Când filmul reflectă viața - Coborâm la prima

"Noi suntem în metroul ăsta așa cum suntem și în viață, unul lângă altul, dar cu inimile la kilometri distanță!" - Constantin Cotimanis 

Un singur vagon de metrou poate cuprinde o lume întreagă – cu bucuriile, șicanările, îndoielile, neliniștile, întâlnirile spontane și micile drame casnice ale ei. Un singur vagon de metrou poate include viața și moartea la un loc, începutul și sfârșitul. Filmul de 84 de minute, lansat pe data de 26 octombrie 2018, în regia lui Tedy Necula, incluzând celebri actori, precum: Iulian Burciu, Constantin Drăgănescu, Victoria Cocias; tranșează toate etapele vieții, plin de simboluri plasate meticulos în fiecare ungher de secvență, pentru a surprinde nu doar prezentul, ci un întreg început de secol, de generație.

O lume plină de simboluri efervescente
Prima și cea mai marcantă subtilitate a filmului o fac viața și moartea, reprezentate atât prin femeia însărcinată, cât și prin crucea de lemn cărată în vagonul metroului de un fost tovarăș trubadur al decedatului. Viața, în etapele ei inițiatice, reprezintă atât de lucid starea actuală a societății, marcată de îndoieli, nesiguranță și ambiguitate. Moartea, deși cu același ultim efect asupra omenirii, survine în forme diferite, fie prin tragedia de la Colectiv, fie prin moartea prin înecare sau cancer, fiind surprins în mod fidel în film caracterul ei totalitar. 

Între cele două capete ale vagonului, între viață și moarte, sunt surprinse etapele graduale ale vieții, cu particularitățile ei – de la copilul cu nevoi speciale care caută dragoste și compasiune, la școlarii puși pe șotii, chicotind întruna, făcând videoclipuri pentru updatarile pe viața socială, la iubirea spontană a tinerilor ce din necunoscuți devin aproape instant intimi și apropiați.  De la iubirea juvenilă, la dragostea matură, infidelă, pornită dintr-un soi de curiozitate, plictiseală și fantezie. De la jocuri de cuvinte asamblate dibaci și cu mult subînțeles, la dramele de cuplu căsătorit, falit financiar și sentimental, care trece de la reproșuri la scuze, de la accese de furie la rugăminți fierbinți, de la căsătorie la acceptarea divorțului. Undeva pe partea dreaptă a vagonului, ceva mai în capăt, viața trece la acea poveste de iubire de-o viață a bătrânilor ce au învățat că iubirea și compasiunea nu au termen de expirare. Că îngrijorarea și întrebările repetate sunt manifestări ale iubirii și că în aceste mărunțișuri de trăiri se ascunde întreaga tandrețe.  

De ce merită să zăbovești până la prima?!
Nu sunt mare amatoare de filme, și cu siguranță nu un expert în domeniu, dar văzând aceast film este imposibil să nu te oprești puțin în loc, să nu pui pe stop efervescența lumii mondene și să îți iei un moment să te gândești la viață, la esența ei. Privind acest film este puțin probabil să nu te identifici cu personajele lui - flegmatice, colerice, introvertite, cu sentimente de vină, rușine, regret, teamă, frustrare sau speranță. Este imposibil să nu identifici omenirea întreagă în toată paleta ei de nuanțe și culori – de la școlar, la angajat, la student, la barman, de la soție, la copil, de la orfan, la văduvă, de la singur, la doi. Este posibil ca interiorul tău să devină pe rând un pușcăriaș căit, un preot înțelept, un asistent gata să ajute, un copil care să iubească, un poet care să recite sau un rebel ce ascultă muzică clasică. 
Farmecul filmului stă tocmai în capacitatea lui inegalabilă de a surprinde viața în toate formele ei actuale, de a contura trăiri cotidiene și universuri interioare într-un carusel de imagini și cuvinte.

"Când m-am urcat în metroul ăsta am crezut că mergem câteva stații și coborâm, dar uite că... am mers câteva vieți" -Constantin Cotimanis 
Viața poate părea adesea un hazard, un fel de joc cu reguli neînțelese, un fel de labirint nesfârșit, plin de neprevăzut. Dar frumusețea oamenilor de lângă noi, poveștile lor unice, acțiunile lor altruiste, cuvintele lor de încurajare, gesturile lor de tandrețe, toate acestea explică în mod lucid întreaga însemnătate a vieții prezente, justifică fără drept de apel sensul existenței. Suntem născuți printre oameni pentru a trăi alături de ei. "Suntem străini până când ceva ne aduce împreună." 

 

 

 

notează articolul

Astăzi tu ești profesorul!

9.7

Nota de mai sus este media tuturor notelor acordate de cititori. Îți mulțumim!

adaugă o părere