Bunele maniere moderne. Made in Tang

Citind cartea lui David Tang despre bune maniere, cititorul își va spune în sinea lui că autorul nu este întotdeauna manierat în exprimare și în abordarea subiectelor. Sir David Tang a scris sincer, piperat, chiar brutal, dar și cu o doză de umor de calitate, lăsându-ne un (fel de) ghid care, fără a fi manual sistematic, ne oferă o direcție de abordare a subiectului.

Cartea Bunele maniere moderne. Stil, maniere, conversație, grație și bun-simț (în ediția originală, Rules for Modern Life), publicată recent de Baroque Books & Arts, este de fapt o culegere sau o antologie de articole pe care autorul le-a publicat de-a lungul anilor în Financial Times, unde a avut o rubrică permanentă dedicată bunelor maniere, etichetei, designului, vestimentației și, în general, oricărui subiect care ține de grația și eleganța interacțiunilor din familie, grupuri restrânse și societate.

Cartea este organizată pe capitole, însă capitolele sunt alcătuite de fapt din selecții de răspunsuri oferite de Tang la întrebările primite din partea cititorilor. Cred că pentru aceia dintre voi care ar dori să aibă o imagine mai clară asupra conținutului cărții ar fi de folos să notez în continuare titlurile (adică temele) capitolelor: „Tehnologie”; „Decorațiuni și amenajări interioare”; „Sfaturi vestimentare”; „Călătorind la nivel înalt”; „Relații”; „Oaspeți acasă”; „Dinner Parties”; „Etichetă” și „Business”.

Am citit cartea și trebuie să admit că nu mă consider inclus în toate subiectele prezentate, faptul având o explicație simplă. Sir David Tang a trăit în ceea ce oamenii simpli ar numi „lumea bună” sau clasele înalte ale societății britanice. Prin urmare, dacă ești doar un cititor care locuiește într-un mic apartament de bloc, într-o zonă cenușie a unui oraș românesc, și un utilizator pasionat al mijloacelor de transport public în comun, cred că vei avea același simțământ, și anume că nu te regăsești în toate sugestiile autorului. Citind, m-am oprit uneori pentru a-mi spune în gând: „Fițe!” sau „Fleacuri!” Cu toate acestea, cartea este instructivă și ar merita citită chiar și numai pentru a avea o perspectivă mai clară asupra subiectului. Plus că îi oferă oricărui cititor ocazia de a descoperi o altă lume, bună, chiar dacă nu cea mai bună.

Un lucru cu care am rezonat total a fost perspectiva autorului asupra modului în care noile tehnologii și gadgeturile au ajuns să ne modeleze viața și comunicarea interpersonală. Tang deplânge faptul că, până și la restaurant sau în ocaziile de socializare offline, oamenii stau cufundați cu nasul în telefoanele „deștepte”, rupți de realitatea din jurul lor: „nu mai suntem astăzi capabili să stăm la masă fără deranjuri cibernetice” (p. 15). Oamenii, observă el, s-au transformat „într-un fel de zombi convinși că nu pot trăi dacă nu-și consultă device-urile…” (p. 16). Iar următoarea afirmație este cu adevărat șocantă, deoarece o știm adevărată: „Cuplurile stau la masă, fără să-și arunce o privire, adâncit fiecare în propria lume de lumini” (p. 30). Din păcate, nici măcar acest Sir autor nu are o soluție pentru criza „modernă” a comunicării.

Lucrurile sunt cu adevărat tragice, dacă stăm să ne gândim că intruziunea device-urilor se produce chiar și acolo unde este total inacceptabil; la spectacole, de exemplu. Altfel spus, tehnologia ne-a făcut viața mai ușoară în multe privințe, dar ne-a făcut și robi ai unui comportament antisocial. „Soluția” lui Tang de a folosi pe furiș aparate pentru bruierea semnalului telefoanelor mobile mi se pare extrem de amuzantă, dar și expresia situației dramatice în care am ajuns cei mai mulți dintre noi ca ființe sociale.

Scriitura lui Tang este adeseori ironică, dar lucrul acesta îi vine bine și este justificat adeseori de întrebările primite, pe care autorul nu ezită, acolo unde este cazul, să le catalogheze drept stupide, oferind răspunsuri pe măsură. Așa se face că își începe răspunsul oferit unui cititor cu următoarele cuvinte: „Probabil că sunteți nemaipomenit de alintat” (p. 158). Iar altuia îi răspunde laconic: „Da.” Și dacă tot am ajuns aici, aș sublinia că structura și linia cărții sunt determinate în primul rând de întrebările diverselor persoane care i-au scris autorului pentru a-i cerea opinii ori sugestii.

Autorul consideră că bunele maniere nu trebuie să devină o rutină plictisitoare, lipsită de sens și simț practic. Concepția sa despre maniere (fie ele și moderne) este, în general, echilibrată. Îi place ca deciziile luate în privința designului de interior, a hainelor de purtat sau a organizării unui eveniment să aibă o bază logică și să fie practice. De exemplu, la un dineu cu mulți invitați, Tang îi recomandă gazdei să fie servită prima cu mâncare și să înceapă să mănânce imediat pentru a le oferi oaspeților un exemplu. Nimeni n-ar trebui să aștepte ca toată lumea să fie servită și abia apoi să înceapă să mănânce, susține autorul, justificarea lui fiind una practică: se răcește mâncarea și nu mai este la fel de gustoasă.

Umorul – englezesc, pe alocuri – este unul dintre atuurile lui David Tang. În loc de a-l lăuda, prefer să vă ofer câteva mostre.

Doamnele care se îmbracă exagerat, se fardează exagerat sau poartă tocuri exagerate ar trebui arestate (p. 86).

La un dineu, m-am văzut forțat să le spun doamnelor care se aflau în stânga și în dreapta mea că stilul lor de conversație este „absolut rezistibil” (p. 171).

Servirea cu prioritate a doamnelor miroase a husă pentru scaune (p. 190). (Aceasta este notată în contextul servirii oaspeților la masă.)

Volumul ne pune la dispoziție și informații pe care le putem considera simple curiozități. De exemplu, dintr-un răspuns al lui Tang am aflat că unele hoteluri au senzori în frigiderele din camere, astfel că atunci când clienții consumă, să zicem, o sticlă de apă, administrația hotelului este informată deja de achiziția făcută. Și tot din carte am aflat că poligamia a fost interzisă în Hong Kong abia în 1971. Totuși acestea nu sunt decât „înfloriturile” de pe margini, care doar sporesc nivelul de atractivitate al textului.

Autorul, Sir David Tang, a fost profesor de filosofie la Peking University, dar și om de afaceri, fondator al China Tang și prieten al regretatei Prințese Diana. A încetat din viață în august 2017. Apetitul său pentru umor  poate fi ilustrat printr-un răspuns acordat unui intervievator în urmă cu un deceniu. Întrebat fiind cum a ajuns să cunoască atât de multe personalități ale lumii, Tang a răspuns: „Vrei să spui: Cum m-au cunoscut ele pe mine?”.

Cartea Bunele maniere moderne. Stil, maniere, conversație, grație și bun-simț a fost tradusă din limba engleză de Mihai Moroiu și a fost publicată de editura mai sus amintită în Colecția „Savoir-vivre”. Ca de obicei, Baroque Books & Arts au pus la dispoziția noastră un volum cu stil, asta incluzând hârtia de interior, ilustrația și cartonul copertei, fonturile alese, marginile aerisite etc.

Volumul este perfect pentru cei care vor să citească în tren, în metrou, pe plajă sau oriunde și oricând există riscul de a fi întrerupți din lectură. Fiecare întrebare și răspuns ocupă un spațiu de la câteva rânduri la cel mult o pagină și jumătate sau două, iar temele nu depind una de alta, chiar și în cele câteva cazuri în care este evident că o întrebare din partea unei persoane are tangență cu răspunsul lui Tang la o întrebare anterioară.

 

autentifică-te pentru a adăuga comentarii