Dragoste de viață. „Arctic”

Arctic, intrat de azi în cinematografele din România, stă în întregime pe umerii danezului Mads Mikkelsen. Ai lui și ai naturii dure, necruțătoare, care taie în carne vie.

Mads Mikkelsen a intrat în atenția publicului internațional odată cu lansarea filmului Casino Royale (2006), în care l-a jucat pe villainul Le Chiffre. De atunci, popularitatea lui a crescut atât de mult, încât a fost distribuit și în „universurile” Marvel și Star Wars. Pe iubitorii de seriale i-a îngrozit în rolul Hanibbal Lecter de-a lungul mai multor sezoane. Din păcate, Hollywoodul nu i-a oferit multe roluri pe măsura talentului său, dovedit, de exemplu, în Jagten (aka The Hunt), film care i-a adus Premiul pentru cel mai bun actor la Festivalul de Film de la Cannes în 2012.

De la începutul filmului Artic este limpede că eroul principal, interpretat de Mikkelsen, s-a prăbușit cu avionul în pustietatea polară și luptă clipă de clipă pentru supraviețuire – pescuiește la copcă, se ferește de urșii polari, îndură gerul crunt, care i-a cauzat degerături cumplite, lansează semnale SOS. Nu contează cine este și cum a ajuns în situația asta, ci doar dacă va supraviețui în mijlocul zăpezilor și ghețurilor. Primele minute ale filmului ne familiarizează cu rutina zilnică a bărbatului, făcându-ne să ne întrebăm de cât timp s-o fi aflând acolo și cât ar mai putea supraviețui astfel.

Circumstanțele – nu spun mai mult ca să nu vă stric plăcerea vizionării filmului – unesc destinul eroului cu cel al unei femei rănite, pe care, în ciuda dificultăților cu care se confruntă el însuși și a faptului că ea este aproape moartă, refuză s-o abandoneze, dublându-și astfel eforturile necesare pentru supraviețuire.

Nu există prea multe replici în film. Femeia rănită nu poate vorbi. Adeseori, doar chipul sau privirea eroului principal sugerează ce i-ar putea trece acestuia prin minte, făcând astfel din spectator un participant activ la poveste, punându-l în situația de a-și imagina simțămintele bărbatului de pe ecran, gândurile sale etc.

Natura este principalul personaj feminin al filmului. Îl înconjoară pe erou maiestuoasă, conștientă de forța ei, dar și deplin nepăsătoare. Pentru ea, bărbatul prăbușit cu avionul este un simplu intrus, a cărui soartă îi este indiferentă. Asistăm la o luptă a omului cu natura, în care fiecare dintre cei doi antagoniști luptă cu mâinile goale, cu ceea ce este înzestrat, natura fiind un evident Goliat, căruia omul poate cel mult să-i supraviețuiască, nicidecum să-l înfrângă.

Filmul mi-a reamintit de o nuvelă a lui Jack London, Dragoste de viață, al cărei erou, de asemenea, face față unor provocări cumplite, îndârjindu-se să reziste și să rămână în viață. Găsim în Arctic o lecție importantă despre puterea voinței, dar și un exemplu de umanitate, de loialitate, de curaj și inventivitate. Eroul filmului, spre deosebire de multe dintre personajele aproape robotizate din blockbusterele zilei, este profund uman – se teme, nu știe ce să facă, se răzgândește, dar, cumva-cumva, își găsește drumul spre salvare.

Artic e dovada clară că, dacă ai o poveste bună, poți face un film care merită banii, fie și numai cu unul sau doi actori. Surprinzător, regizorul filmului, brazilianul Joe Penna, este la prima sa încercare a forțelor cu un lungmetraj, anterior regizând doar episoade ale unor seriale și câteva filme de scurtmetraj. Nu e nicio îndoială că lungmetrajul i-a ieșit foarte bine.