Însă cei mai mulți dintre noi ne oprim din drum chiar înainte de a porni. De ce? Fiindcă privim mereu la lipsurile noastre. Ne dăm seama că suntem slabi și că e posibil să nu reușim. Ne este teamă de eșec fiindcă nu știm cum să facem față dezamăgirilor și nu știm cum să continuăm. Ne simțim incapabili. Mulți dintre noi am ajuns adevărați maeștri în această artă. De fapt, se pare uneori că evenimentele vieții noastre au fost pregătite exact cu scopul de a nu reuși în viață.
Ce putem face pentru a schimba situația? Iată câteva idei cu ajutorul cărora îți poți dezvolta încrederea în sine:
1. Recunoaște-ți defectele sau lucrurile care te fac să te simți inferior. Există lucruri care pot fi schimbate și lucruri care trebuie acceptate. Identifică lucrurile pe care le poți schimba și fă ceva în acest sens. În momentul în care dai 100%, poți fi împăcat cu tine însuți, fiindcă știi că mai mult de atât nu puteai face.
2. Fă mișcare! Prin mișcare crește nivelul de endorfină și serotonină – principalii responsabili de starea de bine și fericire. Când crește nivelul lor ne simțim fericiți, binedispuși, capabili de orice. Când scade prea mult nivelul lor apar anxietatea, stresul și emoțiile negative.
3. Fă-ți o listă cu obiective mici pe termen scurt. Fie că este vorba de a da cu aspiratorul sau de a te trezi mai devreme cu 30 de minute față de ora obișnuită, îndeplinirea fiecărui obiectiv îți va crește încrederea în sine, iar pe viitor vei fi mai încrezător în îndeplinirea obiectivelor mai mari.
4. Încetează să te mai compari cu cei din jurul tău! Întotdeauna vor exista persoane mai inteligente, mai atrăgătoare, mai populare decât tine. Dacă vei privi mereu la alții, nu vei fi niciodată mulțumit de tine însuți. Nu trebuie să fii mai bun decât nimeni altcineva în afară de tine. Străduiește-te să devii cea mai bună versiune a ta!
Roderick Thorp, scriitor al secolului XX, spunea că „trebuie să învăţăm să fim cei mai buni prieteni ai noştri, pentru că putem cădea prea uşor în capcana de a fi cei mai mari duşmani”. Ține minte: nu întotdeauna înving cei mai buni jucători; însă cei care au încredere, câștigă aproape mereu.
Un articol scris de: Luana Bărbuceanu