Primele 3 luni ale anului 2018 s-au scurs pe negândite și, așteptând zilele însorite ale primăverii, parcă nici n-am băgat de seamă că am cheltuit încă un sfert de an. Cât am cheltuit citind, fiecare știe… Editurile nu au stat degeaba în acest timp, iar lista cu noutăți editoriale include titluri atractive, diverse, pe care ar merita măcar să le răsfoim în librării pentru a alege cu ce să ne hrănim mintea și inima.
Editura Vellant
Încep cu Editura Vellant, din a cărei ofertă notez două titluri nou-nouțe. Primul, A privi și a vedea, poartă semnătura lui Alain de Botton și face parte din colecția „Cărți însemnate”. Este o carte de eseuri în care de Botton, autor îndrăgit dacă e să ne orientăm după numărul cărților lui traduse în limba română, face ceea ce pare să știe cel mai bine: pune la microscop viața de zi cu zi.
Al doilea titlu, anunțat pe site-ul editurii ca „o carte-eveniment”, ne poartă în universul liric al lui Pablo Neruda (că tot a fost celebrată recent Ziua Internațională a Poeziei). Este vorba despre Piciorul ți-l ating în umbră și alte poeme inedite. Autorul este unul dintre laureații cu Nobel pentru Literatură, iar poemele sale sunt urmate, în umbră, de ilustrațiile frumoase realizate de Kadna. O carte frumoasă și de citit, și de dăruit.
Editura Polirom
Celebra editură ieșeană a publicat și republicat multe cărți pentru multe gusturi de cititori. Idiotul, de Dostoievski, a ajuns la cea de-a 5-a ediție la Polirom și, evident, nu are nevoie de nicio prezentare, ci, eventual, de o recitire. Acestei cărți clasice i se adaugă: Cimitirul din Praga, de Umberto Eco; Miturile Greciei antice, de Robert Graves; Bucuria vieții, de Irving Stone; Mic dejun la Tiffany, de Truman Capote; Străinul, de Albert Camus și altele (pe care le puteți afla consultând rubrica de noutăți de pe site-ul Editurii Polirom).
Baroque Books & Arts
Ca de obicei, Baroque Books & Arts scoate la rampă autori mai puțin cunoscuți. Din raftul lor cu noutăți ne fac cu ochiul romanul Gauguin din orașul albastru, de Jean-Luc Bannalec, purtând promisiunea unui roman polițist bine scris, și Arta de a trăi bine, de Rolf Dobelli, un volum care ne poate deschide ochii asupra detaliilor care, deși adesea sub privirea noastră, scapă de cele mai multe ori atenției și înțelegerii.
Editura Litera
Smulgem și de la Litera un titlu: 500 de lucruri de încercat într-o viață, de Elise de Rijck. Având un format mare (170 x 210 mm) și 176 de pagini, cartea pare potrivită pentru cei care vor cu orice preț să evadeze din plictis, să experimenteze lucruri noi, să aibă ce le povesti nepoților, să… Ei, ați prins ideea! E o carte-listă, cu sugestii, și e musai să o răsfoiți întâi, să vedeți dacă sunt sugestii pe gustul vostru.
Curtea Veche
Dacă sunteți fanii lui Gogol, Curtea Veche vă oferă o variantă repovestită și ilustrată a celebrei nuvele Nasul – repovestită de Andreea Camilleri și ilustrată de Maja Celija. Iar Adele, de Sean Smith (cunoscut biograf al unor persoane celebre), este o biografie a celebrei cântărețe Adele, tradusă acum și în limba română. Totuși, dacă n-ați ascultat niciodată o melodie interpretată de Adele, poate că ar fi mai bine să vedeți întâi despre cine este vorba (YouTube-ul e la îndemână).
Editura Herald
În colecția „Autobiografia”, Editura Herald a inclus un titlu nou: Anii tinereții mele, de Winston Churchill. Fără îndoială, numele fostului premier britanic stârnește și astăzi interes, dovadă că unul dintre filmele care rulează în cinematografe, Darkest Hour, este inspirat din viața lui. Autobiografia de față, care acoperă doar o parte din viața lui și este destul de stufoasă (528 de pagini), promite să fie o lectură captivantă, dat fiind că autorul nu a avut doar o viață interesantă, dar a fost și un talentat om de litere, laureat cu Nobel pentru Literatură.
Nemira Publishing
Din oferta Editurii Nemira aleg să vă prezint volumul Tour de France, reeditat. Dacă sunteți fani ai scriitorului Julian Barnes și chiar și dacă nu sunteți, merită să-i acordați o șansă, în sensul de a-i răsfoi cartea – o colecție de articole și eseuri în care autorul englez face o „nemaiauzită”: laudă Franța. Volumul este dovada erudiției autorului și o trecere în revistă a Franței din perspectiva ofertei sale culturale, o redescoperire a vechii Franțe, pierdută azi și poate pentru totdeauna.
Editura Humanitas
China în zece cuvinte, de Yu Hua, este prima recomandare dintre noutățile de la Humanitas; un volum cu 10 eseuri care ne introduc în China contemporană, prezentându-ne discrepanțele din interiorul acestei țări și evoluția ei de-a lungul ultimelor decenii. Iar a doua carte humanitescă ne menține tot în spațiul oriental, fiind vorba de Jurnal de călătorie. Japonia, China, de Nikos Kazantzaki, un volum de 344 de pagini, în care ochiul exersat al faimosului romancier deslușește sensuri adânci în ceea ce vede: locuri, oameni, credințe, obiceiuri.
Editura Viață și Sănătate
Cititorii preocupați de spiritualitate, Biblie și profeții pot găsi un titlu nou în oferta Editurii Viață și Sănătate: este vorba despre Profețiile din Apocalipsa pentru adolescenți. Autorul cărții, Seth Pierce, are o experiență bogată în relația cu publicul tânăr și explică textele profetice ale Bibliei într-un limbaj simplu, folosindu-se de numeroase exemple și ilustrații, făcând accesibile subiecte care, altminteri, ar putea fi destul de greu de înțeles corect.
Editura Art
Pe Tom Hanks îl știm ca unul dintre cei mai apreciați actori de la Hollywood, din ultimele două-trei decenii. Iată însă că domnul Hanks și-a făcut debutul și ca autor de povestiri, iar volumul său, Caractere atipice, a fost tradus și în limba română. Rămâne de văzut dacă va confirma.
În traducerea lui Dinu Flămând, poezia din Nu există lumină pură, de Pablo Neruda, este un deliciu pentru ochiul cunoscătorului și pentru sufletul cu inteligență lirică. Este al doilea volum al lui Neruda din lista aceasta, semn că poetul acesta a rămas… valabil.
Editura Publica
Dacă sunteți ornitologi amatori sau mai-mult-ca-amatori, volumul Geniul păsărilor, de Jennifer Ackerman, poate fi de interes pentru voi. Autoarea, specialistă în domeniu, scrie despre inteligența „tehnică” a păsărilor, dar și despre surprinzătoarele lor aptitudini „sociale”. Teoriile științifice se îmbină frumos cu mici întâmplări din viața autoarei, iar textul are o doză de umor, ceea ce îl face și mai atractiv.
Iubiți pădurea, copacii? Atunci ați putea fi interesați de cartea Pădurea. Instrucțiuni de folosire. Peter Wohlleben, autorul, le prezintă cititorilor specii de foioase și conifere, le predă lecții de orientare în pădure, îi învață să campeze, să adune ciuperci, să citească urmele de animale sălbatice și așa mai departe. Pare un titlu atractiv pentru cei care iubesc natura și timpul petrecut în mijlocul codrilor.
Mă opresc aici cu lista noutăților editoriale, atrăgându-vă atenția că numărul acestora este mult mai mare și că, înainte de toate, trebuie să aruncați un ochi printr-o carte sau alta, înainte de a decide să o cumpărați și să o citiți.