Erau căsătoriți de 5 ani. Aveau o situație materială bună. Fetița de 3 anișori, era fericirea vieții lor. Cei din jur priveau cu admirație la familia lor. Ai fi zis că se înțelegeau bine. Dar lucrurile nu mai erau chiar ca la început.
Atunci când el a întâlnit-o pentru prima dată, ea era frumoasă, spontană și deschisă, sociabilă. Dar cu timpul lui i se părea că ea a devenit cam rigidă și plictisitoare. Și parcă nu îl mai atrăgea ca înainte. Spre deosebire de ea, colega de la birou era foarte veselă și avea un simț deosebit al umorului. Îi plăcea să fie în compania ei. Fără să vrea el a început să o compare pe soția lui cu mai multe peroane de sex opus. Și un gând terifiant îl apăsa din ce in ce mai greu: Am făcut oare o alegere greșită?
Mirajul comparației
Nu, nu este o scenă dintr-un roman. Sub o formă sau alta, drama aceasta prinde viață în căsniciile multor oameni.
Vor exista întotdeauna persoane feminine cu trăsături de personalitate mai bune decât soția ta. Soția ta nu va fi niciodată cea mai bună în fiecare aspect al vieții. O astfel de persoană nu există. De multe ori ne gândim că dacă soția ar fi mai bună într-un domeniu sau altul, atunci am avea o căsnicie mult mai bună.
Bărbații, sunt în mod constant bombardați cu standardul cultural al frumuseții feminine. Ni se transmite din nou și din nou că o femeie frumoasă trebuie să fie slabă, înaltă, să poarte anumite haine, și să se comporte într-un un anumit fel. Agențiile de publicitate cheltuiesc miliarde pentru a consolida modelul frumosului în variantă feminină.
Comparația este toxică pentru fiecare relație în parte.
Soluția
Gary Thomas, în cartea sa Cherish: The One Word That Changes Everything for Your Marriage ne propune o perspectivă inedită. Să ne imaginăm grădina Edenului. Adam se plimba admirând creațiunea lui Dumnezeu. Putea să observe o varietate de animale și plante. Era o priveliște extraordinară. Iar lucrul cel mai deosebit era că putea comunica direct cu Dumnezeu. Și totuși se simțea singur. Nu era nimeni ca el cu care să poată împărtăși trăirile lui. Peste puțin timp Dumnezeu l-a pus într-un somn adânc. Când s-a trezit abia putea să-și creadă ochilor! În fața lui se afla Eva, asemenea lui și totuși deosebită de el în multe moduri! Era superbă!
Nu-și putea imagina vreo altă femeie, pentru că nu mai era vreuna. El nu putea să se întrebe ce ar fi dacă ea ar fi fost mai înaltă sau mai slabă sau mai amuzantă sau mai inteligentă. Era doar ea. Adam nu a putut să o compare pe Eva cu alte femei. Nu putea spune: "Eva este mai drăguță decât Ana" sau "Eva nu este la fel de inteligentă precum Maria", pentru că nu era decât Eva în toată splendoarea ei, ea, cea care a definit conceptul de femeie pentru primul bărbat.
Dacă vrei să fii pe deplin satisfăcut în căsătorie, dacă dorești ca soția ta să se simtă prețuită, atunci trebuie să o privești pe soția ta așa cum a privit-o Adam pe Eva. Las-o să fie, în mintea ta, singura femeie din lume. Vor exista întotdeauna altele în jurul tău care au trăsături și puncte forte pe care soția ta nu le are. Poți recunoaște acele puncte forte fără a visa ca soția ta să le aibă. Nu uita că talentele și darurile ei de la Dumnezeu sunt potrivite pentru căsătoria ta, pentru a te ajuta și pentru a te întări pe tine ca bărbat.
Atunci când ai stat înaintea lui Dumnezeu și te-ai angajat să iubești această persoană pentru tot restul vieții tale, tu ai ales-o pe ea, obiceiurile ei, ciudățeniile ei dar și calitățile ei. Atunci când ai spus "da" acelei femei, în același timp ai spus "nu" tuturor celorlalte. Dragostea este o alegere, și această alegere trebuie să fie zilnică.
Surse:
http://truelovedates.com/men-keep-your-eyes-and-heart-on-your-wife/