Există o fascinație pentru covorul roșu. Nu culoarea lui atrage în primul rând, ci miile de perechi de ochi ațintite asupra lui, luminile strălucitoare, blitzurile care clipesc întruna, mâinile întinse după un autograf, țipetele de admirație, senzația de tip „buricul pământului”. Să fim cinstiți — sună tentant, nu-i așa?

Naomi Striemer are talentul necesar și a avut și ambiția de a călca, într-o zi, pe acest covor — covorul vedetelor. Deși născută și crescută într-o familie creștină care trăia în mediul rural, călăuzindu-și existența după principii sănătoase, tânăra adolescentă a descoperit la un moment dat muzica pop și a început să viseze cu ochii deschiși la o posibilă carieră muzicală. Se întâmpla în fabuloșii ani ’90. Erau anii „Backstreet Boys”. Camerele adolescenților erau tapetate cu postere cu Britney, Nick, Christina sau Justin.

Mai toți adolescenții visează la un moment dat la celebritate, cu tot tacâmul. Dar nu foarte mulți ajung să și semneze un contract de 500 000 de dolari cu o companie de top ca Sony Music. Naomi a făcut-o. A intrat în lumea muzicii. A cunoscut artiști și impresari renumiți. A fost atât de… aproape. Și totuși, în tot acest timp, a simțit că lucrurile nu se leagă.

Viața ca un sunet. Povestea succesului unui eșec este povestea ei, o autobiografie scrisă simplu și sincer, cu un scop precis: să-i ajute pe adolescenți și tineri să învețe „pe pielea autoarei” o lecție importantă. Dincolo de reflectoare (sau sub covorul roșu), realitatea este diferită de ceea ce pare. Autoarea a descoperit singură acest adevăr dureros — nu toate vedetele fac miere, iar împlinirea în viață nu are nicio legătură cu faima.

Lui Naomi i-au trebuit mulți ani ca să învețe lucrurile acestea. A avut parte de momente de glorie, dar și de eșecuri pe măsură. Poate că cea mai importantă concluzie a ei a fost aceea că nu poți fi un bun creștin, împăcat cu Dumnezeu, și, totodată, să cauți succesul într-o lume în care Dumnezeu nu are loc. Covorul roșu este un drum al compromisului. Dacă autoarea are sau nu dreptate, fiecare cititor va descoperi de unul singur, însoțind-o printre amintirile adolescenței sale zbuciumate.

Mulți se vor recunoaște în paginile cărții. Fete sau băieți, adolescenții au trecut și trec încă pe acolo, prin visul acela glamour. Tocmai de aceea cartea aceasta le este necesară. Ea îi va ajuta să evite „groapa succesului”. Redau unul dintre pasajele relevante ale acestei mărturisiri sincere (nu știu dacă și completă): „Era ca și cum cortina fusese dată la o parte, iar eu am putut să văd toate lucrurile și toți oamenii așa cum erau cu adevărat. Lucrul acesta m-a îngrozit. Egoismul era copleșitor, iar relațiile superficiale mi-au provocat repulsie. Am continuat să mă întreb: Oare unde este Dumnezeu în toată treaba asta?” (p. 195).

Pentru a se apropia de cititori, autoarea a inclus la finalul cărții un set de fotografii din albumul personal. O vedem mică, alături de părinți, la fermă, adolescentă, în studioul de înregistrări, dar și alături de celebrități ca Larry King, Desmond Tutu, Carlos Santana ș.a.

Volumul Viața ca un sunet a fost publicat de Editura Viață și Sănătate, fiind inclus în colecția „Cărțile lui Doru Gălbenuș”.

Sic transit gloria mundi.

Cu drag,
Florin Bică,
de pe o mochetă gri