Istoria la microscop. De la Dacia antică la Marea Unire

Din rândul istoricilor români, cu siguranță că numele Lucian Boia stârnește cele mai virulente reacții, acestea variind de la aprobări ale opiniilor lansate în numeroasele cărți publicate la dezaprobările celor care ar dori ca istoricul să-și țină gura închisă, cei din urmă fiind de părere că, de fiecare dată când vorbește, o face în detrimentul României. Trebuie să recunoaștem că nu puțini oameni ar visa la o asemenea influență hotărâtoare asupra destinului unei țări.

În ciuda opoziției, domnul profesor Boia nu își anunță încă retragerea, ci continuă să scrie și să publice. Dovadă cel mai recent eseu al său, lansat în prag de Centenar. Apărut la Editura Humanitas sub titlul De la Dacia antică la Marea Unire. De la Marea Unire la România de azi, eseul oferă gânduri, concluzii și dileme despre trecutul nostru.

Remarcăm de la început scurtimea cărții, puțin peste suta de pagini, și formatul potrivit unui eseu istoric. Desigur, spațiul restrâns face ca temele abordate să nu fie explorate în detaliu, fără a lipsi însă profunzimea analizei. De altfel, cei care au citit și alte cărți ale domnului Boia vor recunoaște forma abordării.

Dar cum arată „România lui Boia”? Oare imaginea pe care i-o creionează el diferă de adevărul istoric propus de alți profesioniști din domeniu? Este imaginea aceasta deformată de anumite agende sau de o sinceritate exagerată? Sau e pătrunsă de un realism care ne determină uneori să ascundem petele negre ale trecutului? Găsirea unui răspuns echilibrat are o singură soluție: cititul intensiv, de preferat cât mai divers. Doar așa poate fi înțeleasă istoria cu adevărat. Doar așa pot fi recunoscute trăsăturile trecutului istoric.

Revenind însă la scurtul volum al lui Lucian Boia... Ce ne oferă? Trecerea în revistă a unui trecut încadrat adeseori în liniile unui discurs simplist, în ton triumfător. Chiar dacă am vrea să știm mai multe despre cine au fost dacii sau despre ce s-a întâmplat după retragerea aureliană, rămânând strict la sursele directe și credibile, ne trezim ridicând din umeri. Nu-i de mirare că există un risc major, acela de a cădea în capcana unor teorii fantasmagorice, menite să ne diminueze complexele de inferioritate.

Trebuie să învățăm să ne privim istoria nu izolat, ci în marele circuit european, să recunoaștem ajutorul dat la momentul oportun de alte națiuni sau de evenimente neașteptate. Lucian Boia spune că românii au avut noroc, fapt ce poate fi interpretat și ca prezență în spatele scenei istorice a unei providențe ce a facilitat succesul proiectului național.

Ce urmează ar trebui să ne pună pe gânduri. Ce am făcut cu Marea Unire? Un succes fulminant a fost urmat de un salt în mediocritate. Epoca interbelică, atât de apreciată, a fost un cazan cu pulbere, iar efectele s-au resimțit în hotarele naționale (a se citi în acest sens mai ales capitolul dedicat Basarabiei). Războiul Mondial, al doilea, și dictatura comunistă au modificat decisiv fața României, dar nici epoca de libertate de după nu a însemnat mai mult decât numeroase promisiuni neonorate. Și multe întrebări cu privire la viitor. Viitorul nostru.

Cartea ridică întrebările acestea și, dacă suntem sinceri, nu o vom arunca la o parte doar din pricina renumelui autorului. Avem un trecut, am realizat atâtea și mai sunt multe de făcut. E un lucru valabil în dreptul oricărei națiuni de pe pământ. E important de reținut că istoria este învățătoarea vieții și că, dacă vom privi cu atenție trecutul, ne vom așterne mai bine viitorul. Dacă!