A citi este atât de natural unor anumite categorii de oameni, încât singurul lucru de care se tem este că biblioteca din cartier va rămâne în scurt timp fără cărți de citit sau că editurile se vor dovedi incapabile să tipărească noi opere pentru astfel de cititori. Criteriile de citit uneori devin doar o idee, un concept propus de unii oameni care par să nu înțeleagă cu adevărat „magia” cărților.

În lumea noastră care este de cele mai multe ori înscrisă sub semnul listelor, al topurilor și al cărților care trebuie neapărat citite, ni se pare o adevărată eliberare lectura neîngrădită. De ce trebuie neapărat să bifezi pe o listă „prefabricată” marile nume și să te comporți precum un snob privind cu dispreț unele nume literare ce câștigă popularitate? Și pe lângă aceasta, nu putem să ignorăm declinul vizibil al cititorilor de orice fel. România ocupă un loc codaș în clasamentele europene ale lecturii, așa că, atunci când vezi o persoană citind, pare o adevărată sărbătoare a spiritului. Lăsați cărțile să vină la tineri!

Cu toate acestea, există un anumit pericol legat de lectura anumitor cărți. Nu trebuie să desconsiderăm puterea pe care o carte o poate avea asupra unui om.

În primul rând, atunci când cineva apreciază o carte, cu siguranță că va începe să împrumute din gândurile, viziunea și poate chiar limbajul autorului. Cu cât va citi mai multe cărți ale aceluiași autor, cu atât își va turna o nouă temelie a gândurilor. Abilitatea de a prezenta o anumită realitate este tocmai ceea ce face un autor să fie citit și apreciat. Extrema poate fi o totală devoțiune față de aceste idei și un refuz de a consulta un alt unghi. (De exemplu, e posibil ca o persoană care are anumite concepții despre un lucru, nu va consulta o carte sau un manual de specialitate care prezintă viziuni diferite.) În momentul în care e nevoie să fie corectată acea persoană, va răspunde apărând un anumit punct de vedere preferat.

Până la un punct, acest lucru e normal. Însă această abordare va duce la o anumită cantonare într-un anumit colț al literaturii și o sărăcire a orizontului de lectură. Citind cărți dintr-un anumit gen, trecând prin situații care la un punct vor deveni similare, ajungi să te autolimitezi și să privești lumea printr-un filtru care poate că nu este prezent și care va produce un handicap în viața reală.

În încheiere, se pot aminti două exemple din literatura universală care vorbesc tocmai despre asemenea tendințe și felul în care le-au afectat viața. Prima este doamna  Thenardier din romanul lui Victor Hugo, Mizerabilii. Cu o anumită notă de sarcasm, autorul remarcă această pasiune a ei și vorbește despre felul în care și-a format o anumită concepție despre relații și dragoste, conducând-o până la urmă la deziluzie.

Cel mai celebru exemplu este însă Don Quijote, care pleacă în faimosul său periplu tocmai datorită lecturii romanelor cavalerești care i-au format o impresie total eronată despre lumea în care trăia. În volumul Partea nevăzută decide totul, Horia Roman Patapievici nota într-un eseu o anumită dualitate între personajul lui Cervantes și Ignațiu de Loyola, creatorul ordinului iezuit și împătimit cititor de romane la rândul său. Diferența dintre cei doi este că unul dintre ei s-a lăsat purtat de valurile lecturii într-o direcție greșită, în vreme ce altul a construit pe baza cărămizilor descoperite în cărți ceva pozitiv.

În cele din urmă, două lucruri contează. Omul și dorința sa de a trece dincolo de frontiere autoimpuse și de a-și lărgi orizontul pe cât posibil, ajungând să ocolească sau să reducă lectura unor romane de calitate îndoielnică. Al doilea lucru este atitudinea de echilibru ce dă șansa nașterii unui cititor cu adevărat capabil să dezvolte un spirit critic și totuși dornic să se lase inspirat de cărțile care merită cu adevărat atenția unui bibliofil de profesie.