Contestat de numeroase voci, provenite adeseori chiar din lumea literară, dar statornicit printr-o lungă tradiție și prin popularitatea de care se bucură la nivel global, Premiul Nobel pentru Literatură este considerat astăzi unul dintre cele mai importante și vizibile premii literare. În fiecare an, un scriitor este ales, în urma unui proces laborios, să fie încununat cu premiul amintit, iar camerele televiziunilor și ochii agențiilor literare sunt îndreptate spre ușile Academiei Suedeze aproape cu același interes cu care, la Vatican, se așteaptă anunțul Habemus papam.
Desigur, de-a lungul timpului, nu au lipsit nici elementele care să distragă atenția de la meritele unui scriitor la chestiuni fără legătură directă cu valoarea operei în sine. În 2016, de exemplu, laureatul Bob Dylan a stârnit critici și comentarii variate prin refuzul său temporar de a răspunde în vreun fel anunțului care îl plasa în lunga listă de „scriitori de Nobel” (ca să nu mai spunem că au existat proteste vehemente privind acordarea premiului unui artist din domeniul muzical). Dar să începem cu începutul și să ne îndreptăm atenția spre originile Premiului Nobel pentru Literatură, acestea legându-se de numele inventatorului dinamitei.
Cine a fost Alfred Nobel?
Fiu al inginerului Immanuel Nobel și al soției acestuia, Andriette, Alfred Nobel s-a născut în data de 21 octombrie 1833, în Suedia. După ce au trăit mai mulți ani fără tatăl și capul familiei, plecat în Rusia, să muncească, Alfred și ceilalți membri ai familiei au fost chemați de Immanuel Nobel să i se alăture la Sankt Petersburg. Acolo, Alfred a beneficiat de o educație aleasă, fiind pasionat de literatură, dar și de științe precum chimia și fizica. Înainte de a fi atins ceea ce astăzi numim vârsta majoratului, tânărul Alfred vorbea fluent limbile engleză, rusă, franceză, germană și, evident, suedeză.
De-a lungul timpului, interesat în mod deosebit de nitroglicerina inventată de chimistul italian Ascanio Sobrero, Alfred a dorit să găsească o metodă de folosire a acesteia în construcții, în condițiile în care utilizarea nitroglicerinei implica, la data aceea, riscuri foarte mari. În 1864, la un an după întoarcerea sa în Suedia, Alfred a trăit tragedia de a-și vedea unul dintre frați, pe Emil, mort în urma unui experiment cu nitroglicerină. Refuzând să renunțe la planul său, a continuat cercetările și, trei ani mai târziu, în 1867, a patentat produsul care avea să fie cunoscut de atunci sub numele de dinamită. Excelent antreprenor, Alfred a deschis, de-a lungul anilor următori, fabrici și laboratoare în nu mai puțin de 20 de țări, exportându-și produsele în cele mai îndepărtate colțuri ale lumii.
Alfred Nobel a încetat din viață în data de 10 decembrie 1896. Testamentul său i-a luat prin surprindere pe mulți. Dorința faimosului și foarte bogatului inventator al dinamitei era ca averea lui să fie folosită pentru a-i premia pe cei cu realizări importante – care să contribuie la binele omenirii – în fizică, medicină, chimie, literatură și activism pentru pace (interesul pentru acest din urmă domeniu fiind influențat cu siguranță de preocupările bunei sale prietene contesa Bertha von Suttner, o voce critică, la vremea aceea, față de cursa înarmărilor în care erau angajate unele dintre marile puteri). Fără îndoială, Premiile Nobel acordate pentru ultimele două domenii menționate anterior se bucură astăzi de cea mai mare popularitate. Iar dacă unii se întreabă de ce Alfred Nobel a selectat și literatura printre domeniile a căror dezvoltare dorea să o stimuleze prin premii, răspunsul este că faimosul inventator și antreprenor a fost pasionat de literatură, în ultimii ani ai vieții încercând el însuși să scrie așa ceva.
Un nou secol, un nou premiu
Alfred Nobel avea 6 ani când s-a născut Sully Prudhomme (în 1839), poetul francez care, în anul 1901, avea să fie primul laureat cu Premiul Nobel pentru Literatură, acesta fiindu-i acordat „ca o recunoaștere specială a artei lui poetice vădind un înalt idealism, perfecțiune artistică și o rară îmbinare dintre calitățile inimii și cele ale intelectului.” Dacă unii dintre scriitorii care aveau să primească premiul acesta, de-a lungul deceniilor următoare, erau deja nume consacrate pe scena literară a lumii, nu mai puțin adevărat e faptul că pentru alții, premiul avea să fie un reflector îndreptat asupra lor și a cărților lor, descoperindu-i înaintea unui public ce nu le cunoștea opera și sporindu-le șansele de a fi traduși și publicați în alte limbi.
Se pare că decizia lui Alfred Nobel de a lăsa moștenirea aceasta și de a inaugura o tradiție care, iată, a străbătut mai bine de un secol, ar fi fost motivată de dorința lui de a nu rămâne în istorie ca inventator al unui instrument cauzator de moarte, atenția fiindu-i atrasă, la un moment dat, de o publicație franceză care îl numise „negustor al morții”. După încetarea lui din viață a luat naștere Fundația Nobel, al cărei scop a fost și este administrarea fondurilor alocate acestui proiect și aducerea la îndeplinire a termenilor testamentului.
Procesul de selecție a celor care ar putea primi prestigiosul premiu începe cu mai bine de un an înainte de acordarea lui, când circa 600-700 de persoane (dar și organizații) sunt invitate, prin scrisori trimise de Comitetul Nobel pentru Literatură, să sugereze ori să propună nume de scriitori care ar putea fi premiați. Desigur, persoanele consultate astfel trebuie să aibă legături solide cu domeniul în cauză, literatura, aici intrând: (1) foști laureați cu Nobel pentru Literatură; (2) membri ai Academiei Suedeze, ai altor academii ale lumii și ai unor instituții similare; (3) președinții unor asociații ale scriitorilor, care se bucură de renume; (4) profesori de literatură sau de lingvistică, la nivel universitar. Se pot primi anumite sugestii și din partea unor persoane cărora nu le-a fost solicitat lucrul acesta, dacă persoanele respective sunt calificate să vină cu asemenea propuneri. Scriitorii nu se pot propune pe ei înșiși pentru a fi luați în considerare.
Urmează o perioadă în care propunerile sunt primite, apoi, la începutul lunii februarie a anului când va fi acordat premiul, începe procesul de evaluare și selecție, de care se ocupă Comitetul Nobel pentru Literatură. Membrii acestuia alcătuiesc o listă de propuneri pe care o prezintă Academiei Suedeze spre aprobare. Se apelează și la ajutorul unor specialiști în domeniu, cărora li se cere părerea asupra numelor luate în considerare. În primăvară, Comitetul reduce numărul scriitorilor eligibili la circa 15-20 de nume, apoi la doar 5 nume. Procesul de evaluare continuă până în luna septembrie, în timpul verii, membrii Academiei Suedeze citind operele scriitorilor ajunși „în finală” și discutând calitățile operei fiecăruia. În octombrie, viitorul laureat este ales prin vot, decizia aparținând, desigur, majorității, apoi este anunțat public numele scriitorului astfel ales.
Știați că…
… prima femeie care a obținut premiul acesta a fost o scriitoare suedeză, Selma Lagerlöf, și că i-a fost acordat destul de devreme (pentru o femeie), în 1909? …până în prezent doar 14 femei au primit Nobelul pentru Literatură? …cel mai tânăr laureat a avut vârsta de 42 de ani la data obținerii premiului? …din cauze diverse, premiul nu a fost acordat în anii 1914, 1918, 1935, 1940-1943 și, cel mai recent caz, în 2018? …numărul laureaților este mai mare decât numărul anilor în care premiul a fost acordat, deoarece au fost ocazii când, în același an, au fost laureați câte doi scriitori? …scriitorii francezi sunt campioni la capitolul „țara cu cele mai multe Premii Nobel pentru Literatură”, un număr de 15 laureați fiind originari din Franța? …după Franța, țările cu cei mai mulți laureați sunt: Anglia și Statele Unite ale Americii (la egalitate, cu câte 11 scriitori), Germania și Suedia (tot la egalitate, cu câte 8 scriitori), Italia și Spania (fiecare cu 6 scriitori), Polonia, Rusia și Irlanda (la egalitate, cu câte 4 scriitori)? …designul medaliei acordate laureaților cu Nobel pentru Literatură a fost realizat de sculptorul suedez Erik Lindberg? …au fost și scriitori care au refuzat să primească premiul, între aceștia numărându-se rusul Boris Pasternak și francezul Jean-Paul Sartre? …Doris Lessing, laureată în anul 2007, a fost cea mai vârstnică persoană care a primit premiul, având la data aceea vârsta de 88 de ani? …regulamentul Fundației Nobel interzice dezvăluirea publică sau privată, pentru o perioadă de 50 de ani, a scriitorilor nominalizați într-un anumit an?
Celebri și mai puțin celebri
Lista laureaților cu Premiul Nobel pentru Literatură include atât nume ușor de recunoscut, cât și nume care multora nu le spun (mai) nimic. Mai toată lumea îi va recunoaște, în lunga listă care acoperă perioada 1901-2017, pe fostul premier britanic Winston Churchill (laureat în 1953), pe „părintele” lui Mowgli – Rudyard Kipling (laureat în 1907 și cel mai tânăr scriitor care a primit premiul, având la data aceea 42 de ani), pe Thomas Mann și pe Pablo Neruda. Însă, în același timp, un public larg va ridica din umeri în fața unor nume precum: Karl Gjellerup (1917), Grazia Deledda (1926), Ivan Bunin (1933), Halldor Laxness (1955) etc.
Nemulțumiri și critici
Anul 2018 nu a adus un nou laureat al Premiului Nobel pentru Literatură. Un scandal care a ținut prima pagină a tabloidelor din toată lumea – în centrul căruia s-a aflat soțul Katarinei Frostenson, membră a comitetului ce acordă premiul – a determinat Academia Suedeză să amâne decernarea acestuia pentru anul următor. Teoretic, în 2019 vor fi anunțați doi laureați cu Nobel pentru Literatură. Reprezentanții academiei au considerat că, date fiind circumstanțele, decizia nominalizării unui nou laureat ar putea fi umbrită de lipsa de încredere a publicului. În plus, unele dintre persoanele aflate în centrul scandalului au fost suspectate că, în anii recenți, ar fi „scăpat” către presă sau către diverse persoane numele unora dintre laureați înainte ca Academia Suedeză să facă anunțul oficial.
Scandalul din 2018 este doar cea mai recentă „cireașă de pe tort”, însă nemulțumiri și neîncredere au existat și au fost manifestate adeseori, de-a lungul timpului, vizavi de anumite hotărâri ale Academiei Suedeze. Au existat voci care au întrebat ce anume îi califică pe membrii cvasianonimi ai Comitetului Nobel să selecteze din bogata literatură a lumii câte un autor în fiecare an și în baza căror criterii se decid laureații. Evident, nemulțumirile și lipsa de încredere în deciziile comitetului au fost și sunt direct proporționale cu prestigiul premiului în cauză, deoarece chiar și aceia care contestă valoarea unora dintre autorii premiați trebuie să admită că Premiul Nobel pentru Literatură se bucură de o largă popularitate, anunțurile anuale de la Stockholm ajungând rapid pe prima pagină a multor publicații și declanșând în lumea editorială o goană furibundă după obținerea drepturilor de autor pentru opera fiecărui nou laureat.
Unele frustrări vin din faptul că anumite țări nu au avut niciodată un scriitor care să se regăsească pe lista laureaților (în timp ce numărul scriitorilor suedezi cu Nobel pentru Literatură pare suspect de mare – nu mai puțin de 8). România, de exemplu – deși, în ultimii ani, spre disperarea autorului însuși, Mircea Cărtărescu a fost inclus în previziunile privind posibilii nominalizați. Oricum, în ce privește România, părerile sunt împărțite, deoarece laureata din 2009 a fost scriitoarea germană Herta Müller, care are însă origini românești.
Desigur, sunt îndreptățite și criticile conform cărora pot fi identificați, de-a lungul istoriei Premiilor Nobel pentru Literatură, destui scriitori colosali care nu au avut parte de această distincție și care, puși într-o balanță valorică, l-ar fi meritat cu prisosință și, cu siguranță, mai mult decât unii dintre cei care l-au primit. Nu este exclus ca printre criteriile în baza cărora membrii comitetului decid acordarea premiului să se numere și alte aspecte decât pura valoare literară, criterii precum un anumit „echilibru geografic”, după cum observa cineva, sau o corectitudine politică ce a devansat zilele noastre.
Cei mai recenți 10 laureați
Editurile din România au devenit, în ultimii ani, din ce în ce mai interesate de achiziționarea drepturilor de traducere și publicare a operelor celor laureați cu Nobelul pentru Literatură. Editorii se întrec în a identifica din timp potențiali viitori câștigători ai premiului, astfel încât, la momentul anunțării lor de către Academia Suedeză, să aibă deja în oferta editorială măcar o parte dintre cărțile lor, fiind știut faptul că, odată cu premiul, apare și interesul publicului cititor, iar vânzările cresc.
Trecem în revistă cei mai recenți 10 laureați cu Nobel pentru Literatură, precum și câte două titluri traduse în limba română din opera fiecăruia dintre ei: (2008) J.M.G. Le Clézio (Ritornela foamei; Inimă arsă); (2009) Herta Müller (Patria mea era un sâmbure de măr; Leagănul respirației); (2010) Mario Vargas Llosa (Conversație la Catedrală; Războiul sfârșitului lumii); (2011) Tomas Tranströmer (Taina cea mare; Pagini din cartea nopții); (2012) Mo Yan (Sorgul roșu; Obosit de viață, obosit de moarte); (2013) Alice Munro (Dragă viață; Prea multă fericire); (2014) Patrick Modiano (Micuța Bijou; Orizontul); (2015) Svetlana Aleksievici (Vremuri second-hand; Războiul nu are chip de femeie); (2016) Bob Dylan (Suflare în vânt; Tarantula); (2017) Kazuo Ishiguro (Rămășițele zilei; Să nu mă părăsești).
Lista laureaților cu Premiul Nobel pentru Literatură poate constitui, fără-ndoială, o posibilă listă de recomandări de lectură, fără a uita însă că valoarea unei opere literare nu derivă din premiile primite și că în spatele oricărui premiu se află și opinii/evaluări subiective.
