu prea bine dacă acestea sunt librării sau anticariate. Însă pot spune că găsiți aici numeroase cărți noi, nefolosite, în limba engleză. Iar prețurile lor sunt pe placul multor buzunare. Puteți achiziționa cărți cu 8, 16 sau 30 de lei. Ce fel de cărți? Din domeniile istorie, literatură, arte, arhitectură, bandă desenată, mitologie, rețete etc., etc. Pe lângă acestea, vizitatorii mai găsesc și figurine, jocuri și jucării, abțibilduri, instrumente de scris și multe alte mărunțișuri.

 

Libmag

Am ieșit de pe strada Doamnei și, înainte de a intra la Metrou Universitate, m-am oprit puțin la Libmag, o librărie generalistă (vedeți și libmag.ro), unde se găsesc și cărți noi, rămase pe stocul anumitor edituri și vândute aici cu prețuri mai mici. Și cu asta, basta! Destule librării pentru o singură zi!

 

Mai este loc și de concluzii?

Da, dar foarte puțin.

Cărtureștii și alte lanțuri de librării au cam acaparat piața de carte. Ar fi bine dacă ar apărea mai multe librării mici, hai să le zicem independente, de nișă, adresate anumitor segmente de public. De ce nu o librărie doar a copiilor? Sau a pasionaților de SF? Sau de albume de artă? Sau o librărie Taschen? Sau mai știu eu ce…

Apoi, managerii librăriilor existente ar trebui să fie mai creativi. Simplul fapt de a pune alături de cărți și ceaiuri ori lumânări parfumate nu mai este suficient. Librăriile ar trebui să devină spații unde să se întâmple multe evenimente culturale, lansări de carte, întâlniri cu scriitori, editori, traducători și ilustratori. Cam cum se întâmplă la librăria Humanitas Cișmigiu, pe care n-am mai vizitat-o cu acest prilej, dar nici n-am uitat-o.

Până una, alta, vă recomand să țineți cont, din lista de mai sus, de Kyralina și de Modul. Îmi scot jobenul. Mă înclin.

P.S. Dacă știți vreo altă librărie micuță, cochetă, ascunsă prin vreo fundătură, nu ezitați să ne-o semnalați la Respiro Books. Vă mulțumim de pe acum.

 

Imagine: Cărturești Modul (interior)

 

autentifică-te pentru a adăuga comentarii