Biblioteca din Alexandria: istorie și legendă

Istoria Bibliotecii din Alexandria, considerată azi un simbol al cunoașterii, împletește fapte reale, numere discutabile, nume celebre și teorii mai mult sau mai puțin fanteziste. Mai toată lumea pare să o asocieze cu un mare incendiu în urma căruia ar fi fost distrusă, însă dincolo de faptul că a fost o bibliotecă celebră a Antichității, ce știm de fapt despre ea?

Știm că a fost construită într-un oraș din nordul Egiptului, situat pe malul Mării Mediterane, care își primise numele în cinstea lui Alexandru Macedon, supranumit „cel Mare”, cuceritorul lumii. A fost o importantă instituție culturală, totuși nu singura de acest fel.

 

O bibliotecă între biblioteci

Biblioteca din Alexandria nu a fost prima bibliotecă din istorie, dar, cu siguranță, a fost una dintre cele mai mari ale lumii antice. Unele dintre cele mai vechi biblioteci din Egipt au fost templele și, se știe, civilizația egipteană a avut un panteon bogat și numeroase temple, acestea nefiind doar lăcașuri de cult, ci și centre destinate educației și culturii, care adăposteau mai multe ori mai puține manuscrise.  

Lista „bibliotecilor” egiptene include, pe lângă temple, și mormintele ale căror ziduri erau acoperite frecvent cu texte care documentau o varietate de aspecte ale vieții și credințelor egiptenilor.

Egiptenii nu au fost însă singurii posesori de biblioteci, astfel de instituții – evident, nu în forma în care le cunoaștem astăzi – existând și în alte civilizații, precum cea mesopotamiană. Assurbanipal, împărat al Asiriei în secolul al VII-lea î.Hr., a avut o bibliotecă poate la fel de celebră ca aceea din Alexandria. De obicei, regii și potentații timpului, având resursele necesare, își permiteau să inițieze și să dezvolte biblioteci, însă numai aceia care vedeau o anumită utilitate a acestor demersuri.

 

Începuturile

Începuturile Bibliotecii din Alexandria se leagă de numele lui Ptolemeu I, fondatorul unei importante dinastii regale, care a condus Egiptul sute de ani. Acest Ptolemeu făcea parte dintre foștii generali ai lui Alexandru, care, după moartea prematură a tânărului împărat (în 323 î.Hr.), s-au luptat între ei pentru părți din imperiu. Ptolemeu a reușit să se autoproclame rege al Egiptului în anul 304 î.Hr.

Înzestrat cu capacități militare, Ptolemeu I a avut și serioase preocupări culturale și științifice. Se pare că ar fi scris chiar și o istorie a vieții lui Alexandru Macedon, istorie care, din păcate, nu a supraviețuit, părți ale ei fiind cunoscute azi doar din surse secundare.

Având resursele necesare, regele a atras în orașul Alexandria un număr semnificativ de intelectuali, filosofi și oameni de cultură greci, între aceștia numărându-se Zenodot din Efes și Filitas din Cos. Cu atâția gânditori laolaltă, nu este de mirare că Alexandria a devenit un punct de reper pe harta culturală a lumii de atunci.

Tot Ptolemeu I l-a adus în Egipt pe Demetrios Falereul, fost politician atenian, căzut însă în dizgrație în cetatea sa. Acesta a jucat un rol în proiectul bibliotecii, deși nu se poate spune cu certitudine cât de semnificativă a fost implicarea sa. O ipoteză e că Demetrios însuși ar fi venit cu ideea construirii unui centru cultural, pe modelul faimosului Lyceum proiectat de Aristotel în Grecia, pentru cercetare și instruire. Altă ipoteză susține că ideea nu i-ar fi aparținut lui Demetrios, însă acesta ar fi contribuit cu propriile idei la dezvoltarea proiectului.

Scopul final, indiferent cui i-a aparținut ideea, pare să fi fost alcătuirea unei biblioteci universale, adică a unei colecții care să includă toate cărțile lumii de la data respectivă.

(O precizare este totuși necesară aici: când vorbim despre cărțile Bibliotecii din Alexandria, avem în vedere suluri și manuscrise, nu ceea ce numim „cărți” astăzi.)

 

Muzeu, bibliotecă, biblioteci

Biblioteca a fost parte a unui complex cultural-religios în cadrul căruia nu ocupa locul principal. De fapt, proiectul a inclus în primul rând un așa-numit „Templu al muzelor”, aici avându-și originea cuvântul „muzeu” (mouseion, lb. greacă). Biblioteca, iar aici părerile sunt iarăși împărțite, fie a fost adăpostită în muzeu, fie a fost o anexă a acestuia. Oricum, aceasta a fost biblioteca principală, numită de unii autori și „regală”. Se crede că în complexul respectiv ar fi fost de fapt mai multe corpuri de clădiri în care erau adăpostite cărți.

Ptolemeu I, vrând să-și consolideze puterea, a pus temeliile unui cult religios nou, închinat zeului Serapis, în cinstea acestuia fiind ridicat un complex special, numit Serapion. Aici a existat o a doua bibliotecă, mai mică, o „fiică” sau „filială” a marii biblioteci. Nu este de mirare că unii autori vorbesc nu despre Biblioteca din Alexandria, ci despre „bibliotecile din Alexandria”.

Ioan Tzetzes, un poet și filolog bizantin din secolul al XII-lea, a lăsat în scris o serie de informații despre Biblioteca din Alexandria. Cât de credibile sunt acestea, nu se știe, cu atât mai mult cu cât nu este cunoscută sursa (sau sursele) din care a citat. Tzetzes îi atribuie lui Ptolemeu al II-lea (supranumit „Filadelful”) viziunea îmbogățirii bibliotecii cu numeroase cărți și susține că aceasta ar fi avut 90.000 de suluri care conțineau fiecare câte o singură carte și alte 400.000 de suluri care conțineau textul mai multor cărți. Iar biblioteca-fiică avea, conform surselor sale, 42.800 de cărți.

Anumite indicii din izvoarele istorice lasă a se înțelege că exista un sistem de clasificare a cărților, chiar dacă, după criteriile biblioteconomice de azi, acestea ar părea insuficient de bine gândite. Cărțile nou-achiziționate primeau un fel de etichetă pe care se nota numele celui de la care fusese cumpărată cartea, locul de unde fusese cumpărată și alte detalii care lămureau circumstanțele în care fusese făcută achiziția.

Centrul cultural adăpostea peste 100 de specialiști ale căror sarcini erau să colecționeze manuscrise vechi (grecești, egiptene, asiriene, persane, evreiești etc.), să traducă, să copieze texte, să întreprindă tot felul de cercetări.

O lege dată de unul dintre Ptolemei le cerea vaselor care acostau în portul Alexandriei să predea cărțile și manuscrisele aflate la bord, acestea urmând a fi copiate. S-ar putea totuși ca aceasta să fie doar una dintre multele legende înfiripate în jurul Bibliotecii din Alexandria.  

 

Cărțile, în numere

Biblioteca din Alexandria avea un număr considerabil de scrieri grecești, dar și cărți produse în alte culturi, de alte popoare, în alte limbi, traduse aici în limba greacă. Un exemplu citat frecvent în lumea creștină și bazat pe documentul antic „Scrisoarea lui Aristeas” este acela al Pentateuhului (adică primele 5 cărți din Vechiul Testament, atribuite lui Moise), care a fost tradus la Alexandria din ebraică în greacă.

O trecere în revistă a articolelor și cărților dedicate Bibliotecii din Alexandria va lămuri orice cititor că nu există certitudini privind numărul de cărți adăpostite în bibliotecă, nici cu privire la numărul cărților distruse de incendiul din timpul asediului lui Iulius Cezar (la care vom reveni).

Totuși, folosind toate indiciile găsite în diverse izvoare, istoricii au concluzionat că, în jurul secolului I d.Hr., e posibil ca fondul de carte să fi ajuns la circa 700.000 de cărți. Nu se știe precis câte dintre acestea erau titluri distincte, deoarece unele cărți existau în mai multe copii. Există estimări potrivit cărora titlurile distincte ar fi fost în jur de 100.000.

 

Incendiul din anul 48/7 î.Hr.

Marele incendiu din timpul dictatorului Iulius Cezar a fost considerat mult timp principala cauză a dispariției Bibliotecii din Alexandria de pe fața pământului. Subiectul acesta a încins spiritele și dezbaterile, însă teoria nu mai are astăzi foarte mulți susținători.

Fără a intra în prea multe detalii, trebuie spus că, asediind orașul Alexandria, condus la vremea aceea de Ptolemeu al XIII-lea, Cezar a ordonat incendierea flotei din port, iar focul s-a extins, distrugând o serie de depozite și clădiri din imediata vecinătate. Problema este că nu se știe exact unde anume, în oraș, era complexul care includea muzeul și biblioteca principală. Incertitudinea aceasta a dat prilej pentru presupoziții diverse. Unii cred că acel complex nu era în zona portului și, în consecință, flăcările nu aveau cum să distrugă biblioteca principală.

Seneca, filosoful stoic, vorbește într-una dintre scrierile sale despre dispariția în flăcări a circa 40.000 de cărți. Plutarh, scriind despre strategia militară a lui Cezar, menționează că incendierea flotei ar fi dus și la distrugerea „marii biblioteci”, fără să precizeze vreun număr. La fel de tăcut în privința numărului de cărți distruse este și Dio Cassius care, în secolul al III-lea d.Hr., afirmă că, pe lângă alte lucruri, au ars și cărțile „care erau, după câte se spune, numeroase și excelente”.

În secolul al IV-lea d.Hr., Ammianus Marcellinus, istoric, citând documente antice „de încredere”, susține că nu mai puțin de 700.000 de cărți ar fi fost distruse în războiul respectiv. Cercetătorii de azi cred însă că informațiile lui nu sunt corecte, suspectând că Marcellinus a confundat bibliotecile între ele.

O altă informație ne parvine din secolul al V-lea, de la un istoric creștin pe nume Orosius, care susține că au fost distruse circa 400.000 de cărți în incendiul provocat de Cezar. Nici numărul dat de el nu este credibil, din moment ce Orosius spune că aceste cărți s-ar fi aflat într-o clădire din apropierea portului. Dat fiind numărul mare indicat de el este greu de crezut că toate acestea s-ar fi aflat în vreun depozit.

Ce e sigur? Că incendiul a distrus un anumit număr de cărți, undeva în zona portului. În timp, de-a lungul deceniilor și secolelor, istoria reală (sau breaking news-ul zilei) a devenit treptat legendă, cu înfloriturile de rigoare.

 

În loc de încheiere

Din moment ce biblioteca (sau, poate, bibliotecile) nu a fost distrusă în 48/7 î.Hr., ce s-a întâmplat cu ea? Este greu de găsit un răspuns care să nu poată fi pus sub semnul întrebării.

Se pare că biblioteca a fost distrusă cândva spre sfârșitul secolului al IV-lea d.Hr. Nu știm ce mai rămăsese până atunci din ea. Sfârșitul ei nu trebuie atribuit neapărat unei catastrofe. Se cunoaște că, pe măsură ce regii dinastiei Ptolemeilor s-au succedat la tron, interesul și preocuparea lor pentru cultură au scăzut. La fel și resursele alocate întreținerii și dezvoltării bibliotecii. S-ar putea spune că biblioteca s-a stins odată cu dinastia și, apoi, cu orașul.

Există însă și alte teorii, una dintre acestea atribuind arabilor vina de a fi distrus biblioteca în anul 642 d.Hr., când au cucerit Alexandria. Ipoteza e discutabilă, dat fiind că, în surse și izvoare istorice, indicii privind această așa-zisă distrugere a bibliotecii de către arabi apar la mai mult de o jumătate de mileniu după consumarea evenimentului în sine.

Un autor contemporan, scriind despre Biblioteca din Alexandria, sublinia admirativ un fapt interesant – aceasta a prezervat timp de 600 de ani cărțile pe care le-a deținut. Este o perioadă foarte lungă, cu adevărat impresionantă. Bibliotecile de azi sunt digitalizate, iar multe dintre documentele noastre sunt depozitate în „norișori”, totuși nu știm deocamdată dacă aceste noi biblioteci și spații virtuale de depozitare a informațiilor vor rezista trecerii timpului, sau dacă vor reuși măcar să atingă recordul faimoasei biblioteci antice.