Mircea Eliade a fost o personalitate ce a depășit cu ușurință limitele civilizației românești, devenind un nume cunoscut oricărui specialist sau amator în studiul istoriei religiilor.
Născut în București, influențat profund de cultura indiană (descoperită la fața locului în cursul unei călătorii în India) și stabilit în cele din urmă în Statele Unite, Eliade a fost o personalitate cosmopolită. În tinerețe, s-a remarcat în viața culturală interbelică, fiind apropiat cunoscutului profesor Nae Ionescu, într-un grup de tineri capabili, dintre care pot fi enumerați Constantin Noica, Emil Cioran, Petre Țuțea, Mihail Sebastian și V. Voiculescu.
Acea perioadă a vieții lui Eliade este controversată din pricina apropierii sale temporare de ideologia de extremă dreapta. A renunțat însă la ideile respective, recuzându-le cu vehemență. În perioada celui de-al Doilea Război Mondial, Eliade a fost atașat diplomatic la Lisabona și, odată cu instaurarea regimului comunist în România, a decis să rămână peste hotare. A stat în Paris pentru o perioadă, iar în 1956 s-a mutat în Statele Unite, predând la Universitatea din Chicago.
La Chicago, Eliade a fost în fruntea cercetării fenomenului religios, dezvoltând o întreagă școală de gândire și lăsând în urma sa o catedră care îi poartă numele. Multe dintre operele sale cele mai importante au fost finalizate în perioada aceea: Sacrul și profanul (1956), Imagini și simboluri (1961), De la Zamolxis la Genghis-Han (1970) și, bineînțeles, monumentala carte Istoria credinței și ideilor religioase (1978-1985).
Eliade este cunoscut și pentru opera sa literară destul de variată. Experiența indiană a dat naștere romanului Maitreyi (1933), controversat pentru societatea românească a vremii. Întoarcerea din Rai și Huliganii reprezintă o frescă a așteptărilor și a dezamăgirilor tinerei generații de după Marea Unire.
Opera sa are o persistentă și intensă doză de supranatural, de recuperare a misterului în mijlocul vieții cotidiene: La țigănci (1960), Secretul doctorului Honigberger (1940), Oameni și pietre (1943) și Nouăsprezece trandafiri (1979). O altă operă importantă este Romanul adolescentului miop, lucrare ce îmbină ficțiunea cu autobiografia, vorbind despre anii formativi ai autorului – a fost publicată după moartea lui Mircea Eliade.
Putem vedea chiar numai din această scurtă rezumare a vieții și activității lui că Mircea Eliade a fost un spirit enciclopedic, renascentist, care a dat naștere unei vaste și variate opere și care a lăsat în urma sa discipoli ce i-au continuat și perfecționat ideile, făcând un pas mai departe pe noua cărare deschisă de gânditorul român.
