Cărți uzate și valoroase, rafturi de lemn și prăfuite, un univers diferit și imens: cum definești o bibliotecă? O sală de lectură, un loc de refugiu, o încăpere cu mai mulți pereți: ce reprezintă pentru tine un asemenea spațiu? Bibliotecă publică sau privată, e un loc la care te gândești atunci când vrei să-ți petreci timpul pentru studiu, muncă sau relaxare.
Scriitorul american Elwyn Brooks White spunea că biblioteca „este un loc bun unde te poți duce atunci când te simți nefericit, pentru că acolo, într-o carte, poți găsi încurajare și alinare.” (1) Stâlp de rezistență pentru cultură, învățământ sau tradiție, biblioteca este un loc reprezentativ și pentru trecut și pentru prezent. Apoi, cartea este un pansament bun pentru sufletul fericit sau dezamăgit. Am putea chiar să spunem că biblioteca este un geamantan neîncăpător de cunoștințe.
Datorită informațiilor lăsate de cărturari, poți să afli: cum a apărut o bibliotecă, ce a ajuns în timp, cum te poate ajuta, ce va rămâne din ea pe viitor etc. Știai că termenul de „bibliotecă” provine din limba greacă (biblion – carte, theke – dulap)? Sau că în urmă cu aproape 5000 de ani, la Teba, pe frontispiciul marii biblioteci, era scris: „Cartea, leac pentru suflet!” ? (2) Nu-i de mirare că biblioteca a avut un rol important în viața oamenilor. Și încă îl mai are, fie că vorbim de biblioteci online, publice sau individuale.
Prima bibibliotecă publică a apărut în secolul al VI-lea Î.Hr, conducătorul atenian Pisistrate fiind organizatorul unui spațiu ce le-a permis celor interesați de scrierile literare și științifice să se documenteze. „Bibliotecile mînăstirești” au fost colacul de salvare al multor manuscrise vechi, datorită faptului că atacurile popoarelor migratoare destrămau Imperiul Roman și în timpul lor multe biblioteci erau distruse.
Cea mai cunoscută a fost Biblioteca din Caesarea (Iudeea), creată de Sf. Pamfil în secolul al IV-lea și distrusă de arabi în anul 637. Primele biblioteci de pe teritoriul României au fost înființate la Sibiu (1300). Cea mai veche din țară este Biblioteca Academiei Române, fondată în anul 1867 sub denumirea: Biblioteca Academiei Republicii Socialiste România.
Te-aș surprinde dacă ți-aș spune că, pentru a nu fi furate, cărțile lăsate pe pupitre erau ferecate cu lanțuri și denumite libri catenati? Astfel de „cărți cu lanțuri” se mai găsesc în prezent la Biblioteca Catedralei d’Hereford (Țara Galilor, Anglia), Biblioteca Malatestiană (Cesena, Italia) etc. Mai târziu a fost inventată „biblioteca mobilă”, pentru ca manuscrisele să ajungă și în zonele izolate. Spre exemplu, Italia a avut trăsuri speciale (bibliotechine), ulterior înlocuite de automobile (bibliobuze). În Franța, primul bibliobuz a apărut la Grenoble, în anul 1956, cu un spațiu pentru 2000 de volume. (3)
Fie că vorbim de suluri de pergamente, manuscrise îngălbenite sau volume de cărți apărute în timp, toate acestea sunt dovezi ale vieții, ale căutărilor și frământărilor oamenilor, care se regăsesc în orice bibliotecă. Cărțile sunt și vor rămâne, indiferent de cum ar progresa lucrurile, resurse importante pentru cultură și omenire.
Așa cum a remarcat și bibliograful român Nerva Hodoș: „Nu există om cult, în adevăratul înţeles al cuvântului, care să nu-şi dea seama de însemnătatea pe care o au bibliotecile publice, nu numai pentru progresul ştiinţific în genere, ci şi pentru educaţiunea morală şi intelectuală a unui popor. Şi prin biblioteci publice nu trebuie a se înţelege numai bibliotecile savante, adică acelea care sunt alipite pe lângă universităţi sau pe lângă societăţile ştiinţifice, ci toate bibliotecile, începând cu cele pomenite şi până la modestele cabinete de lectură şi depozite de cărţi.” (4)
Surse: (2) Ilie Stanciu, Călătorie în lumea cărții, Editura Didactică și Pedagogică, București 1970, p. 152 (3) Ilie Stanciu, Călătorie în lumea cărții, pp. 153-239
Articol de Denisa Oprea
