Manualul lui Epictet. Înțelepciunea unui sclav

Manualul lui Epictet, așa cum a fost publicat de Editura Seneca Lucius Annaeus, este o bijuterie de carte și, când spun „bijuterie”, mă gândesc la formă, la calitatea cărții ca obiect, aparte de conținut, adică de un text clasic foarte cunoscut.

Cartea a fost tipărită pe hârtie reciclată. „Șapte copaci au fost salvați pentru că am tipărit această carte pe hârtie reciclată” — citim pe coperta a 4-a. Doar dacă veți merge într-o librărie și o veți răsfoi, veți putea să vă faceți o idee despre calitatea hârtiei folosite. În plus, aerul elegant al acestui volum se datorează într-o bună măsură și ilustrațiilor realizate de Iulia Costache. Deși nu este un volum hardcover, cartea este totuși cusută, ceea ce îi asigură o rezistență sporită.

Dar, destul cu aprecierile privind forma... Să ne îndreptăm atenția asupra conținutului.

Autorul, Epictet, a trăit între anii 55-135 d.Hr. (cu aproximație, datele fiind incerte). S-a născut ca sclav în Asia Mică și, de-a lungul unei părți a vieții, a suferit de o anumită infirmitate. Dicționarul Oxford de Filosofie îl numește „cel mai influent propagator al stoicismului din vremea sa”, subliniind că a trăit într-o simplitate extremă, pe care unii au comparat-o cu simplitatea viețuirii creștine din primele decenii de existență ale Bisericii primare.

De fapt, cine au fost stoicii? Și ce promova stoicismul? Cred că ne putem forma destul de repede o părere chiar și numai gândindu-ne la sensul în care folosim cuvântul „stoicism” în vorbirea curentă. Filosofia stoică era o filosofie practică, învățând-i pe oameni cum să trăiască. Stoicii credeau că lumea este condusă de o Forță care îi asigură coerența și direcția, idee care îi ducea, într-o anumită măsură, spre ideea predestinării. În practică, lucrul acesta se traducea într-o gândire de genul: „Nu te opune lucrurilor care trebuie să se întâmple. Așa trebuie să se întâmple... Le-au hotărât zeii, oricine ar fi ei.”

Stoicii se implicau în viața lumii, a societății, dar, în același timp, păstrau o anumită distanță față de aceasta. Renunță la pofta de a dobândi, își îndeamnă Epictet cititorul (de fapt, textul pe care îl avem astăzi la dispoziție i se datorează unui ucenic al lui Epictet, care a luat notițe). Nu căuta ca lucrurile să se realizeze așa cum vrei tu. Când pierzi un lucru, nu spune că „l-ai pierdut”, ci că „l-ai dat înapoi”. Acestea sunt doar câteva dintre gândurile exprimate de renumitul filosof antic. Ce spune el, în esență? Că nu depind toate lucrurile de tine, așa că, dacă te agiți, te agiți degeaba. Că o Forță mai mare, de deasupra ta, dar pe care, evident, filosoful nu o identifică cu Dumnezeul creștinilor, îți conduce, îți orânduiește soarta.

Redau în continuare un scurt pasaj pe care îl consider reprezentativ pentru ceea ce spune Epictet în Manualul. „Amintește-ți că trebuie să-ți duci viața de parcă ai fi la un ospăț. Ajunge la tine un platou trecut pe la toți: întinde mâna și ia cu discreție. Trece de tine: nu îl opri. Nu ajunge defel: nu te agita să-l apuci, ci așteaptă până ce ajunge la tine” (p. 29). Acceptarea situației, indiferent ce s-ar întâmpla, și discreția în ceea ce ai de făcut — acestea sunt cele două coordonate care se regăsesc în cuvintele citate și, dincolo de ele, în întreg textul. Manualul este una dintre cele două lucrări principale ale filosofiei stoice, cealaltă fiind Meditațiile lui Marcus Aurelius.

Ar merita precizat că Manualul nu este o carte de mari dimensiuni. Vreo două ore sunt suficiente pentru citirea ei, dar, cu siguranță, se cere mult mai mult timp pentru a descifra modul de gândire, de interpretare a lumii pe care îl propune Epictet (apropo, numele filosofului a rămas necunoscut; Epictet e un pseudonim, cuvântul epictetos însemnând „dobândit” și făcând referire la statutul lui de sclav). Aș recomanda citirea Manualului pe capitole, câte unul zilnic, lectura putând fi urmată de adâncirea sensurilor prin meditație (și poate chiar consultarea unor comentarii pe marginea textului).

Criticul Dan C. Mihăilescu recomandă Manualul, plasându-l imediat după Biblie în lista cărților care „te pot face om”. Nu sunt sigur că aș subscrie acestei imediate proximități, dat fiind că, în opinia mea, Manualul nu atinge profunzimea, complexitatea și bogăția reflecției din textul biblic. Pe de altă parte, trebuie să admit că se regăsesc în unele dintre ideile lui Epictet nuanțe biblice. De pildă, pasajul referitor la ospăț, citat mai sus, te trimite, vrei-nu vrei, cu gândul la omilia prin care Isus îndeamnă auditoriul să nu caute locurile dintâi la ospețe.

Cuvântul înainte al volumului este semnat de Andrei Pleșu și aș cita aici și recomandarea domniei sale de pe coperta 4: „La rândul nostru, cu această carte în mână, putem proclama și noi, în beneficiul nevroticilor din preajma noastră (și al propriilor noastre nevroze): «Epictet, nu antidepresive!» Veți vedea că funcționează...”

Traducerea textului a fost realizată de Ioana Costa, profesor doctor la Catedra de Filologie Clasică din cadrul Facultății de Limbi și Literaturi Străine (Universitatea din București). Volumul include și o notă asupra traducerii, semnată chiar de traducătoare.

Propun textul acesta spre lectură nu pentru că ar fi mai relevant decât scrierile altor filosofi, ci mai degrabă pentru că, prin scurtimea și prin orientarea spre aspecte practice ale vieții, poate fi mai atractiv pentru publicul cititor, pentru cititorii mai tineri și mai ocupați. Manualul lui Epictet ne ajută să înțelegem modul în care oamenii căutau să înțeleagă existența umană în urmă cu două mii de ani. Pentru o generație care pare obișnuită doar cu texte despre dezvoltarea personală, parcurgerea unei astfel de text — tot de dezvoltare personală, dar cântărind viața cu o balanță diferită — poate aduce un echilibru necesar. S-ar putea chiar să descoperiți o anumită profunzime în raportarea la viață, de care mulți dintre contemporanii noștri, preocupați doar de „cai putere” și „manele fără număr, fără număr, fără număr”, s-au rătăcit, din păcate.

autentifică-te pentru a adăuga comentarii