De un lucru nu se pot plânge cititorii. Că duc lipsă de autori pe care să îi citească sau de titluri noi pe care să le devoreze. Astăzi, librăriile gem din cauza ofertei literare de invidiat (sau dimpotrivă). Câștigători ai unor Premii Nobel (pentru literatură), Booker, Nebula ș.a. se găsesc pe fiecare raft, ispitindu-ne portofelul. Întrebarea care se ridică este: Unde mai e loc și pentru românii noștri?
În anii de liceu, probabil că fiecare tânăr a citit cărțile cerute în programa școlară sau măcar a auzit de ele, familiarizându-se cât de cât, la orele de limba și literatura română, cu subiectul lor, cu elemente importante despre temă și personaje. Poate că a trecut prin Pădurea Spânzuraților, Maitreyi, Moromeții sau Baltagul. Poate că a recitat ori s-a chinuit să recite Luceafărul, Plumb, Riga Crypto, Flori de mucigai. Ca urmare a acestui program de lectură obligatorie, cu spaima BAC-ului care pândea după colț, mulți dintre acești viitori absolvenți de liceu s-au ales cu o alergie la operele literare românești.
După cum spuneam, piața de carte este foarte bogată, iar un mare procent dintre cititori ar prefera romane despre vampiri îndrăgostiți sau despre vreun viitor post-apocaliptic, plin de tineri cu capacități și abilități speciale, în locul aventurilor Fraților Jderi sau al unei călătorii până La Medeleni. Astfel de opere literare ne par perimate, mai ales când facem o comparație cu noutățile care există în alte rafturi ale librăriei. Oare chiar am pierdut gustul pentru aventurile lui Nică odată cu intrarea lui Harry Potter în scenă?
Răspunsul are, cu siguranță, multe nuanțe. O parte a cititorilor nu s-ar apropia de asemenea opere literare – mă refer la cele românești – din cauza amintirilor neplăcute, asociate cu stresul provocat de învățarea comentariilor pentru teză sau un alt examen. Această conexiune cu un stres anterior poate inhiba interesul pentru o lectură ulterioară sau, mai bine spus, pentru o recitire a cărților respective. După cum spuneam, sunt și unii atrași de genuri care nu își găsesc un echivalent fidel în literatura română (cărți cu vampiri, vrăjitori, nave spațiale și alte „invenții” ale secolului în care trăim). La rândul lor, refuză să citească scrierile unor autori români.
După părerea mea, cărțile românești nu sunt perimate. Literatura română nu este mai slabă decât altele. În prezent avem o varietate de autori români din ale căror opere putem alege. Mircea Cărtărescu, Ioana Nicolaie, Doina Ruști, Marius Oprea, Radu Paraschivescu sau Lavinia Braniște sunt doar câteva exemple, nume destul de titrate (dar sunt și alții alături de ei). Autorii aceștia aduc un suflu nou și vorbesc unei societăți diferite de cea a Clasicilor. Chiar și vânzările arată că există interes pentru operele lor.
Să ne întoarcem însă la întrebarea din titlu. De ce mi-aș rupe din timp pentru a citi o carte scrisă de un autor român, fie el născut în 1850 sau în 1969? Mai pot fi oferite argumente serioase pentru o asemenea aventură literară?
În primul rând, autorii autohtoni pot surprinde mai bine ceea ce simțim noi, românii. Sunt împotriva catalogărilor arbitrare și a ideii de excelență a unei națiuni asupra alteia și cred că, de multe ori, un autor român poate scrie mai românește și mai pe înțelesul nostru decât un autor francez. Fără îndoială, unele teme care preocupă ființa umană ar putea fi expuse mai elegant ori cu mai multă măiestrie de către un scriitor englez sau rus, dar există și ceva al nostru, ceva pe care doar un român îl poate spune așa cum trebuie. Noi ne știm cel mai bine trecutul, bucuriile și durerile și noi știm să le exprimăm cel mai coerent.
În al doilea rând, citind vechile cărți românești, vechile opere literare, învățăm despre propriul trecut și, uneori, descoperim dimensiuni noi ale creației. Chiar dacă un roman nu este o reprezentare absolut fidelă a realității istorice, iar autorul își îngăduie unele libertăți, romanțând, atmosfera trecutului este totuși surprinsă foarte bine în cărțile scrise într-o epocă sau alta, fie că vorbim de 1890, de 1930 sau de 1990.
Nu în ultimul rând, e important să citim autori români pentru a învăța mai bine limba noastră. Sigur, îi putem citi pe Dostoievski, Jane Austen și Dante, dar acelea sunt doar traduceri. Ar fi nevoie să le cunoaștem graiul pentru a-i înțelege și pentru a prinde subtilitățile lor. Însă atunci când citim un prozator sau un poet român, ne putem exersa într-o măsură mai mare capacitatea de exprimare în propria limbă. Putem învăța cuvinte noi și moduri diferite, mai bogate, de conversație.
Literatura română nu este cu nimic mai prejos decât vreo altă literatură a lumii și are avantajul de a ne vorbi nouă în mod special. Dacă vom profita de acest izvor și îl vom folosi cum trebuie, poate că vom fi mai apți să rezistăm unor trenduri populare de desconsiderare de sine, considerându-ne prea mici sau prea slabi în comparație cu alții. Am putea descoperi că am avut mereu pe cineva care să vorbească pentru noi înaintea lumii întregi.
