Ce s-ar putea spune oare despre Dan C. Mihăilescu fără să fie un clișeu? El este una dintre acele personalități culturale românești care au reușit să își asigure un loc în, să zicem, panteonul spiritual național, chiar dacă nu are, în spațiul public, aceeași recunoaștere sau, mai bine spus, popularitate ca alți scriitori. Și totuși, este o persoană suficient de mediatizată, încât să fie recunoscut cu ușurință, măcar și numai ca Omul care aduce cartea sau cel care ne recomanda pe vremuri Cartea de la ora 5.
Pentru cei care nu au avut ocazia să privească dincolo de etichetele acestea, Plăceri vinovate și datorii împlinite (Humanitas, 2018) este cartea ideală, cartea în care scriitorul Dan C. Mihăilescu se „deconspiră”, se face vulnerabil și ne prezintă povestea vieții sale, la fel de fascinantă ca un roman, însă unul mult dincolo de clișee. Este o carte cu momente în care ne putem identifica lesne cu autorul, care ne determină pe alocuri să îl compătimim sau să-l invidiem, în măsura ritmului impus de linia destinului său.
În esență, Plăceri vinovate… este o antologie care adună între copertele sale douăsprezece texte publicate anterior în diverse alte cărți, apărute tot la editura Humanitas. Dacă aveți prin bibliotecă volumele Cărțile care ne-au făcut oameni și Cartea simțurilor, ar fi bine să luați aminte înainte a decide să cumpărați cartea aceasta.
Pentru cei care nu intră în categoria cunoscătorilor, Plăceri vinovate... oferă prilejul unui festin. Nu spun asta doar pentru că un capitol este dedicat reveriilor culinare ale autorului, căci nu doar pâinea îl hrănește pe om. Mintea, la rândul ei, are nevoie de proteine, iar cartea aceasta este modul ideal de a le obține.
Ca și viața în sine, textele din volum sunt inegale, familiarizându-ne cu diverse dimensiuni ale persoanei lui Dan C. Mihăilescu, de la pasiuni culinare, după cum spuneam, la pasiuni amoroase, sau dragoste pentru cărți, sau animale de companie. Pe lângă autorul însuși ne trece prin fața ochilor și lumea în care a trăit, un București legendar, pe care locuitorii săi de azi cu greu l-ar putea ghici prin cartierele de blocuri din sudul capitalei.
Ceea ce captivează la cartea aceasta este, în primul rând, stilul. Cei care nu-l cunosc pe Dan C. Mihăilescu pot avea certitudinea că pasiunea sa pentru cărți emană din fiecare rând scris. În acest festin al cuvintelor, s-ar putea să vă simțiți copleșiți de bogăția termenilor folosiți, dar nu e cazul să dispere cineva. Paginile care conțin veritabile dezlănțuiri lingvistice pot fi privite ca focuri de artificii ale minții și, totodată, ca surse pentru lărgirea vocabularului cunoscut.
Incredibil de sincer, modest pe alocuri, jovial și histrionic, Dan C. Mihăilescu este un izvor de cunoaștere, o figură ce poate fi privită oricând ca mentor, deși poate că el însuși nu consideră lucrul acesta ca parte din fișa postului.
Prin ceea ce a realizat de-a lungul timpului, Dan C. Mihăilescu a reușit să aducă o fărâmă de cultură într-o țară care se luptă cu incultura și analfabetismul. Prin intermediul eforturilor sale putem inspira, chiar și numai pentru o clipă, aerul tare al culturii înalte. Și s-ar putea să ne molipsim de unele plăceri ale unei vieți trăite din plin, fără termen de expirare.
