Citeam zilele acestea un pasaj interesant, care pe lângă faptul că mi-a stârnit râsul , m-a pus și puțin pe gânduri. Și probabil, după ce îl vei citi și tu, vei simți că o scurtă introspecție, e bine venită.

Vreau să fii soția mea. Dar pentru asta sunt unele condiții : Eu îmi iubesc mama mai mult decât pe tine. Asta o poți înțelege, dacă te gândești că o cunosc mai demult decât te cunosc pe tine.

Dacă apare vreo problemă și trebuie să iau o decizie, desigur că îl voi consulta pe tata. Tu ești încă tânără și fără experiență, pe când tata e mai în vârstă și foarte înțelept. El conduce o firmă în care doresc să am și eu un viitor, așa că poți înțelege ce simt.

Îmi voi păstra camera în casa părintească. Cei 9 frați ai mei înseamnă mult pentru mine și sunt sigur că nu te deranjează că o să-mi petrec timpul cu ei. Sper că nu te vei supăra că te las singură.

Trebuie să înțelegi că tot ce e al meu, îmi aparține exclusiv. Va trebui să semnezi un act prin care declari că nu ai nici o pretenție în ce privește bunurile și banii care-mi aparțin. Sunt sigur că o femeie inteligentă ca tine își va găsi o slujbă prin care să se întrețină.

Nu suport slăbiciunea, lacrimile sau tristețea, așa că nu aștepta de la mine atenție și compasiune. Eu trebuie să dorm și nu vreau să fiu deranjat de necazurile altuia. Îți vei purta poverile și vei ține fruntea sus.

Vreau să fii soția mea și, prin urmare, vei purta toată răspunderea pentru copiii noștri, pentru hrana familiei, așa încât eu să pot să acord toată atenția familiei mele, bunurilor și afacerilor mele.

Ești o femeie drăguță și sunt sigur că vom putea să ne simțim bine împreună. Ce zici, spui DA? Dacă da, eu merg la mama să o întreb dacă este bine. Și dacă va avea loc nunta, familia ta va trebui să suporte toate cheltuielile! ( Arthur L. Bietz )

Probabil zâmbetul ți-a inundat fața și râzi copios. Ca tine m-am simțit și eu preț de minute bune, până când zâmbetul s-a stins și gândurile au început să crească. Oare nu așa procedăm noi când vine vorba de cei din jur? Oare nu mereu avem pretenția ca NIMIC, dar absolut NIMIC din ceea ce avem noi sau suntem noi, sa NU se schimbe, ci pe toate să le avem en-gross la orice oră din zi și din noapte, doar că bonus, ne dorim prieteni buni, de nădejde, un partener de viață chiar, fără a fi dispuși să renunțăm nici măcar cât un grăunte de muștar la ego-ul nostru?! Noi și tot ce e al nostru e sfânt, și nimeni nu are permisiunea să atenteze la bunul nostru. Doar că ar fi de domeniul extraordinarului dacă am beneficia și de bonusuri ( prieteni , iubit/iubită, soț/soție ), bonusuri ce le primești pe gratis, pentru care în mod normal, n-ai prea fi dispus să oferi nimic la schimb.

Lecția renunțării la sine,  a dăruirii necondiționate e printre cele mai anevoioase lecții ce trebuie să le înveți în viață de vrei să-ți meargă bine. Altfel, vei fi înconjurat de prieteni, vei avea ( pentru un timp scurt,probabil ) un iubit sau o iubită, poate chiar un soț sau o soție, însă niciodată nu vei simți cu adevărat prezența acestor oameni în viața ta. Vei fi  împreună cu ei, și totuși singur ! Și asta doar pentru că egoismul e prieten bun cu singurătatea și mai mereu vin la pachet !