Nu ai cum să vizionezi Awakenings și să nu simți un strop de tristețe, când te gândești la Robin Williams, atât de tragic dispărut dintre noi. Pentru că, neîndoios, filmul acesta se sprijină pe interpretările extraordinare ale celor doi actori principali — Williams și Robert De Niro — și pe chimia dintre ei.

Veți afla încă de la început că scenariul are la bază o poveste reală. Mai precis, este scris pe baza cărții Awakenings a faimosului medic și profesor de neurologie Oliver Sacks, dintre ale cărui scrieri unele au fost traduse și publicate în limba română de Editura Humanitas (vezi Omul care își confunda soția cu o pălărie, Ochiul minții ș.a.). Cu toate acestea, e bine să știm că filmul nu este o descriere fidelă a cărții, unele detalii fiind ajustate, dar lucrul acesta nu ne mai miră. Orice poveste reală are nevoie, până la urmă, de un pic de sare și piper care să mențină treze curiozitatea și atenția publicului.

Williams este medicul Malcolm Sayer, cu o bogată experiență de cercetare științifică, dar cu prea puțină experiență în lucrul cu pacienții, Sayer fiind angajat să aibă grijă de mai mulți pacienți cu deficiențe neurologice, dintre care unii în stare vegetativă de decenii întregi (ca urmare a unei epidemii de encefalită, izbucnită cândva după Primul Război Mondial). Neintrat încă în rutina plictisitoare a personalului din instituția medicală și înzestrat cu un ochi curios și atent, Sayer observă rapid detalii care le scăpaseră celorlalte cadre medicale și care ar putea ajuta la găsirea unui remediu pentru acest sindrom postencefalită.

Curând, Sayer se hotărăște să testeze pe unul dintre pacienți, Leonard Lowe (Robert De Niro), un medicament experimental, L-Dopa, care are efecte surprinzătoare. Leonard își revine și, cred eu, aici rolul său ar fi putut fi construit altfel pentru a accentua mai vizibil drama omului care își revine după 30 de ani de captivitate în propriul corp. Pare că personajul lui De Niro acceptă cu o supradoză de seninătate faptul că a absentat 3 decenii din propria viață. Dar, în ciuda acestei slăbiciuni a abordării, Awakenings rămâne totuși interesant și plăcut de vizionat.

Filmul are momente simple de umor autentic, mai ales în urma interacțiunii dintre medic și pacienți, scene care vă vor smulge râsul cel mai firesc, dar și secvențe înduioșătoare. Este limpede că adevărata poveste, aceea relatată de dr. Sacks, nu a fost chiar atât de hollywoodiană precum ne-o înfățișează regizoarea Penny Marshall. Unui specialist în neurologie, Awakenings i-ar putea părea, pe alocuri, neverosimil. Țelul lui Marshall pare să fi fost totuși altul decât o redare cât mai veridică a cazului medical relatat de Sacks, și anume accentuarea importanței relațiilor dintre oameni și a nevoii de a ne păsa unii de alții.

Deși mai puțin cunoscut decât rolurile din Taxi Driver sau The King of Comedy, rolul pacientului Leonard Lowe rămâne totuși una dintre performanțele de primă mână ale lui De Niro, chiar și numai prin dificultatea „execuției” — de la scenele în care Lowe este pur și simplu o stană de piatră, o figură catatonică, fără măcar să clipească, și până la acelea în care bolnavul se străduiește în zadar să-și controleze mișcările corpului.

Relația medic-pacient (Sayer-Lowe) este în centrul atenției, dar sunt și alte personaje pe care, treptat, spectatorul ajunge să le cunoască și să le simpatizeze. Așa cum este văzută în acest film, relația medic-pacient îi pare spectatorului român un vis frumos, dar îndepărtat. Sayer este, în ciuda timidității sale, cel puțin în relațiile cu persoanele de sex opus, un tip plin de empatie pentru cei din jur și mai ales pentru pacienții care, în ochii multora, apar drept cazuri fără speranță.

Awakenings (Revenire la viață în traducerea pentru publicul românesc) este mai mult decât o simplă redare a experimentelor realizate de doctorul Sacks în 1969. Este și o frumoasă lecție de viață, pornind de la ideea că valoarea adevărată a lucrurilor ne este revelată atunci când le pierdem.

Sunt atât de multe daruri pe care le luăm ca atare și cărora nu le acordăm atenția cuvenită, dar a căror pierdere ar echivala pentru cei mai mulți dintre noi cu un dezastru. Întrebarea „Cum ar fi dacă ai pierde o parte semnificativă din timpul vieții tale?” răzbate din poveste, făcându-ne să ne gândim că, din păcate, irosim timp prețios din timpul care ni s-a dat și uităm că lucrurile care contează cel mai mult în viață nu sunt acelea care ne preocupă mintea în cea mai mare parte a timpului, ci acelea care, în ciuda măreției lor, scapă ochiului nostru corupt de griji și de egoism.