Cu toate că ne luăm toate măsurile de precauţie şi încercăm să aşezăm în bibliotecile noastre cărţi bune, utile și care să ne placă, uneori ni se poate întâmpla tocmai contrariul. Nu toate cărţile care ne cad în mână ne mulţumesc. Vom ajunge să fim chiar dezamăgiţi de conţinutul unora dintre ele. Vom spune că am pierdut ore întregi citind ceva care până la urmă nu ne este de folos sau este sub aşteptările noastre.
Pentru persoanele cu un temperament mai coleric şi iute, prima acţiune s-ar putea să fie una definitivă. Poate că aruncarea cărţii într-un coş de gunoi sau transformarea într-o flotă de bărci de hârtie va aduce puţin confort sufletesc pentru timpul petrecut într-un mod nesatisfăcător. Dar aceastea sunt toate opţiunile? Nu putem găsi un bine în tot acest rău?
Mai jos vom găsi câteva metode prin care putem să obţinem câteva rezultate pozitive dintr-o experienţă negativă:
1. Trocul
Cea mai pragmatică metodă de a câştiga înapoi ceva este de a vinde cartea. Dacă până şi vederea ei vă produce un disconfort, atunci ar fi mai bine ca aceasta să îşi găsească locul într-un anticariat. S-ar putea ca altcineva să descopere în acea carte ceva bun şi astfel două persoane obţin ceva bun din această experienţă.
2. Învață din greşeli
Dacă vi s-a întâmplat să cumpărați o carte şi să nu fiți mulţumiți de conţinutul ei, a doua oară probabil că nu veți mai repeta aceeaşi greşeală. Veţi fi mai atenți să descoperiţi acele detalii care v-au deranjat în primă fază şi veţi ocoli acele cărţi ce par să facă parte din aceeaşi categorie.
3. Poţi găsi ceva de învățat
Nicio carte nu poate fi un dezastru total! Autorul a avut cele mai bune intenţii când a scris-o şi a încercat să creeze nişte teme pe care cititorii să le descopere şi să le înţeleagă. Chiar dacă la prima vedere pare un eşec, ar fi bine ca măcar odată să reluaţi firul logic al cărţii şi poate că atunci veţi vedea ceea ce dorea să fie transmis. În plus, vânătoarea după detalii vă va ascuţi mintea şi vă vor ajuta să găsiţi astfel de amănunte şi în cărţile pe care le apreciaţi.
4. Fiți creativi!
Continuând ideea anterioară, este momentul să intraţi în pantofii autorului. Poate că dezamăgirea vine dintr-o anumită lipsă a cărţii, din cauza stilului ales sau a unei împărţiri nepotrivite. Puneţi-vă următoarea întrebare: cum aş face eu? Şi faceţi-o. Fie mental, fie pe o foaie, creionaţi ceea ce ar putea deveni o carte mult mai bună decât aceea care deja se află în bibliotecă. Cine ştie, poate că vă va plăcea atât de mult, încât data viitoare veţi lucra la ideile proprii şi veţi deveni autori în adevăratul sens al cuvântului.
5. Nu uitați să o treceți pe listă
Chiar dacă aţi citit-o şi aţi văzut-o ca o pierdere de timp, o carte este totuşi o carte. Un sfat ar fi ca să păstraţi o listă a tuturor cărţilor pe care le-aţi lecturat de-a lungul timpului. Astfel, vă veţi forma o bază a ceea ce deja aţi citit şi veţi fi încurajaţi să citiţi mai mult, urmărind progresul pe acestă scară. Notaţi şi cărţile care nu v-au plăcut, pentru că ele pot deveni trepte pentru a urca mai sus şi a descoperi alte cărţi pe care le veţi citi și de care appoi vă veți aminti cu plăcere.