În filmele western, eroii se confruntă de obicei cu personaje negative, dar în The Treasure of the Sierra Madre, sunt nevoiți să lupte cu răul din ei înșiși. Asta face din filmul lui John Huston un western atipic. L-am revăzut după mulți ani (prima dată a fost prin clasa a IV-a) și mi s-a părut la fel de reușit. Dar cu semnificații mai adânci.

Eroii filmului sunt doi coate-goale din Tampico (Mexic), vagabonzi care își duc traiul de pe o zi pe alta, muncind pe unde apucă – atunci când nu cerșesc – și, după cum veți vedea, nu tocmai isteți. Când îl întâlnesc pe moș Howard (jucat de Walter Huston, tatăl regizorului), un experimentat căutător de aur, căruia gura îi turuie verzi și uscate despre aurul care zace ascuns prin munții Mexicului, cei doi – Dobbs (Humphrey Bogart) și Curtin (Tim Holt) – își pun în minte să devină căutători de aur. Ceea ce urmează este o adevărată aventură, cu bandiți mexicani și supraviețuire în condiții dificile, dar mai ales o explorare a sufletului omenesc, a inimii înșelătoare a ființei umane. De unde Dobbs și Curtin se considerau tari la început, capabili să-i facă față prețiosului metal și ispitelor pe care le-ar fi putut atrage asupra lor, aceștia ajung treptat să se suspecteze reciproc de necinste, iar relația dintre ei se deteriorează tot mai rapid.

Howard este pus în film ca personaj de referință, ca bornă morală. Mult mai în vârstă decât ceilalți doi și cu o mai bună cunoaștere a relațiilor interumane și a capcanelor pe care le poate întinde presentimentul bogăției, acesta conchide cu gravitate: „Știu ce le poate face aurul sufletelor omenești.” Prin contrast cu mai tinerii săi parteneri, Howard, care a văzut mai multe la viața lui, este ceva mai degajat, mai puțin suspicios, orientat și spre cei din jurul lui, nu doar spre sine însuși. Cu abilitate, dezamorsează conflictele inerente – asta până în ziua în care o situație neașteptată îl îndepărtează temporar de tovarășii lui.

Lansat în 1948, The Treasure of the Sierra Madre rămâne chiar și astăzi un film de referință, o capodoperă cinematografică despre lăcomie și felul insidios în care aceasta poate transforma oamenii în ființe paranoice, prefăcute, corupte. Una dintre marile ironii ale filmului stă în faptul că eroii principali, adică bravii căutători de aur, nu se deosebesc prea mult de bandiții mexicani care dau târcoale prin regiune, cu gând să prade vreun călător singuratic. Și unii și alții s-ar preta la aceleași fapte imorale pentru un infim câștig.

Dobbs este eroul principal și, totodată, cel pe care aurul îl lovește cel mai puternic. „Conștiință… Ce chestie! Dacă crezi că ai conștiință, o să-ți dea bătăi de cap până la moarte. Dar dacă nu crezi că ai vreuna, ce-ar putea să-ți mai facă? Mi se face silă de toată vorbăria și zarva asta despre tot felul de prostii”, își spune el, încercând să-și liniștească propria conștiință prin negarea ei.

Interpretările actorilor sunt foarte bune, mai ales cele ale lui Bogart (poate cel mai bun rol al său, la rivalitate cu cel din Casablanca) și W. Huston, ba chiar și cea a lui Manuel Dondé în rolul căpeteniei bandiților mexicani.

Există în film o secvență în care Dobbs și Curtin cred că au dat de un filon de aur și se bucură ca niște copii care tocmai au găsit o comoară. Howard îi lămurește rapid că nu e aur adevărat, ci „aurul proștilor”, un minereu care seamănă cu aurul, dar lipsit de valoare. Finalul, cum altfel decât surprinzător, ne arată că, de fapt, chiar și în preajma aurului veritabil oamenii tind să cadă în puternice dezechilibre sufletești, comportându-se ca niște… proști. The Treasure of the Sierra Madre este o poveste cu profunde conotații morale, construită în jurul a trei personaje atinse în măsuri diferite de stigmatul răului. Rămâne de văzut care dintre acestea vor reuși să se elibereze de una dintre cele mai puternice patimi din lume și care nu.

În ianuarie (a.c.) s-au împlinit 70 de ani de la lansarea filmului lui John Huston, un film ale cărui teme sunt mai actuale ca oricând. Aurul, banii vor fi întotdeauna substanța chimică perfectă pentru revelarea adevăratei naturi a omului. Iar cine crede că e tare ar putea fi de fapt veriga cea mai slabă.