Mulți dintre noi găsim adesea fericirea pe paginile unei cărți. Cu greu putem explica acea bucurie când ne aflăm în mijlocul cuvintelor având senzația că ele ne recunosc, ne ascultă și că, la rândul lor, și ele se bucură de faptul că ne întâlnesc.
Dar te-ai întrebat vreodată ce-i determină pe oameni să scrie? De unde vine această dragoste pentru cuvinte și de ce simt ei nevoia de a înfățișa astfel lumea exterioară filtrată prin propriile simțuri? Ce anume dă cuvintelor puterea de a transforma vieți și de a schimba gânduri?
Poate este vorba despre sentimentul pe care-l ai atunci când te afli în fața unei foi albe de hârtie, acel moment în care deții controlul absolut, acel moment în care vrei să ocolești cumva realitatea, dar în același timp vrei să-i descoperi toate tainele. Întrebați care este motivul pentru care aceștia scriu, autorii au dat răspunsuri care ne-ar putea surprinde.
Pentru unii, a scrie reprezintă o modalitate de eliberare. Lordul Byron spunea că dacă nu scrie pentru a-şi elibera mintea, înnebuneşte. Gloria E. Anzaldúa, întrebată la rândul său care este motivul pentru care scrie, a răspuns: „Pentru că lumea pe care o creez în scrierile mele compensează cu ceea ce realitatea îmi oferă. Scriu pentru a mă convinge că sunt valoroasă și că am ceva ce pot transmite oamenilor.”
Alții scriu pentru a se descoperi pe ei înșiși: „Scriu pentru că nu știu ce gândesc până nu-mi citesc gândurile” (Flannery O’Connor). Gabriel Liiceanu spunea și el ceva asemănător: „Scrisul este un mod de a te concentra asupra a ceea ce nu știai că știi”, iar Gustave Flaubert spunea că „Arta de a scrie e arta de a descoperi ceea ce crezi. Nu mă încântă ce scriu. Sunt ca un violonist cu ureche muzicală bună, dar care nu poate reproduce întocmai sunetele pe care le aude în suflet.”
Căutarea unor răspunsuri la întrebările profunde ale vieții este, de asemenea, unul dintre motive: „Scrisul mă face să îndur mai ușor suferința. Este modul prin care îmi reafirm propria existență” (Gao Xingjian ). Junot Diaz afirma că scrisul „este o cale prin care pun întrebări și încerc să găsesc răspunsuri cu privire la ce înseamnă să fii om”.
Este fascinant și uimitor faptul că autorii nu scriu datorită unei mari pasiuni. Unii nu scriu nici din plăcere. Scriu pur și simplu pentru că acesta este singurul lucru care-i ține în viață. Poate că, în cele din urmă, putem afirma și noi împreună cu Don DeLillo că „oamenii scriu doar pentru a se salva pe ei înșiși, ca indivizi” sau „pentru a salva civilizația de la autodistrugere.” (Albert Camus).
Articol de Luana Bărbuceanu
