Întrebarea care, probabil, îi fascinează și frământă pe o bună parte dintre cei ce trăiesc este dacă locul unde sunt, munca pe care o prestează și rutina la care se supun zilnic sunt cu adevărat utile și benefice sufletului lor. Mulți se confruntă cu astfel de munci sufletești și cât de variate sunt soluțiile găsite pentru a potoli gălăgia produsă de asemenea neliniști.
În domeniul literar, Herman Hesse, în mai multe opere ale sale, s-a arătat preocupat de problema identității umane, a locului unde ar trebui să se afla ființa omenească. Cărțile sale se raportează la o întrebare profundă a sufletului și, chiar dacă nu oferă răspunsuri apăsate și bine închegate, reușesc totuși să ne țină ca pe ace, așezând înaintea ochilor noștri o oglindă în care să ne vedem mai bine.
Narcis și Gură-de-Aur (Goldmund) a apărut în anul 1930, în limba germană, încadrându-se în tradiția romanului de idei, inspirat atât de perioada medievală, cât și de filosofii timpului. Hesse a reușit să imprime ideile adânc în narațiunea sa, făcând-o astfel mult mai naturală, iar ideile, nu foarte simplu de observat.
Cartea prezintă povestea a doi oameni cu destine diferite. Pe de o parte e Narcis, un tânăr talentat, cultivat, pasionat de lectură și de lumea spiritului, care intră într-o mănăstire și avansează pe scara ierarhică, ajungând în cele din urmă abate al mănăstirii.
Gură-de-Aur ajunge și el într-o mănăstire, fără a avea însă vreo aplecare cărturărească, uneori apropiindu-se periculos de limita încălcării regulilor stricte ale abației. Viața lui se schimbă însă când, aflat în afara mănăstirii, întâlnește o femeie care îl inițiază în plăcerile cărnii. Hotărăște deci să părăsească mănăstirea și să-și caute norocul unde va vedea cu ochii. Anii trec, iar Gură-de-Aur devine un hoinar prin Germania medievală. Intră în slujba unui sculptor și își folosește talentul său artistic la maximum.
Romanul se încheie cu o întâlnire între cei doi vechi prieteni, fiecare evaluându-și drumul pe care l-a ales în viață.
Este captivant faptul că povestea nu este ancorată în timp. Hesse este suficient de vag încât să nu introducă detalii istorice care să asigure o recunoaștere facilă a epocii. De fapt, dialogul celor doi prieteni denotă o cunoaștere mai degrabă modernă a lumii, decât o perspectivă medievală.
Cele două personaje principale sunt bine creionate. Au vieți interioare puternice, fapt relevat cu ușurință de tumultul gândurilor lor. Cititorii se identifică, poate, mai ușor cu Gură-de-Aur, cu peregrinările și nesiguranța sa, cu îndoielile și teama de a accepta pe deplin responsabilitățile vieții. Narcis, în schimb, e mai sigur pe sine și ne poate servi mai degrabă ca un punct fix de reper, decât ca oglindă în care să ne zărim pe noi înșine.
Romanul Narcis și Gură-de-Aur poate fi privit ca o parabolă, o legendă din care să extragem adevărurile cele mai importante despre faptul că trăim. Suntem în locul în care trebuie? Fiecare trebuie să-și găsească răspunsul potrivit. Răscrucile ce apar în calea lui Gură-de-Aur ar putea să ne reamintească de propriile răscruci din viață. Totuși destinația va diferi la capătul vieții fiecărui cititor.
