Te uiți cu disperare la cioburile din viața ta? Ai stricat cei mai frumoși ani prin ignoranță, nepăsare, neștiință? Te uiți cumva la cioburi și te întrebi ce mai poți face acum cu ele? Ce simplu ar fi să iei un făraș, să aduni totul, să arunci la gunoi și să o iei de la capăt. Dar nu se poate și nici nu e nevoie să faci asta. Ce ai stricat nu trebuie ascuns sau aruncat!
Încearcă atunci Kintsukuroi, o artă asiatică ce în traducere înseamnă “a repara cu aur”. Tehnica este pe cât de ingenioasă, pe atât de eficientă și ea arată că o lucrare nu este mai puțin valoroasă sau mai puțin frumoasă, dacă nu mai arată exact așa cum a fost ea proiectată. Artiștii kintsukuroi transformă ceramica spartă în opere de artă minunate, folosind un lac epoxilic pe baza de aur pentru a umple găurile din vasele stricate. Rezultatul este uimitor, atât din punct de vedere estetic, dar și al rezistenței în timp. Fiecare crăpătură este artistic umplută cu aur și vasul devine mai frumos, tocmai pentru că înainte a fost spart.
Și oamenii sunt la fel.
Uneori când tot ce am construit, tot ce am prețuit și iubit timp de ani se sfărâmă în bucăți, suntem capabili să vedem noi posibilități pe care nu le-am fi întrezărit dacă viața și-ar fi urmat cursul pe care noi l-am proiectat. Stând față în față cu promisiunile încălcate, cu angajamentele distruse, cu fricile și greșelile noastre, cu eșecurile proprii sau cu dezămăgirile cauzate de interacțiunea cu alții, ne dăm seamă că putem fi mai puternici. Uneori traumele ne aduc mai aproape de Dumnezeu și de sensul vieții, ori ne ajută să fim mai înțelepți, mai mulțumitori, mai aproape de oameni. Experiențele de viață ale noastre și ale altora, ne arată că noi oamenii suntem mai rezistenți decât credem și ne adaptăm chiar și la cele mai vitrege situații. Sunt și unii care nu își mai revin niciodată pe deplin după ce au trecut printr-o traumă, dar asta doar pentru că au refuzat să se adune și să se lase reparați, dar în cele mai multe cazuri, după suferință și luptă urmează un timp de revenire și apoi o continuare a vieții în coordonatele fericirii. Nu e o promisiune deșartă, e o realitate probată de-a lungul timpului de oameni ale căror vieți au fost făcute cioburi, dar acum strălucesc. Că oamenii pot străluci mai tare după suferință, nu înseamnă să ne permitem să comitem greșeli pentru a-i testa sau pentru a ne testa, ci este un semn că există speranță. Oamenii pot crește în fața terorii, pot iubi în ciuda dezamăgirilor, pot ierta, pot continua să viseze în pofida cioburilor care-i înconjoară. Pot continua să viseze și să creeze vasul cel nou, lipit cu aur.
Adesea e greu să identifici momentul exact când viața ți se face praf și pulbere. În majoritatea cazurilor lucrul acesta nu se întâmplă dintr-odată, dar dacă acum viața îți este cioburi, dacă ești ciuruit pe toate părțile, nu ai decât să recunoști că ai eșuat, nu ai decât să aduni cioburile și să încerci să le potrivești la loc, să repari, să te lasi reparat, să umpli golurile și apoi să te minunezi de ce a ieșit. Aurul este simbolul divinității, al regalității, al eternei bunăstări. Dacă viața ți-e făcută cioburi, caută Aur să o lipești. Dacă ești în noroi, privește la stele. Sau la Creatorul lor.
