Fiind Ziua Internațională a Cărții și, foarte important, a Dreptului de Autor, mi-am propus să pun la dispoziția cititorilor Respiro Books o listă cu recomandări de carte. Primesc uneori întrebarea: „Ce îmi recomanzi să citesc?” De cele mai multe ori, mă eschivez. Mi-e teamă că voi recomanda o carte, iar omul se va gândi apoi: M-a făcut să-mi risipesc banii și timpul degeaba.
Nu cred în topuri. Cred în preferințe. Fiecare este liber să citească ce îi place.
Lista de mai jos e parțială. Sunt cărți de care, poate, nu-mi mai amintesc, dar care ar merita, probabil, să fie în listă. În dreptul altora, a dispărut impresia care a urmat lecturii (timpul îmi mai joacă renghiuri d-astea) și nu sunt sigur dacă să le pun în listă. Insist pe ideea că asta nu e lista cărților care trebuie citite ca să nu mori… banal. E doar o listă. Lista mea. Iar ordinea e aleatorie.
Gata cu vorbăria! Ecce lista!
Numele trandafirului (Umberto Eco). Pentru mine este romanul total, complet.
Solaris (Stanisław Lem). Una dintre puținele cărți la care mă gândesc să le recitesc.
Cu sânge rece (Truman Capote). O carte care m-a ținut pe jar.
O mie nouă sute optzeci și patru (George Orwell). Or fi romanele distopice pe val, dar ăsta e „mama” lor. Sau „tatăl”?
Zbor deasupra unui cuib de cuci (Ken Kesey). Pentru că e despre libertate interioară.
Abatorul cinci (Kurt Vonnegut). Te enervează la început, dar te termină până la sfârșit.
Demonii (F.M. Dostoievski). Înainte de Karamazovi, de crimă, de pedeapsă, asta e.
Război și pace (Lev Tolstoi). E ca și cum ai intra în ring cu Hulk (ăla incredibil). Dar merită fiecare lovitură încasată.
Peripețiile bravului soldat Švejk (Jaroslav Hašek). Multe sunt „satirice”, dar la niciuna nu râzi așa.
Maestrul și Margareta (Mihail Bulgakov). O carte care ar trebui să apară în orice „musai list”. O reinterpretare a lui Faust.
Să ucizi o pasăre cântătoare… (Harper Lee). Genul de carte după care îți va fi dor mereu.
Suflete moarte (N.V. Gogol). Iar asta în ciuda faptului că e neterminată, iar volumul 2 e mai slab decât primul.
Sfârșitul copilăriei (Arthur C. Clarke). Pentru că vorbește despre visurile nerostite ale omenirii.
Puterea și gloria (Graham Greene). Nimeni nu a scris ca Greene. Nimeni.
Tăcere (Shūsaku Endō). O explorare autentică a raportului dintre slăbiciune și credință.
Fahrenheit 451 (Ray Bradbury). Un clasic de actualitate.
Frații Karamazov (F.M. Dostoievski). Frumos, profund, răscolitor, adevărat. Adevărat, răscolitor, profund, frumos.
Samarkand (Amin Maalouf). Și tot de Maalouf: Stânca lui Tanios; Leon Africanul; Periplul lui Baldassare.
Crimă și pedeapsă (F.M. Dostoievski). Pur și simplu merită. Și dacă tot suntem la capitolul „Dostoievski”, hai să punem și „Idiotul”, o carte despre idioți.
Ciudată e lumea, până la urmă (Jean d’Ormesson). Pentru că este un strigăt sincer după sens.
Jocul lui Ender (Orson Scott Card). Ca delectare. O carte de noptieră.
Omul nostru din Havana (Graham Greene). Are umor. Are aer de Havana. Te ține în priză.
Cele mai frumoase povestiri (Dino Buzzati). Un veritabil maestru al povestirii.
Pădurea spânzuraților (Liviu Rebreanu). E una dintre cărțile faine ale literaturii române. Pune la rând și Ciuleandra, de același autor.
Comedianții (Graham Greene). Am zis deja. Nimeni nu a scris ca Greene. Nimeni.
Ferma animalelor (George Orwell). O parabolă din care imaginea omenirii iese destul de șifonată.
Oscar și Tanti Roz (Eric-Emmanuel Schmitt). Cred că asta va rămâne micuța capodoperă a lui Schmitt.
Magellan (Stefan Zweig). E monumentală. Am fost cu Magellan în jurul lumii. Și adaug, tot de Zweig: Orele astrale ale omenirii.
Noaptea (Elie Wiesel). Deși e o carte controversată, exprimă durere autentică.
Alice în Țara Minunilor (Lewis Carroll). Este o ediție foarte faină publicată de Humanitas în 2016, cu ilustrațiile lui John Tenniel.
Pisicoteca practică a lu’ Moș Pârșu (T.S. Eliot). Traducerea lui Florin Bican face toți banii.
Contele de Monte-Cristo (Alexandre Dumas). Dacă e să fie una de Dumas-père, asta să fie.
Ocolul pământului în optzeci de zile (Jules Verne). Nu mai e timp să-l citim pe Verne integral, dar măcar asta să intre pe listă. Iar dacă mai e loc de „un Verne”, adaug Goana după meteor.
Aventurile lui Huckleberry Finn (Mark Twain). E dintre cărțile acelea… de aur. Indiferent de vârstă.
Colind de Crăciun (Charles Dickens). O parabolă de care avem nevoie să ne amintim în fiecare zi a vieții noastre.
Luminile și umbrele sufletului (Petru Creția). O carte de eseuri, profundă, cu simț bun, care poate fi recitită începând de a doua zi după ce a fost terminată.
Notre-Dame de Paris (Victor Hugo). Quasimodo rămâne unul dintre cele mai frumoase personaje urâte din istoria literaturii.
Creștinism pur și simplu (C.S. Lewis). Pentru că Lewis e dovada că nu poți alege să fii ateu sub pretextul că creștinii nu gândesc.
Sfaturile unui diavol bătrân către unul mai tânăr (C.S. Lewis). Ca să vezi cât de fraier e omul, existențial.
Civilizația spectacolului. O lectură critică (Mario Vargas Llosa). O carte de care avem nevoie astăzi.
Dragă viață (Alice Munro). Nu pentru că autoarea e laureată cu Nobel pentru Literatură, ci pentru că e o maestră a prozei scurte.
Sculptând în timp (Andrei Tarkovski). Cartea aceasta nu e doar despre film, ci despre artă și rolul ei. La fel de frumoasă ca orice film al marelui regizor rus.
Cheile împărăției (A.J. Cronin). Îmi persistă în amintire o impresie bună, puternică, deși nu este una dintre așa-numitele „cărți-cult”.
Povestea vieții tale (Ted Chiang). Un volum cu povestiri scrise de un tip deștept, cu imaginație. Fiecare povestire are o idee sclipitoare și te lasă să gândești un pic mai departe.
Amor fără miză (Jean d'Ormesson). Nu sunt fan al romanelor de dragoste, dar d'Ormesson a scris o poveste faină-faină-faină.
Moarte pe Nil (Agatha Christie). Să nu fim snobi. Avem nevoie și de literatură de vacanță, iar asta este una dintre cărțile „meseriașe” ale Agathei. Iar dacă ar fi să adaug dintre multele ei romane, aș pune și: Uciderea lui Roger Ackroyd; Crăciunul lui Poirot.
Zgomotul timpului (Julian Barnes). Vânezi două dintr-un foc: descoperi stupiditatea și cruzimea sistemului comunist și meditezi asupra rolului Artei în viața omului.
Autobiografie (Mark Twain). Vei râde. Vei râde. Vei râde. Mai vrei și altceva?
Winnetou (Karl May). Dacă ești copil, adolescent…, e de vis.
Minunea (R.J. Palacio). Nici nu a mai fost nevoie să văd filmul. O carte care ar trebui să fie obligatorie pentru părinți, educatori și, în cele din urmă, copii.
33 de lecții de filozofie de și pentru băieții răi (Alain Guyard). O recomand doar celor ce se simt în stare să facă față unui limbaj de băiat rău. Filozofie 3.1.
Mâna stângă a întunericului (Ursula K. Le Guin). O supradoză de science-fiction.
Balada mării sărate (Hugo Pratt). Roman grafic. Corto Maltese. Personajul ăsta este o legendă. Partea amuzantă e că romanul a fost publicat în română de o editură pentru preșcolari. Dar oare mai contează?
Fiul risipitor. Povestea unei întoarceri acasă (Henri J.M. Nouwen). Pentru cei care se simt pierduți și au nevoie să se simtă iubiți.
Cum i-am spart nasul lui Stalin (Eugen Yelchin). E pentru copii, dar asta nu e o scuză. Cartea spune esențialul despre comunism, nu povești de genul „pe vremea lui Ceașcă umblau câinii cu covrigi în coadă”.
Nero (Arthur Weigall). Biografia temutului și sângerosului împărat roman e spusă frumos, ca o poveste. Și tot de același autor: Alexandru Macedon.
Ciuma (Albert Camus). O frescă a unui oraș care, îngenuncheat de o boală necruțătoare, se trezește izolat. O incursiune în sufletul omenesc, atunci când acestuia nu-i rămâne nimic de care să se agațe.
Povestea unchiului Shelby despre Lafcadio, leul care nu s-a lăsat păgubaș (Shel Silverstein). Și ce dacă e pentru copii! Merită citită. Și tot de același autor (și la aceeași editură): Acolo unde nu mai e trotuar.
Biblia. O pun la urmă ca pe vinul făcut din apă la nunta din Cana. Este cartea care te poate răzgândi și regândi.
