Să zicem că Micul prinț este o carte pentru copii.

Personal, aș zice că Micul prinț este o carte care trece drept carte pentru copii. Spun asta pentru că atunci când am citit-o pentru prima dată, în copilărie, m-am simțit depășită de cadru, de personaje, de discuții și am hotărât că e o carte pentru oameni mari. Știam că înțeleg prea puțin din tot ce e de înțeles acolo. Am citit-o pe toată, pentru că m-a provocat.

Mi-a căzut din nou în mâini în adolescență, când am deschis-o din curiozitate și dorind, probabil, să-mi demonstrez că încep să înțeleg lucrurile. Nu am lăsat-o până nu am terminat tot. Pentru că rezonam. E plină de idealuri.

Am recitit-o recent. De data asta de mai multe ori într-o săptămână: m-am îndrăgostit de pilot, de curajul, imaginația și desenele lui, de felul în care iubește zborul, deșertul, viața și pe micul prinț. Am postat în fiecare zi pe facebook câte un pasaj reprezentativ pentru fiecare dintre cele douăzeci și șapte de capitole. Pentru că toată lumea are nevoie de evadare, de poveste, de copilărie, de regăsire.

Se spune că o carte e bună dacă o citești cam din zece în zece ani și de fiecare dată sensul îi este îmbogățit. Până acum corespunde.

Și bineînțeles că am citit-o în franceză. De dragul senzației. Pentru că diferența dintre Micul prinț și Le petit prince este cam aceeași ca cea dintre o negresă bună și o mousse au chocolat.
Nu mă pot hotărî, totuși, asupra prepoziției.

Să zicem că Micul prinț este o carte pentru copii.

Dar această etichetă nu răspunde la întrebarea cea mai pertinentă pe care o poți pune la adresa unei cărți: Despre ce este?

Și de aici, dilema mea.

Să spui că este despre oameni mari, nu e suficient. (Ea este, în aceeași măsură, și despre copii.)

Să spui că este cu oameni mari, tot nu e suficient. (Ea este, în aceeași măsură, și cu copii.)

Și atunci renunț la dilema, falsă și voită, la care autorul mă provoacă. El aduce laolaltă două lumi care, nu-i așa, pentru câți dintre noi mai sunt compatibile? Pentru câți dintre noi mai încape în viață idealul, iubirea, sacrificiul, dorința de a se dărui și de a cunoaște, de a pierde timpul hoinărind după așa ceva... pentru că, hei!, cine mai are timp de așa ceva? Cine, în afară de copii, în inocența lor? (Dacă, mai nou, au timp să mai fie inocenți.)

Suntem fiecare o planetă, înstrăinați de noi, oamenii și de noi, înșine.

Pilotul lui Exupéry se scuza, în carte, de riscul asumat de a deveni moralizator. Ca și în cazul lui, departe de mine intenția aceasta. Vreau doar să subliniez sensibilitatea de care scriitorul dă dovadă intuind boala care avea să marcheze secolul nostru și pe care o numim elegant, astăzi, alienare.
Se spune că un scriitor bun este un vizionar. Și Exupéry corespunde.
Cartea lui e un remediu.

Micul prinț este despre relații. Iată cea mai non discriminatorie descriere care poate recomanda o carte: bărbați, femei, copii, adolescenți, tineri adulți, oameni în toată firea și oameni în vârstă, știm cu toții ce ne lipsește când... lipsește. Calitatea vieții, la mare căutare zilele astea, depinde de un singur lucru: calitatea relațiilor, care să ne readucă sentimentul de acasă.

...

Ce este Micul prinț? este întrebarea mea, a cititorului.

Cartea ascunde, însă, o altă întrebare, mai importantă.

Cine este micul prinț?

Măcar de curiozitate.

Articol scris de: Larisa Marcu