Esop. Fabule şi delicateţuri

Esop a fost unul dintre cei mai iubiţi înţelepţi ai Greciei antice datorită descoperirii unei metode mai puţin obişnuite de a transmite înţelepciunea, o metodă care includea atât un amestec de proză, morală și înţelepciune populară, cât şi o dimensiune anecdotică şi filosofică, uşor de însuşit şi astfel accesibilă unui cerc larg de oameni.

Despre fabulă nu se poate spune cu precizie unde şi când s-a născut. O seamă de specialişti presupun că originile fabulei se găsesc în perioada primitivă, când omul era convins de substratul supranatural al fenomenelor din natură şi de sacralitatea anumitor animale. În stadiile sale incipiente, fabula avea un caracter mitic pronunţat, însă, în decursul secolelor de evoluţie socială şi de accentuare a conştiinţei de sine a omului, caracterul mitic al fabulei a căpătat valenţe etice, reprezentând binele sau răul. Astfel, fabula a ajuns să descrie alegoric metehnele şi viciile societăţii, încercând să satirizeze și să corijeze comportamentul imoral şi nedrept al oamenilor, precum şi anumite mentalităţi şi moravuri îndoielnice ale diverselor epoci.

În privinţa vieţii lui Esop, documentele sunt foarte sărace. Exceptând cele câteva rânduri din Istoriile lui Herodot (cartea a II-a, cap. CXXXIV), multe din mărturiile parvenite din Antichitate nu sunt îndeajuns de verosimile, iar unele aduc anumite adaosuri neîntemeiate scrierilor lui Herodot. O ipoteză de luat în seamă este aceea a bizantinului Suidas: ,,Esop era samian ori sardinian. Eugeiton spune că a fost mesembrian; alţii că era frigian din Cotyaium; a ajuns fabulist şi descoperitor al fabulelor. A trăit pe vremea lui Cresus, care l-a preţuit. La Delfi a fost ucis pe nedrept prin aruncare de pe stâncile fedriene, în vremea celei de-a 54-a olimpiade. Unii spun că a fost sclav lidianului Xantos, alţii că al unui oarecare Idamon din Samos, la care era sclavă şi Rhodopis” (p. 8).

Se presupune, în rândul cercetătorilor, că leagănul fabulei ar fi oriental, deşi cele mai vechi manuscrise sanscrite ale fabulei nu depăşesc secolul al III-lea î.Hr., pe când cea mai veche culegere greacă, atribuită lui Esop, provine din secolul al IV-lea î.Hr., iar cele mai vechi fabule greceşti scrise, chiar din secolul al VIII-lea î.Hr. Din nefericire, cercetările și descoperirile din domeniul istoriei motivelor folclorice ale popoarelor antice nu lămuresc provenienţa exactă a acestei specii literare şi nici cum au circulat creaţiile înţelepciunii populare în lumea veche.

Esop a adus o contribuţie esenţială întregului tezaur fabulistic grecesc, contribuind la îmbogăţirea şi şlefuirea fabulei anonime, impunând-o ca specie literară autonomă. Întreaga culegere de fabule a lui Esop a fost alcătuită de filosoful peripatetic Demetrios din Faleron, din dorinţa onestă de a salva acest tezaur bogat de tradiţie şi gândire populară.

În Prelegeri de estetică, G.W. Hegel a descris profilul fabulei esopice, considerând-o ,,reprezentarea unei stări oarecare a naturii vii şi nevii sau a unei întâmplări din lumea animală care nu e arbitrar născocită, ci luată, pe bază de observaţie fidelă, aşa cum există ea în chip real, şi reprodusă în aşa fel încât se poate degaja din ea o învăţătură generală cu privire la existenţa umană şi, mai precis, la latura ei practică, învăţătură despre chipzuială şi moralitate în acţiune. De aceea, prima cerinţă trebuie să fie aceasta: cazul determinat, din care trebuie să se desprindă aşa-numita morală, să nu fie numai ticluit, şi cu deosebire să nu fie ticluit într-un fel care contrazice modul în care astfel de fenomene există în natura reală.” De cele mai multe ori, fabula esopică tinde spre o oarecare naivitate moralizatoare sau caracter arbitrar, deoarece, remarcă Hegel, ,,acest fabula docet prezent în fabulele esopice în actuala lor formă sau dă un caracter şters reprezentării, sau, uneori, se potriveşte ca nuca în perete, întrucât ar putea fi scoasă din fabulă mai curând o învăţătură opusă sau mai multe învăţături” (Prelegeri de estetică, vol. 1, Ed. Academiei R.P.R., 1966, p. 393).

Se cuvine să dăm cel puţin două exemple concludente de fabule din bogatul florilegiu esopic:

,,Lupii au spus câinilor: «De ce nu vă purtaţi cu noi ca fraţii, când suntem în toate la fel? Nu ne deosebim de voi decât în felul de a gândi: noi trăim în volnicie, şi voi în robie. Voi înduraţi lovituri şi purtaţi zgardă şi păziţi turme, iar când stăpânii mănâncă vă aruncă numai oasele. Daţi-ne nouă toate turmele, dacă aveţi încredere, şi noi le vom strânge pe toate la un loc, ca să mâncăm pe săturate.» Câinii şi-au plecat urechea la aceste vorbe şi lupii, cum intrară în staul, i-au sfârtecat, mai întâi, pe câini. Tot astfel sunt răsplătiţi şi cei care îşi trădează patria” (p. 93).

Și: ,,Diogene, filosoful cinic, jignit de către un chel, îi răspunse: «Nu te voi jigni, nici gând, ci voi lăuda părul înţelept care a părăsit capul prost»” (p. 53).

Volumul de Fabule greceşti păstrate din antichitate alături de numele lui Esop au pătruns în cultura noastră prin mai multe filiere greceşti şi slave, în numeroase traduceri apărute încă din secolul al XIX-lea.