Beck Weathers este un texan bogat. Doug Hanson este un poştaş din Washington. Yasuko Namba este o japoneză care doreşte să devină a doua femeie din ţara ei care a atins cele mai înalte şapte vârfuri de pe cele şapte continente. Tustrei au acelaşi vis: să cucerească Everestul.
Rob Hall şi Scott Fischer sunt doi alpinişti profesionişti care, contra unor sume considerabile (65 000 de dolari — se laudă c-ar fi plătit Beck, într-un moment de cumpănă), sunt gata să-i asiste pe cei doritori să ajungă pe „acoperişul lumii”.
Everest a atras atenţia publicului prin prezenţa mai multor nume cunoscute pe afiş: Jason Clarke (Rob Hall), Josh Brolin (Beck Weathers), Jake Gyllenhaal (Scott Fischer), Sam Worthington (Guy Cotter). Şi alţii. În ciuda potenţialului oferit de subiect, Everest rămâne totuşi un film rece, care se limitează la simpla redare a poveştii tragice a unui grup de alpinişti care şi-au pierdut viaţa, în mai 1996, în lupta cu cel mai înalt vârf din lume.
Filmul se bazează, în parte, pe cărţile a doi dintre supravieţuitorii teribilei expediţii (Left for Dead: My Journey Home from Everest, de Beck Weathers şi Into Thin Air, de Jon Krakauer).
Vedem pregătirile pentru expediţie, înţelegem care sunt riscurile unei ascensiuni pe Everest, îngheţăm un pic în scaune din cauza furtunii teribile de pe ecran, dar ne rămân fără răspuns prea multe întrebări importante. Ca de exemplu, „ce-i mâna pe ei în luptă”? De ce şi-au riscat viaţa cei câţiva temerari? A meritat sacrificiul lor? Merită să îţi joci viaţa la ruleta ambiţiei de a face parte din clubul restrâns al celor care învins Everestul?
Filmul include o secvenţă în care jurnalistul Jon Krakauer îi provoacă pe ceilalţi cu întrebarea: „De ce o faci? De ce vrei să urci Everestul?”, dar răspunsurile lor sunt oarecum neconvingătoare. „Pentru că e acolo!” spune cineva, citând faimoasa replică a alpinistului George Mallory (al cărui trup a fost găsit pe Everest după 75 de ani de la dispariţia sa).Orice poveste de genul acesta are nevoie însă de o motivaţie mai adâncă, de emoţii mai ample, de o ţintă mai înaltă. Din păcate, singura ţintă înaltă din film este chiar Everestul. Motivul pentru care o mână de oameni se chinuie să atingă cel mai înalt vârf al lumii rămâne însă abscons. Sau să fi fost doar orgoliul de a ajunge acolo sus, pe piatra aceea învelită în gheţuri şi mută?
Jake Gyllenhaal joacă mai mult în posterul filmului decât în film. Sam Worthington are partitura „îngrijoratului” care se bate cu palma peste frunte că „O, boy! Vine furtuna”, dar nu prea are ce face. Keira Knightley plânge din când în când. Ca să nu mai vorbim de disproporţia dintre Rob Hall — organizat, sobru, cu replici de genul „corpul uman pur şi simplu nu e făcut să reziste la altitudinea unui avion de croazieră” şi Scott Fischer — uşor distrat, ca şi când ascensiunea pe Everest ar fi pentru el o ieşire la picnic, cu băieţii.
Everest ar fi putut fi mai mult decât relatarea fadă a unei poveşti based on real facts, în care actorii s-au înghesuit să prindă şi ei dreptul la o replică. Dacă ai văzut trailerul şi dacă ai auzit dinainte că filmul este despre „tragica expediţie din 1996”, restul ţi-l poţi imagina de unul singur. „Muntele are întotdeauna ultimul cuvânt”, spune unul dintre alpinişti. Ei bine, nu acelaşi lucru se poate spune şi despre film. Adică au urcat unii pe munte şi n-au mai coborât. Aşa, şi? Că şi nea Nicu n-a mai ajuns acasă; a făcut infarct în parc. Şi povestea?
