Comunismul nu a dispărut din România, chiar dacă au trecut 30 de ani de la Revoluția din iarna lui ’89. Există încă multe sechele, multe semne de întrebare, multe răni deschise. Anii recenți au oferit mai multe romane atât despre chinul ultimilor ani de dinainte de Revoluție, cât și despre viața de după, aflată încă sub spectrul roșu al dictaturii.

Sindromul Stavroghin, cartea semnată de Alina Pavelescu și apărută la editura Humanitas în colecția „Scriitori români contemporani”, face parte dintre cărțile acestea. E o poveste oarecum stranie, dar bine ancorată în prezent, care ar putea avea un loc și în atenția generațiilor viitoare.

Romanul urmărește povestea lui Septimiu Făcăleanu, gardian într-o închisoare comunistă din orașul fictiv S., care, la pensie, este urmărit de fantasma celebrității pe care o va obține prin scris. Așa că publică un volum de memorii, în care își mărturisește mai multe vini, adevărate sau exagerate, câștigând o anumită notorietate în urbea natală.

Povestea se complică atunci când intră în scenă Eugen, redactorul unei gazete, care și-a câștigat faima de o clipă datorită unui interviu oferit de către Făcăleanu, și Miron, realizator TV, care se folosește, de asemenea, de conștiința încărcată a fostului gardian.

În mijlocul romanului am putea spune că tronează emisiunea Dezvăluiri de pe canapeaua roșie, locul unde totul iese la iveală, prin mărturisiri emoționante ce alunecă spre ridicol. Invitații care se așază pe canapeaua respectivă își mărturisesc toate greșelile, toate substraturile vieții lor private, fiind auziți de sute de oameni atrași de cele mai morbide mărturisiri personale. Emisiunea este un succes. Cetățenii simpli cer să fie lăsați să participe la emisiune chiar și fără a fi plătiți.

Cartea este, totodată, o analiză serioasă a fenomenelor media prezente în cultura românească contemporană (și nu numai), fenomene în care, adeseori, se încalcă limitele decenței și ale adevărului. Punctul culminant al cărții se naște tocmai din goana după rating.

Intriga se învârte în jurul lui Făcăleanu, acordându-se atenție personalității sale. Sfârșiturile de capitol prezintă episoade din copilăria lui, din experiența sa religioasă, încheiată în scepticism, din întâmplări notabile din anii când a fost milițian. Toate acestea sunt bine scrise și conțin o notă de suspans, dozată corespunzător. Făcăleanu ascunde o vină și, inconștient, caută salvarea și eliberarea.

Celelalte personaje primesc doar o mică porțiune a scenei și evoluează ca atare. Bodyguardul lui Făcăleanu, Fane, un fost deținut, care îi devine apropiat, are farmecul banditului curat, care nu uită mediul din care a plecat. Un alt personaj interesant este Adelina, reporteriță pentru Eugen, dar tratată rău de către acesta. Spre final, ea va suferi o transformare radicală și se va rupe de influența negativă a protectorilor ei nocivi.

Se poate spune că Sindromul Stavroghin este o carte cu o atmosferă destul de pesimistă, desfășurând sub privirile noastre o lume a parveniților, a celor care pot să calce pe cadavre și a celor care încearcă să rămână cu orice preț la suprafață. Câteva scene din roman sunt de-a dreptul tulburătoare și ne reamintesc de faptul că trăim într-o lume crudă, care ne apasă de multe ori și ne forțează să ne supunem ei. Întrebarea este dacă spiritele puternice pot rezista sau nu ispitei.