Muzică, animație, relaxare. „Mary Poppins Returns”

Mary Poppins Returns se înscrie în proiectul celor de la Disney de a remake-ui unele dintre filmele lor clasice, care au fost îndrăgite de multe generații de spectatori. Noul Dumbo rulează încă în cinematografe, iar în cursul acestui an vor fi lansate noile filme The Lion King și Alladin. Deși criticii sunt nemiloși, filmele acestea bagă destui bani în conturile Disney încât factorii de decizie ai studiourilor să nu se mai sinchisească de cronicile negative.

Regizat de Rob Marshall și având-o pe Emily Blunt în rolul principal, Mary Poppins Returns (Mary Poppins se întoarce) a fost lansat pe ecrane la sfârșitul lui 2018. Filmul e un fel de poveste nouă în haine second hand, adică povestea e alta, însă calchiată strident pe clasicul Mary Poppins din 1964, cel cu Julie Andrews.

Noul film Mary Poppins ne întoarce oarecum în aceeași epocă din primul film, adulții de acum fiind copiii de atunci, Michael și Jane Banks (Ben Whishaw și Emily Mortimer). După 25 de ani, îl regăsim pe Michael ca văduv. Acum are trei copii – Anabel, John și Georgie – și se confruntă cu grave probleme financiare, riscând să piardă casa în care el însuși a copilărit. Viața familiei este dată peste cap și, evident, cine ar putea da o mână de ajutor, dacă nu chiar Mary Poppins, fosta dădacă a copiilor Banks?

Emily Blunt și-a asumat o sarcină grea, știut fiind că multe generații de fani ai lui Andrews o vor compara cu predecesoarea ei. Nici nu s-ar putea altfel, mai ales în rândul celor care au vizionat de nenumărate ori filmul din 1964. Totuși, pentru mulți dintre copiii și tinerii de azi, această Mary Poppins ar putea fi un personaj nou. Dădaca jucată de Blunt pare mai sobră. Unii spun că ar fi astfel mai apropiată de personajul original creat de scriitoarea P.L. Travers, spre deosebire de Andrews, care crease o dădacă exuberantă.

Filmul lui Marshall pare un fel de reuniune de clasă, pe lângă Michael și Jane fiind readus în poveste și amiralul Boom, cel care trage cu tunul la ore fixe, provocând cutremur în împrejurimile casei sale. Iar dacă unele personaje nu mai revin, locul le este ocupat de personaje similare. Michael Banks este acum o copie a tatălui său – adultul care, copleșit de griji și de responsabilități, a uitat să fie o prezență agreabilă în familie. Iar lampagiul Jack (Lin-Manuel Miranda) este un fel de coșarul Bert din filmul inițial. Poate că aici e călcâiul lui Ahile al filmului. E mult prea îndatorat filmului original, ca și cum lui Mary i-ar fi fost teamă să zboare mai sus decât data trecută, așa că a rămas să mai dea o raită prin împrejurimi.

Probabil că marele plus adus de noua versiune a poveștii lui Mary Poppins e reîntâlnirea cu animația în stilul clasic al Disney, stil pe care, în ultimii anii, studiourile l-au abandonat în favoarea animației computerizate. E agreabilă și scurta apariție a lui Dyck Van Dyke – Bert în varianta din 1964 – în rolul bătrânului bancher Dawes, Jr., gata să mai execute câțiva pași de dans.

Mary Poppins Returns, fără a fi o capodoperă și, aș adăuga aici, probabil că va trece mult și bine până când studiourile Disney vor mai produce vreuna, reușește să fie distractiv, amuzant, educativ, muzical, relaxant, eventual și o sursă de nostalgie. Dacă e și supercalifragilisticexpialidocious, rămâne să decidă fiecare spectator în parte.