Tehnica citirii rapide

Te-ai gândit vreodată cum ar fi să poți citi volume întregi într-un timp scurt? Te-ai întrebat oare dacă acest lucru este într-adevăr posibil? Ei bine, o persoană normală citește între 150 și 300 de cuvinte pe minut. Însă, cu ajutorul câtorva trucuri, se poate dubla viteza de citire și de extragere a informațiilor dintr-un text.

Tehnica citirii rapide se bazează pe un principiu extrem de simplu: scurtarea traseului pe care îl parcurge în mod normal impulsul nervos în timpul citirii. Dacă vei citi câteva paragrafe ţinând o mână pe gât, vei constata că, deşi citim în gând, laringele vibrează în timpul lecturii. Impulsul nervos trece în drumul lui de la ochi spre creier, în mod uimitor, şi prin laringe. Prin tehnicile de citire rapidă, impulsul nervos ajunge de la ochi direct la creier şi este suprimată acea „voce interioară” care însoţeşte cititul în gând şi care de multe ori este aproape insesizabilă.

1. Metoda Profesorului Radu Budei

Există câteva metode pentru a reduce sau chiar elimina această vocalizare mentală. Una dintre metode îi aparține lui Radu Budei,  profesor în cadrul Universității Tehnice „Gheorghe Asachi" din Iași. El a pornit de la un fapt evident: cu cât citim mai repede, cu atât cuvintele sunt expuse mai puţin privirii.

Pornind de la acest lucru a inventat un exercițiu foarte util: cuvinte sau grupuri de cuvinte sunt acoperite şi apoi descoperite cu o viteză de o fracţiune de secundă, timp în care ochiul se obişnuieşte să le citească. Astfel, nu ne mărim doar viteza de citire, ci şi memoria şi capacitatea de a vedea cu privirea laterală. De asemenea, profesorul Budei propune un stil de viață și o alimentație sănătoasă combinate cu sport – elemente ce duc la mărirea capacităţii de concentrare.

2. Metoda scriitorului Vlad Ciocan

O altă metodă mai practică ne-o propune Vlad Ciocan, scriitor contemporan. Aceasta constă în exerciţiul de a citi în mod normal o frază apoi de a încerca, închizând ochii, să vizualizăm direct substantivele (imaginile ce le reprezintă), verbele (vizualizarea acţiunii) etc. De asemenea, el ne îndeamnă ca atunci când citim să nu privim cuvintele, ci spațiile dintre ele.

După practicarea acestor exerciții zilnic, când citeşti o carte, nu mai ai nevoie să vezi două sau trei cuvinte, ci ajungi să vezi câte un rând întreg. Însă, o condiţie pentru practicarea eficientă a acestor metode de citire strict vizuală, fără vocalizare mentală, cere intrarea într-o așa-numită „transă”.

Ți s-a întâmplat vreodată să fii atât de prins într-o activitate încât să uiți pur și simplu de noțiunea timpului? Să uiți de tot ceea ce te înconjoară și să-ți îndrepți toată energia înspre un anumit scop? Transa este o experiență prin care trece aproape toată lumea din când în când, mai ales când acționează la cote maxime, încercând să-și depășească limitele. Mai pe scurt, înseamnă concentrarea maximă, intenționată a atenției asupra acțiunii pe care o ai de îndeplinit.

Sper ca toate aceste metode să-ți fie de folos și să-ți îmbunătățească tehnica de citire, pentru a te bucura cât mai mult de lectură!

 

Surse bibliografice: 1) Daniel, Goleman, Inteligența emoțională, Curtea Veche, București, 2008, pp. 130-132. 2) octogonul.ro 3) starceanub.wordpress.com

 

Articol de Luana Bărbuceanu

 

autentifică-te pentru a adăuga comentarii