Adam și Eva pe o insulă pustie. „La tortue rouge”

La tortue rouge (Țestoasa Roșie, 2016) este unul dintre cele mai frumoase filme de animație ale ultimilor ani și un candidat serios pentru lista celor mai bune filme de animație din toate timpurile… animației. O poveste a unui Robinson Crusoe, asta s-ar putea spune că este La tortue rouge, cel puțin în primele minute ale filmului. În realitate, animația nu este despre un explorator care trebuie să supraviețuiască în condiții vitrege și să înfrunte sălbatici, ci o meditație despre sensul existenței umane, despre ciclul vieții și despre nevoia intrinsecă omului de a avea alături un ajutor potrivit, o persoană cu care să împartă bunele și relele. Personajul principal (al cărui nume nu îl cunoaștem) este un tânăr naufragiat pe o insulă. Imediat ce se trezește, acesta explorează insula, constatând că este pustie, populată doar de mici creaturi necuvântătoare. Bărbatul începe să adune bețe de bambus și încropește o plută cu care se avântă în largul oceanului, spre lumea lui. Nu ajunge însă prea departe. Ceva – nu știe nici el ce și nu știm nici noi – îi spulberă pluta, silindu-l să revină pe insulă. După mai multe încercări de „evadare” eșuate, bărbatul descoperă că o țestoasă roșie era aceea care îl sabota. Țestoasa roșie i se arată într-o zi pe plajă și, ca prin minune, se transformă într-o tânără femeie care îi rămâne alături. Aici, povestea trece din „arealul” realului în acela al fantasticului. „Povestitorul” nu ne dezvăluie dacă țestoasa roșie metamorfozată în femeie este doar o nălucire în mintea bărbatului (lucru ce ar putea fi sugerat de sfârșitul filmului) sau dacă faptul s-a petrecut aievea (și cum). Lucrul acesta rămâne un mister până la final. Cei doi se apropie unul de celălalt, formează un cuplu, iar anii le aduc un băiețel pe care îl cresc în cadrul natural, exotic al insulei. Într-o zi, tatăl îi explică micuțului că, undeva, departe, există și alți oameni asemenea lor. Copilul crește și, devenit adult, pornește pe mare în căutarea propriului destin. La tortue rouge nu este un film de animație pentru copii, nici o producție comercială. De fapt, ar trebui precizat că filmul nici măcar nu are dialoguri. Este un film mut, acompaniat de o coloană sonoră plăcută, purtând semnătura lui Laurent Perez del Mar. Este adevărat că, din când în când, personajele strigă sau râd, însă cam la asta se reduce tot „dialogul” filmului. Poate părea un pic straniu, neatrăgător, însă vă asigur că filmul merită toată atenția. Insula este o proiecție miniaturală a lumii. Ceea ce trăiesc personajele anonime acolo este de fapt viața umană așa cum este ea trăită în orice alt colț al lumii. Mai întâi, oamenii sunt tineri și vor să se avânte în largul mării, spre linia îndepărtată a orizontului. Apoi, întâlnesc o persoană cu care să își împartă zilele, apar copiii, iar dorința de a porni către țărmuri îndepărtate se potolește. Timpul se scurge pe făgașul lui firesc, aducând asupra lor semnele vizibile ale îmbătrânirii. Trecerea timpului și evoluția stării sufletești a personajelor, precum și a relațiilor dintre ele sunt sugerate în La tortue rouge doar la nivel vizual. De Wit îi oferă publicului spectator o poveste frumoasă și simplă. Nu se concentrează asupra dificultăților omului lipsit de orice mijloace materiale în fața naturii, ci asupra misterului vieții, asupra faptului că trăim. Într-un fel, filmul funcționează ca o parabolă care ne reamintește de micile bucurii ale vieții. Cei doi protagoniști principali, asemenea lui Adam și Evei, duc o existență plină de tihnă într-un loc unde nu există distragerile civilizației, iar lucrul acesta le este suficient. Sunt fericiți cu ceea ce au. Pe insula pierdută în mijlocul oceanului, „Robinson” și „țestoasa” lui se au unul pe celălalt și-atât. Filmul (o coproducție franco-belgiano-japoneză, partea japoneză fiind reprezentată de celebrul Studio Ghibli) a fost regizat de olandezul Michael Dudok de Wit, fiind o premieră și pentru el, deoarece până la acest film regizase doar scurtmetraje de animație. La ediția din 2016 a Festivalului de Film de la Cannes, La tortue rouge a obținut Premiul Special al Juriului în secțiunea Un Certain Regard.

autentifică-te pentru a adăuga comentarii